Urmărește-ne în Social Media

jazz

Cuantune - Patima

Publicat

pe

Tu m-ai vinde de-ai avea putere

Mi-e greu să cred că nu ai simți plăcere

Nu mai văd de mult în ochii tăi gram de durere

Tăcerea nu e un atu

Nu, tu nu știi ce faci

Vezi tu, tu știi să te prefaci

Strofa 1:

Noi doi și-o sticlă rubin

Nu bănuiam pe-atunci c-ai pus otravă-n vin...

Tu, all in black, eu, femeia-n roșu,

Vorbind chestii de viață și amor ca Osho …

Tu, suferind după o fostă,

Eu, mama răniților, nu știam cât suflet mă costă

Da, pasiune și extaz, vibrante ecouri de bas,

Pasăre zburând cu limbi de foc...

Totuși, următoarea zi, ceva nu-ți convine și

Devii un devil, iubi,

Iar eu un fluture de noapte, din ce în ce mai aproape

De neoanele albe

Bridge:

Ceva mă tot ține captivă (Mario: captiv, girl)

În legătura asta distructivă

Nu renunț la tine nici de frică

Nu pot, ești patima, patima mea

Refren:

Tu m-ai vinde de-ai avea putere

Mi-e greu să cred că nu ai simți plăcere

Nu mai văd de mult în ochii tăi gram de durere

Tăcerea nu e un atu

Strofa 2:

Am obiceiul, de a vedea ce nu există în oameni/ rezistă la arme

Poate că-s ei nuli, sau poate nu-s genul insistă la drame

Echilibrat, cantitatea perfectă gen fix necesarul

Ai conturat, calitatea prefer să n-arunci iar cu zarul

...Nici tu nu cred că știi

Ești nehotărâtă de asta nici n-ai cum să fii

...Tot ce-aș fi vrut eu să devii

Oricât de hotărât aș fi astea rămân doar poezii

Și n-aș fi vrut iar să mă-nchid

În locul asta-ntunecat că într-un vis lucid

Un șoarece în labirint

Ai învârtit cuțitu-n rană și-ai turnat argint viu în ea

Bridge:

Ceva mă tot ține captivă

În legătura asta distructivă

Nu renunț la tine nici de frică

Nu pot, ești patima, patima mea

Refren:

Tu m-ai vinde de-ai avea putere

Mi-e greu să cred că nu ai simți plăcere

Nu mai văd de mult în ochii tăi gram de durere

Tăcerea nu e un atu

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Muzică nouă

Cuantune revine cu "Renasc", o poveste neo-soul în limba română

Trupa de neo-soul și nu-jazz Cuantune a revenit cu piesa și videoclipul "Renasc". Melodia continuă seria compozițiilor de pe viitorul lor material discografic, primul album scris integral în limba română.

Publicat

pe

Imagine din noul videoclip Cuantune, "Renasc"
Imagine din noul videoclip Cuantune, "Renasc" │ FOTO: Captură YouTube

Cunoscută pentru fuziunile organice dintre jazz, soul și hip-hop, Cuantune aduce prin "Renasc" un mesaj puternic despre renaștere artistică, ambiție și curajul de a-ți scrie propriul destin. Piesa propune un contrast fascinant și un sound cosmic, definit de o orchestrație cinematică cu iz de muzica de film. Atmosfera combină sensibilitatea și lumina aduse de interpretarea vocală și liniile de pian cu o strofă cu vibe de soul, cu o tehnică și o dinamică specifice hip-hop-ului, totul așezat pe ritmuri organice și "tobe grele".

""Renasc" vorbește despre acele nopți lungi petrecute în căutarea inspirației, despre momentele în care refuzi să renunți la viziunea ta și alegi să transformi orice eșec sau provocare într-o rază de lumină", declară membrii trupei.

Videoclipul oficial completează starea piesei, oferind o estetică cinematografică atent regizată, menită să transpună vizual o stare de introspecție și eliberare.

VIDEOCLIP: Cuantune - "Renasc"

Lansarea single-ului va fi marcată de un eveniment live. Trupa va urca pe scena clubului Echoes din București (Strada Diana nr. 11), pe 18 iunie. Publicul prezent la concert va avea oportunitatea rară de a asculta în premieră noile piese în limba română, interpretate într-o formulă live dinamică și hibridă. Unicitatea show-ului constă în combinarea instrumentelor clasice cu elemente electronice și percuții controlate în timp real prin MPC, promițând o experiență imersivă, plină de groove, neo-soul și nu-jazz.

Proiectul Cuantune  a luat naștere prin intermediul minților creative a două personalități total diferite. Aceste diferențe au fost de fapt elementele necesare apropierii celor doi, care și-au pus mai apoi amprenta distinctivă în compozitțile lor muzicale. Mario Cruxfader și Elisabeta sunt cei doi compozitori din spatele Cuantune, trupa oferind publicului show-uri pline de culoare, creativitate și originalitate.

Citește în continuare

Trending