Urmărește-ne în Social Media
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

Industria muzicala

TOP 10: Cele mai frumoase piese de la Rihanna

Apreciată pentru look-ul excentric, stilul cameleonic şi timbrul său inconfundabil, Rihanna este una dintre cele mai iubite artiste din industria muzicii pop și R&B. Am trecut în revistă cele mai frumoase piese din repertoriul său pentru un playlist demn de un fan adevărat.

Publicat

pe

Rihanna
Rihanna │ FOTO: i-d.vice.com

Rihanna este originară din Barbados și a debutat în lumea muzicală în 2005, prin lansarea albumului „Music of The Sun”, care a inclus single-ul „Pon de Replay”. Succesul artistei a venit o dată cu cel de-al treilea material discografic - „Good Girl Gone Bad”, care a inclus piesa „Umbrella”. Au urmat apoi diverse colaborări cu artiști precum Drake, Shakira, Justin Timberlake, Coldplay și Eminem, iar în scurt timp Rihanna a devenit cea mai bine vândută artistă a tuturor timpurilor. În prezent cântăreața are 8 albume lansate, 8 premii Grammy și 8 American Music Awards. Revista Forbes a clasat-o pe Rihanna, pe cea de-a patra poziție în topul celor mai bogate celebrități, în anul 2012.

Vă invităm să ascultați mai jos o parte dintre cele mai bune piese ale artistei și să ne spuneți care este favorita voastră.

Rihanna - Man Down

Inclusă pe albumul „Loud”, piesa a fost produsă de cântăreața Shontelle și Rock City, care s-au inspirat din cântecul lui Bob Marley „I Shot the Sheriff”, din 1973. „Man Down” este o baladă reggae cu influențe ragga și electro, care a primit un dublu disc de platină.  În clipul controversat, Rihanna este surprinsă în ipostaza de fugară, după ce l-a ucis pe bărbatul care a abuzat-o.

Rihanna - Disturbia

„Disturbia” a fost compusă de Andre Merritt, Chris Brown, Brian Kennedy și Rob. A! și inclusă pe albumul „Good Girl Gone Bad”. Cântecul vorbește despre anxietate și confuzie, iar videoclipul surprinde cadre cu celule de închisoare și camere de tortură.

Rihanna - We Found Love ft. Calvin Harris

Single-ul a fost produs de Calvin Harris și a fost difuzat în premieră în 2011, pe postul de radio englez - Capital FM. Piesa s-a menținut pe prima poziție în topul US BillBoard Hot 100, pentru 10 săptămâni, depășind recordul obținut de Rihanna cu „Umbrella”. Videoclipul o surprinde pe artistă în ipostaza unei dependente de droguri, dornice de aventură, a cărei relație ajunge să se bazeze pe abuz și violență. Criticii au considerat că videoclipul face referire la fostul iubit al Rihannei, Chris Brown, care a maltratat-o în timpul relației.

Rihanna - Unfaithful

Melodia a fost compusă de Ne-Yo în colaborare cu producătorii StarGate și inclusă pe albumul „A Girl Like Me”, din 2016. „Unfaithful” este o baladă pop și R&B, inspirată din cântecele celor de la Evanescence. Titlul inițial al piesei ar fi trebuit să fie „Murderer”, deoarece aceasta face referire la regretul unei femei care și-a înșelat partenerul.

Rihanna - Diamonds

„Diamonds” a fost compusă de Sia Furler împreună cu Benny Blanco și StarGate, fiind inclusă pe cel de-al șaptelea album al artistei „Unapologetic”. Criticii au considerat că mâna tatuată a bărbatului din videoclip sugerează o parte din personalitatea lui Chris Brown.

Rihanna - Rehab ft Justin Timberlake

Piesa a fost produsă de către Justin Timberlake și Timbaland, pentru cel de-al treilea album al Rihannei - „Good Girl Gone Bad”. Justin a declarat pentru o publicație că „Rehab a fost exact ceea ce Rihanna avea nevoie pentru a fi acceptată ca adult în industria muzicală”.

Rihanna - Only Girl

„Only Girl” a fost prima piesă compusă pentru albumul „Loud” din 2010. Aceasta a fost produsă de Crystal Johnson în colaborare cu Stargate și Sandy Vee. Videoclipul a urmărit exact titlul piesei și a surprins cadre sugestive în care Rihanna demonstra se simte bine ca fiind singura fată din lume.

