INFO CONCERT:
AWAKE Festival
INFO CONCERT:
BUCHAREST GreenSounds FESTIVAL 2017
INFO CONCERT:
Caro Emerald
INFO CONCERT:
Holograma lui Ronnie James Dio în concert
INFO CONCERT:
Sting
INFO CONCERT:
Hiromi feat. Edmar Castañeda
INFO CONCERT:
2CELLOS

The Manhattan Transfer - Spre încântare via jazz (foto)

După o lungă așteptare, iubitorii de jazz - preponderent seniori - au primit legătura spre The Manhattan Transfer de la Sala Palatului din București. Tim Hauser, Janis Siegel, Cheryl Bentyne... Continuare »
Concert The Manhattan Transfer (Bucuresti, 11.11.2011)

Concert The Manhattan Transfer (Bucuresti, 11.11.2011)

După o lungă așteptare, iubitorii de jazz - preponderent seniori - au primit legătura spre The Manhattan Transfer de la Sala Palatului din București. Tim Hauser, Janis Siegel, Cheryl Bentyne și Alan Paul au prins conexiunile spre inimilor celor prezenți via jazz și amintiri.

Concertul a debutat cu "Spain", melodie de pe ultimul album "The Chick Corea Songbook". Sala a aclamat la auzul acordurilor celebre ale melodiei "Route 66". La fel s-a întâmplat și la "Birdland", care i-a adus trupei primul premiu Grammy din carieră. The Manhattan Transfer a intepretat și "New Juju Man", varianta cu versuri a melodiei "Tutu" a lui  Miles Davis. Puteți asculta câteva dintre melodii la sfârșitul articolului.

La aproape 70 de ani pe care îi va împlini pe 12 decembrie, Tim Hauser (membru fondator ) s-a bucurat de primirea caldă, fiind fericit că a putut ajunge în cele din urmă și în România. El a oferit cele mai bogate detalii despre melodiile interpretate și i-a dedicat soției una dintre ele. Houser cântă de 55 de ani, din 1969 alături de The Manhattan Transfer, iar în 2007 și-a lansat discul solo "Love Stories".

Tim Hauser - Concert The Manhattan Transfer (Bucuresti, 11.11.2011)

Spectatorii s-au arătat impresionați de calitățile vocale ale solistei Cheryl Bentyne. Aceasta a cântat extrem de ușor, dar atât de diferit și a încântat prin prezență scenică. În cazul "Tutu", ea a cântat practic în rolul trompetei. Bentyne face parte din grup din 1979.

Cheryl Bentyne - Concert The Manhattan Transfer (Bucuresti, 11.11.2011)

Alan Paul, care anterior ne-a oferit și un interviu, a demonstrat că e un entertainer în toate sensurile. El este și compozitorul unor melodii ca “Smile Again”, “Spies In The Night”, “Malaise En Malaisie” și “What Goes Around Comes Around”.

Alan Paul - Concert The Manhattan Transfer (Bucuresti, 11.11.2011)

Solista Janis Siegel cântă profesionist de la vârsta de 12 ani. După cum mărturisește, printre influențele sale din zona jazz-ului nu sunt așa de mulți interpreți, cât instrumentiști precum John Coltrane, Jimmy Smith, Herbie Hancock, Freddie Hubbard, Gary Burton. Louis Armstrong este un alt instrumenist de referință care totodată a cântat, Janis fiind impresionată de modul în care vocile pot reda sunetele ca niște instrumente. Vocea ei a arătat această similitudine și în concertul de la București, trilurile și vocalizele sale fiind răsplătite cu apaluzele și aclamațiile publicului. Cum idolul său este Ella Fitzgerald, The Manhattan Transfer a cântat și din repertoriul celebrei soliste de jazz.

Janis Siegel - Concert The Manhattan Transfer (Bucuresti, 11.11.2011)

Într-un videoclip contextual îi puteți urmări pe membrii The Manhattan Transfer interpretând "How High The Moon" alături de Ella Fitzgerald la festivitatea de decernare a premiilor Grammy din 1982. Premiul răsplătea melodia "Route 66".

Janis Siegel a cântat la un moment dat “Sneaky Pete” (melodia trompetistului Lee Morgan), vorbind despre latura vicleană/nestatornică a unui bărbat ce atrage femeia precum șarpele prada.

Instrumentiștii Yaron Gershovsky (pian, directorul lor muzical), Steve Hass (tobe), Gary Wicks (bass) și Adam Hawley (chitară) au fost la înălțime, fiecare arătându-și virtozitatea inclusiv în scurte momente de solo. Poți afla mai multe despre ei, citind un articol mai vechi.

The Manhattan Transfer a revenit pe scenă la bis, cântând melodiile "Chanson D’amour" și "The Boy from New York City". Spectacolul s-a încheiat după aproape două ore de rafinament și trăire la sentiment pe acorduri de jazz. Organizat de Emagic, concertul de la București se înscrie în turneul european ce mai conține două evoluții în Germania și Italia.

Fotografii de la concertul The Manhattan Transfer

Legături The Manhattan Transfer:

Originea numelui:
The Manhattan Transfer era denumirea unei gări din Hoboken, New Jersey, unde ajungeau locomotivele cu aburi dinspre Washington DC. Pasagerii care doreau să meargă spre Manhattan făceau transferul către trenurile electrice, care circulau sub Hudson River.

Selecții The Manhattan Transfer

The Manhattan Transfer: Colaj Java Jive

The Manhattan Transfer: Birdland

The Manhattan Transfer: Route 66

The Manhattan Transfer: Tutu

Redactia InfoMusic este la InfoMusic.ro.
Citește și alte articole ale autorului.
CLOSE
CLOSE