Urmărește-ne în Social Media

50 Cent - Still Think I'm Nothing Feat Jeremih

O bună parte din melodiile din 2017 au fost diss-uri pentru hateri, fie că e vorba de release-urile lui Katy Perry, Taylor Swift sau Nicki Minaj. 50 Cent a revenit pe scena rap cu o melodie pentru hateri, numită "Still Think I'm Nothing". Piesa primeşte un videoclip care poate fi urmărit mai jos.

"Still Think I'm Nothing" este o colaborare cu Jeremih, o piesă cu un bas subtil şi o poveste clasică de cartier redată în versuri. Nu lipsesc cadrele cu Fiddy amintindu-şi de perioada sa dificilă, de împuşcăturile care l-au marcat şi traficul de stupefiante din cartierul unde a crescut. Cu un intro suav cu o voce feminină, piesa porneşte ca în anii 90', cu o agresivitate combinată cu înţelepciunea de cartier.

Jeremih apare la refren, cu un element de R&B, care vine să completeze focul acestei creaţii cu puţină apă vie. În contrast cu băiatul sărac de la începutul clipului, spre final îl vedem pe 50 Cent fiind un "OG", cu şampanie scumpă, aruncând cu bani şi cu lanţuri grele de aur la gât. Pe artist îl însoţesc fotomodele din Victoria's Secret, care adaugă sare şi piper clipului cu tonalităţi gri şi alb-negru.

De noua piesă s-a ocupat Bongo By The Way, la capitolul producţie. Fiddy lucrează de ceva vreme la un album nou, cunoscut drept "Street King Immortal". Cum finalul de an şi mai ales perioada Crăciunului nu e chiar un moment ideal pentru "hood music", e posibil ca LP-ul să apară în 2018. Vine după amânări succesive acest disc.

Între timp 50 Cent revine la actorie, apărând în pelicula "Den of Thieves", împreună cu Gerard Butler şi Pablo Schreiber. Va debuta în cinematografe pe 19 ianuarie.

Comentarii