Rihanna - Stay ft Mikky Ekko

Piesa „Stay” a fost compusă de Mikky Ekko pentru albumul „Unapologetic” și vorbește despre tentația și incapacitatea de a rezista în fața unei iubiri adevărate. Videoclipul regizat de Sophie Muller o surprinde pe Rihanna într-o cadă cu apă, iar pe Mikky într-o baie alăturată, intepretarea celor doi sugerând vulnerabilitatea și emoția cântecului.

Rihanna - Russian Roulette

Ne-Yo și Chuckk Harmony au produs single-ul „Russian Roulette”, care a fost inclus pe cel de-al patrulea album al Rihannei - „Rated R”. Piesa este o baladă pop și R&B cu influențe dark și face referire la o relație romantică și abuzivă, care se finalizează brusc. Criticii muzicali au considerat ca melodia este un răspuns împotriva violenței domestice, făcând referire la cazul Rihannei și al lui Chris Brown.

Rihanna - Umbrella ft Jay-Z

Piesa a fost compusă de Jay-Z împreună cu Tricky Stewart și Kuk Harrell pentru Britney Spears, însă casa ei de discuri a respins-o, iar aceasta a fost preluată de Rihanna. „Umbrella” a fost un real succes în țări precum Australia, Canada, Spania, Suedia, Elveția, SUA și mai ales în Marea Britanie, care la acea vreme se confrunta cu inundații și ploi torențiale. „Umbrella” a câștigat premiile „Video of the Year” și „Monster Single of the Year” la Video Music Awards în 2007.

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Concerte duminică, 14 august 2016

Rihanna

Loc
Piața Constituției

Lifestyle

Rihanna a născut o fetiță; Ce artiști i-au transmis primele felicitări

Rihanna a devenit mămică pentru a treia oară. Artista a publicat online prima poză cu fetița sa, dezvăluind că data nașterii a fost 13 septembrie. Numele ales, Rocki Irish Mayers, este un omagiu adus tăticului ei, rapper-ul A$AP Rocky.

Publicat

pe

Rihanna - Friend Of Mine (from the Smurfs Movie Soundtrack)
Rihanna - Friend Of Mine (from the Smurfs Movie Soundtrack) │ FOTO: Captură YouTube

Rihanna este maestră în a păstra secrete, mai ales când vine vorba de viața personală. Dacă la Met Gala aflam că este însărcinată cu cel de-al treilea copil abia după ce burtica sa era evidentă, acum Riri ne spune că a născut în urmă cu aproape două săptămâni. Rocki Irish Mayers este numele primei sale fetițe cu A$AP Rocky, iar data nașterii este 13 septembrie. Rihanna a dezvăluit aceste detalii printr-o postare pe Instagram. Spre încântarea fanilor, nu lipsește nici poza cu bebelușul în brațe.

Prima poză cu Rihanna și fetița sa, Rocki Irish Mayers

Prima poză cu Rihanna și fetița ei, Rocki Irish Mayers

Prima poză cu Rihanna și fetița ei, Rocki Irish Mayers │ FOTO: Captură Instagram Rihanna

Cine a felicitat-o online pe Rihanna

Mesajul publicat de Riri în urmă cu 10 ore a ajuns deja la 8 milioane de aprecieri pe Instagram. Printre milioanele de fani care au felicitat-o online se numără și artiști. Sam Smith a comentat la postarea de mai sus cu o inimioară roz, iar Cara Delevingne a scris: "Inima mea a explodat". Fericitul tătic, A$AP Rocky, a replicat și el într-un comentariu: "Micuțele mele domnișoare". 

Artiste din România, precum Lidia Buble, Alina Eremia, Jo, Raluka și Antonia, au apreciat, de asemenea, postarea Rihannei.

Rihanna și A$AP Rocky nu știau că vor avea o fetiță

Potrivit unui interviu acordat de A$AP Rocky revistei ELLE, atât el, cât și Riri își doreau o fetiță. Nu au știu însă, până în ultima clipă, dacă dorința li se va împlini.

"Sper că e o fetiță. Chiar îmi doresc. Ne rugăm pentru o fetiță. Prima oară am vrut să știm sexul copilului. A doua oară nu am vrut să știm. Acum, la cel de-al treilea, nu vrem să știm decât atunci, știi ce spun", declara ASAP pentru ELLE.

