"Ce e cu <<Uită tot ce știi>>? Păi, să vedeți: se întâmplă, de multe ori, să tot vrei să spui o mie de lucruri, și parcă niciodată nu găsești timpul necesar să o faci, nu îți găsești toate cuvintele, sau în orice caz, ceva te oprește. Ca să nu mai avem noi problema aceasta încercând să spunem totul, am adus laolată o gașcă mare de oameni dragi nouă ca să le spună ei, și am lăsat și o cameră pornită că poate-poate. Și uite că a ieșit un clip foarte sincer despre mult prea multe forme de dragoste împărtășite sau nu, unele mai exuberante, altele mai discrete" - Adam's Nest.
Adam's Nest a apărut în 2017 în Iași, ca un proiect acustic-alternativ format din 2 oameni, ceea ce părea suficient la momentul respectiv. În aprilie 2018, după lansarea EP-ului eponim, formația a prins contur, a adunat oameni noi, și a plecat în căutarea muzicală, astfel că în 2020, a lansat albumul "IREZISTIBIL".
Muzicienii au cântat pe scenele marilor festivaluri din țară, și datorită intervenției pe coloana sonoră a filmului de scurt metraj "Nu trage perdeaua" (R: Andrei Florescu, 2019), formația a susținut concerte și în afara țării, lucru care i-a bucurat enorm pe fiecare în parte.
Când nu sunt la adăpostul joburilor de fiecare zi, cei patru oameni din formația Adam's Nest lucrează la muzică cu o viteză proprie, și cu liniștea unei comete care a intrat în modul cruise mergând să schimbe viața cuiva, pe undeva. Formula actuală Adam's Nest înseamnă Răzvan Nicolae Rusu (voce & chitară), Vlad Alui Gheorghe (chitară & voce), Răzvan Moroșanu (bass), Andrei Hâncu (tobe).
Muzică nouă
Adam's Nest lansează piesa "Păduri" și aduce un omagiu Zilei Internaționale a Poeziei - AUDIO
Formația Adam’s Nest lansează single-ul "Păduri", o piesă încărcată de poezie și introspecție, gândită ca un omagiu adus pentru World Poetry Day. Lansarea marchează o întâlnire firească între muzică și poezie, două forme de expresie care se regăsesc în ADN-ul artistic al trupei.

"Păduri" este extrasă de pe albumul "Plecări", lansat în 2025, și aduce în prim-plan o atmosferă contemplativă, în care versurile devin un spațiu de reflecție și împăcare. Piesa vorbește despre nevoia fiecăruia de a găsi un punct de liniște interioară într-o lume dominată de zgomot, agitație și ritmuri accelerate.
Prin imagini poetice și un discurs liric intim, "Păduri" propune o întoarcere spre interior – o reconciliere sufletească în fața lucrurilor care ne apasă sau ne îndepărtează de noi înșine. Muzica creează cadrul sonor pentru această explorare, construind o atmosferă în care fragilitatea, liniștea și reflecția coexistă.
Pentru Adam’s Nest, această piesă este și o declarație artistică despre locul poeziei în muzica lor. Versurile devin un element central al compoziției, iar melodia se dezvoltă în jurul lor, oferind spațiu pentru sens, tăcere și respirație.
"Piesa aceasta este omagiul nostru adus Zilei Internaționale a Poeziei, fiind una din acele piese care a adunat tot ce-a putut mintea noastră mai poetic. E drept, nu e un single de radio, dar uneori e bine să ne mai clătim urechile cu ceva care sună mai direct, care adună versuri mai incofortabile, ceva care să ne facă să ne uităm peste ochelari pe ce am dat click.
Vă invităm, așadar, la acest buchet de muzică, cu speranța că îl veți savura cu medie spre maximă plăcere." - Adam's Nest
Cu "Păduri", Adam’s Nest propune o piesă care nu se grăbește, ci invită ascultătorul la o pauză – un moment de liniște într-un peisaj sonor în care poezia devine busola unei împăcări interioare.
AUDIO: Adam's Nest - "Păduri"
Adam's Nest a apărut în 2017 în Iași, ca un proiect acustic-alternativ format din 2 oameni, ceea ce părea suficient la momentul respectiv. În aprilie 2018, după lansarea EP-ului eponim, formația a prins contur, a adunat oameni noi, și a plecat în căutarea muzicală, astfel că în 2020, a lansat albumul "IREZISTIBIL".
Muzicienii au cântat pe scenele marilor festivaluri din țară, și datorită intervenției pe coloana sonoră a filmului de scurt metraj "Nu trage perdeaua" (R: Andrei Florescu, 2019), formația a susținut concerte și în afara țării, lucru care i-a bucurat enorm pe fiecare în parte.



















