Urmărește-ne în Social Media

rock

Top 5 piese Machine Head, formaţia thrash metal care duce mai departe torţa Pantera

Încă de când am auzit prima oară Machine Head, cu mulţi ani în urmă m-am gândit că e singura trupă care se apropie de sound-ul crud şi pur thrash al celor de la Pantera. Muzicienii activi din 1991 au trecut şi prin perioade nu metal şi groove metal, dar de-a lungul deceniilor au creat melodii thrash care vor rămâne în istoria metalului. Am selectat cele mai apreciate şi populare creaţii ale formaţiei din Oakland şi am alcătuit un top 5 mai jos.

Publicat

pe

Machine Head
Machine Head

Machine Head se fonda în Oakland, California în anul de graţie 1991, cu solistul şi chitaristul Robb Flyn şi basistul Adam Duce ca membri de bază. Trupa a trecut prin momente grele, precum perioada din 2001 şi 2002. Pe atunci grupul a fost aproape de desfiinţare, după probleme cu negocierile cu casa de discuri Roadrunner Records şi controversele din jurul albumului "Supercharger".

Acesta a fost lansat la doar 3 săptămâni după atacul de la 11 Septembrie la World Trade Center, iar single-ul şi clipul piesei "Crashing Around You" a fost retras din toate canalele media. Relaţia cu Roadrunner s-a reluat, iar în 2007 venea şi prima nominalizare la premiile Grammy a acestui grup. Ultimul album lansat a fost "Bloodstone & Diamonds" în 2014, cu vânzări de 3 milioane de discuri.

Urmează acum debutul lui "Catharsis" pe 26 ianuarie 2018 şi până atunci vă invităm să savuraţi topul de mai jos.

5. Machine Head - Crashing Around You

Probabil cel mai controversat single al trupei, "Crashing Around You" sosea în aceeaşi lună cu atacul de la World Trade Center. Extrasă de pe albumul "Supercharger" din 2001, melodia combină un bas agresiv, cu o angoasă adolescentină şi o furie exprimată în versuri. Era un imn nu metal al începutului de mileniu, cu sunete moderne împrumutate de la Korn şi Limp Bizkit, dar păstrând elementele de thrash şi tragismul din vocea solistului Robb Flynn.

O secţiune ideală de headbanging şi un solo furios spre final fac piesa ideală de cântat live, cu sau fără mosh pit.

4. Machine Head - Bulldozer

"Bulldozer" e genul de piesă pe care poţi să o recunoşti ca trademark pentru întregul gen thrash. Se auzea la multe străzi distanţă de Arenele Romane, atunci când trupa a concertat la noi în 2015. Încă de la primele sunete se prăvăleşte peste tine o avalanşă de tobe nervoase şi riff-uri ultra rapide, cu o chitară (ne)tunată în gen Soulfly şi un vibe de Slipknot.

Cea mai bună descriere pentru piesă ar fi o combinaţie între Slayer, un uşor vibe de Pantera şi blândeţea vocii curate în stil Disturbed la refren. Nu există piesă mai bună pentru mosh pit şi headbanging în toată discografia Machine Head. Versurile sunt o aluzie la conflictele armate din toată lumea, la regimurile opresive care asupresc ţările mici.

3. Machine Head - The Blood, The Sweat, The Tears

"The Blood, The Sweat, The Tears" este piesa preferată a trupei Machine Head, când vine vorba de reprezentaţii live. Debuta ca single pe albumul din 1999 "The Burning Red". Versurile sunt scrise de către solistul Robb Flynn, iar piesa sosea pe fondul unor schimbări de componenţă, chitaristul Logan Mader părăsind grupul în 1998. LP-ul a adus o abordare experimentală riscantă, iar trupa a folosit un track de tobe disco pe acest single.

A încercat şi versuri cantate în stil rap pe câteva piese de pe LP, iar toate noutăţile au fost insuflate de noul chitarist, Ahrue Luster. "The Blood, The Sweat, The Tears" este o creaţie marca Luster şi Flynn, cu un videoclip care adună imagini din cele mai de succes concerte ale grupului în primul său deceniu de carieră.

2. Machine Head - Now We Die

"Now We Die" este de departe cea mai bună piesă de pe albumul "Bloodstone & Diamonds", lansat în 2014. Includerea de viori la începutul şi pe parcursul acestei piese a surprins chiar şi pe fanii hardcore ai trupei. Completat cu faptul că un cor de clovni cântă la viori, iar clipul aduce cu un episod de American Horror Story se explică succesul acestui single.

De aranjamentul de corzi s-a ocupat chiar solistul Robb Flynn, dovedind o inspiraţie neaşteptată la acest capitol. Secţiunile de bridge şi chorus fac ca această melodie să se simtă ca acasă în pantheonul imnurilor thrash, lângă "Walk" de la Pantera şi "Raining Blood" de la slayer. Finalul piesei este o operă de artă, cu solo-uri intercalate de chitară, bas şi tobe, plus din nou viori.

1. Machine Head - Davidian

"Davidian" este poate cea mai celebră piesa a formaţiei Machine Head, atât de celebră încât am auzit-o ca generic la multiple emisiuni muzicale axate pe rock şi heavy metal. Este extrasă de pe fantasticul album de debut al grupului american, "Burn My Eyes". Sosea în 1994 şi aborda teme precum luptele de clasă şi tensiunea rasială şi socială din zona Oakland-ului. Revoltele din Los Angeles din 1992 şi asediul de la Waco din 1993 îşi găseau loc pe această creaţie.

"Davidian" este chiar despre acel asediu, desfăşurat între 28 februarie şi 19 aprilie 1993. Atunci secta Davidienilor, separată de Adventiştii de Ziua a Şaptea, a avut tabăra luată cu asalt de forţele de ordine. Grupul era suspect de achiziţii ilegale de arme. A urmat un conflict armat cu răniţi în rândul celor de la FBI, iar forţele de ordine au luat deschis focul asupra campusului, folosind toate armele avute la îndemână. Incendiile rezultate au dus la moartea a 76 de adepţi ai sectei. A fost o pată pe istoria autorităţilor americane, care încă susţin că nu ele au pus focul.

Videoclipul e tipic generaţiei MTV, cu un Robb Flynn cu dreaduri, salturi violente pe scenă, şi filtre supraexpuse. Moshpit-uri şi aluzii la acel incendiu fac din această piesă un imn al revoltei anilor 90. Outro-ul melodiei este considerat unul dintre cele mai celebre breakdown-uri din metal.

Machine Head au concertat la Bucureşti în 2015, la Arenele Romane şi cu puţin noroc poate îi vedem la noi din nou în turneul de promovare a lui "Catharsis".

Comentează

Trending