Rihanna și A$AP Rocky mai au doi băieți

Rocki Irish Mayers are doi frați mai mari: RZA Athelston Mayers (3 ani și jumătate) și Riot Rose Mayers (2 ani și două luni). Potrivit declarațiilor celor doi artiști, diferența mică de ani dintre copii a fost dorită de amândoi. Riri și A$AP cred că astfel copiii se vor putea juca împreună și vor avea mai multe lucruri în comun.

Citește în continuare

Industria muzicala

Rihanna, la aniversarea debutului ei: "Vă sunt veșnic recunoscătoare tuturor"

Rihanna a marcat aniversarea a 20 de ani de la apariția albumului ei de debut, "Music of the Sun", cu un mesaj plin de recunoștință adresat în primul rând fanilor, dar și tuturor colaboratorilor ei. "Fiecare dintre voi a jucat un rol crucial în drumul meu", a spus Rihanna, mulțumind în mesajul ei pentru "primii 20 de ani extraordinari".

Publicat

pe

Rihanna în primul ei videoclip, "Pon de Replay"
Rihanna în primul ei videoclip, "Pon de Replay" │ FOTO: Captură YouTube / Canal oficial Rihanna

Pe 29 august 2005 apărea albumul de debut al unei tinere artiste din Saint Michael, Barbados. Proaspăt semnată la casa de discuri a lui Jay-Z, Def Jam, Rihanna lansa discul "Music of the Sun". Avea doar 17 ani, iar single-ul de debut, "Pon de Replay", anunța venirea unui mare star al muzicii pop.

Hituri precum "SOS", "Umbrella", "Shut Up and Drive", "Rehab", "Rude Boy", "Russian Roulette", "Love the Way You Lie" (cu Eminem), "Man Down", "We Found Love", "Diamonds", "Stay" sau "Work" nu au făcut decât să confirme că Rihanna este un nume care va rămâne imprimat în muzică pentru totdeauna.

Rihanna: "Fiecare dintre voi a jucat un rol crucial în drumul meu spre acest punct din călătorie"

La 20 de ani de la debutul ei, Riri a transmis un mesaj emoționant. Artista le mulțumește tuturor fanilor care au fost alături de ea.

"Acum 20 de ani, mi-am părăsit țara, cultura, mâncarea și familia pentru a porni într-o călătorie care a început odată cu lansarea primei mele compoziții! Atât de mulți dintre voi ați făcut parte din viața și cariera mea încă de la început, iar unii dintre voi v-ați alăturat aventurii pe parcurs. Vă sunt veșnic recunoscătoare tuturor. Fiecare dintre voi a jucat un rol crucial în drumul meu spre acest punct din călătorie!"

Rihanna: "Tuturor oamenilor care mi-au spus DA și mi-au dat o șansă înainte să fie "cool" să facă asta, vă mulțumesc pentru cei 20 de ani!"

Mesajul continuă cu mulțumiri adresate echipei sale și tuturor colaboratorilor ei.

"Am vrut doar să profit de acest moment ca să vă mulțumesc! Vă mulțumesc pentru primii 20 de ani extraordinari! 20 de ani cu cei mai loiali și înfocați fani, 20 de ani de muncă asiduă și echipe harnice în jurul meu, 20 de ani de lecții, 20 de ani de experiențe și realizări de neuitat, 20 de ani în care familia mea a fost principalul meu sistem de sprijin și tuturor oamenilor care mi-au spus da și mi-au dat o șansă înainte să fie "cool" să facă asta (manageri, DJi, scenariști, producători, dansatori, coregrafi, regizori, designeri de modă, fotografi, personalități glamour, jurnaliști, branduri, mentori etc.), vă mulțumesc pentru cei 20 de ani! Îi mulțumesc lui Dumnezeu, a fost foarte generos cu mine", a scris Rihanna în postarea ei de pe Instagram, ce include și un clip cu imagini din cei 20 de ani de muzică.

Anul acesta, Rihanna a lansat o nouă piesă originală, așa cum promitea la Gala Met, când anunța că este din nou mămică. Melodia se numește "Friend Of Mine" și este inclusă pe coloana sonoră a filmului de animație "Smurfs". Artista joacă și un rol important în acest film: Riri este Smurfette, adică Ștrumfița.

Citește în continuare
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

CONCERTELE LUNII

Trending