Urmărește-ne în Social Media

The 69 Eyes - Christmas In New York City

Pentru finlandezi Crăciunul vine mereu mai devreme şi după ce am ascultat colinde marca Tarja Turunen, acum The 69 Eyes ne prezintă propria viziune a sărbătorii. Rockerii finlandezi tocmai au lansat videoclipul piesei "Christmas In New York City".

Clipul cel nou a fost filmat şi regizat de către Ville Juurikkala, care a lucrat cu grupuri celebre din Finlanda, precum Amorphis, Nightwish sau HIM. "Christmas In New York City" porneşte cu zurgalăi, dar şi cu un riff şi sound-ul clasic neo glam al grupului nordic. Vocea cu influenţe de Type O Negative a solistului a rămas neschimbată după decenii întregi de carieră.

Îşi trage seva din întunecatul timbru al formaţiei Turbo Negro, fără a coborâ la aceleaşi octave joase. Clipul este mai degrabă simplu, filmat cu accent pe membrii trupei, fără balerine, avioane şi personaje goth machiate ca în precedentele materiale vizuale marca The 69 Eyes. Nu putea lipsi un Moş Crăciun neînţeles şi întunecat din acest clip. Jyrki 69, solistul a afirmat că trupa a încercat orice până acum în afară de o melodie de Crăciun.

Single-ul vine şi ca tribut pentru The Ramones, dar şi pentru oraşul New York, citate ca influenţe asupra carierei muzicienilor. Odată cu această piesă iernatică formaţia a dezvăluit şi că lucrează la un LP nou. Au trecut 2 ani de la albumul "Universal Monsters" al trupei cu vânzări multi platinum. "Christmas In New York City" este produs de către Johnny Lee Michaels şi aduce aminte de sound-ul grupului pe melodii ca "Lost Boys" şi "Never Say Die".

The 69 Eyes ne-a vizitat în 2013 în cadrul Maximum Rock Festival 2013, unde a împărţit scena cu My Dying Bride.

Comentarii