Urmărește-ne în Social Media

rock

Smokie din nou la București, veselie pentru Sala Palatului - FOTO

Recenzia concertului Smokie de pe 2 martie 2013 de la Sala Palatului. Impresii de la concert, poze și setlistul oferit de Mike Craft și colegii din Smokie.

Publicat

pe

Concert Smokie la Sala Palatului pe 2 martie 2013
Concert Smokie la Sala Palatului pe 2 martie 2013

De fiecare dată cand vedem o trupă care încă mai cântă, după mai bine de patruzeci de ani de activitate, nu facem decât să ne întrebăm cum este posibil să nu se plictisească să repete iar și iar aceleași piese de care publicul de generații diferite nu se satură niciodată. Ei bine, în seara de 2 martie, cei de la Smokie ne-au răspuns parțial la această întrebare, spunând despre melodia lor “Living Next Door to Alice” că este o melodie stupidă, dar care a vândut sute de mii de discuri.

Concert Smokie la Sala Palatului pe 2 martie 2013

Concert Smokie la Sala Palatului pe 2 martie 2013

Ei bine, oricât de stupidă ar fi piesa, publicul tot o va cere de fiecare dată, așa cum a făcut și cel de la Sala Palatului, care a început să scandeze “Alice! Alice!” din momentul în care solistul Mike Craft a anunțat că spectacolul se apropie de final. Piesa mult așteptată și bine vândută a fost cântată la bis, ultima, spre satisfacția publicului care vuia de dans și bucurie încă de pe la jumătatea concertului.

Sala Palatului a fost plină la concertul Smokie de pe 2 martie 2013

Sala Palatului a fost plină la concertul Smokie de pe 2 martie 2013

Scaunele Sălii Palatului au fost ocupate aproape în întregime, lucru ce nu se întâmplă prea des, dovadă a faptului că românilor le place Smokie, la fel cum și celor din Smokie le place România, lucru destăinuit pe parcursul concertului de membrii trupei.

Astfel, după o încălzire ușoară asigurată de trupa Riff, de care am mai avut parte și în deschiderea Ten Years Afters și care nu s-au schimbat câtuși de puțin de atunci, pe scenă s-a făcut loc pentru Smokie, alături de Alexsander Philarmonic Orchestra, care i-a acompaniat pe tot parcursul concertului, dând o notă burgheză, mai caldă și mai elevată pieselor oricum îndrăgite ale celor de la Smokie.

Mike Craft, Mick McConnell, Terry Uttley, Steve Pinnell și Martin Bullard au arătat cât de important este pentru oamenii de spectacol să fie simpatici și să știe să comunice cu publicul. Încă de pe la jumătate, Mike Craft a insistat ca toată lumea să nu mai stea jos, ci să se ridice în picioare și să își miște părțile dorsale pe ritmul muzicii, menținând apoi această stare de dans și voie bună până la sfârșit, dojenindu-i pe cei care vroiau să se așeze.

Concert Smokie la Sala Palatului pe 2 martie 2013

Concert Smokie la Sala Palatului pe 2 martie 2013

Setlistul a fost variat, muzicienii amestecând piese vechi cu piese noi, ca să nu plictisească, dozând parcă perfect entuziasmul publicului, servindu-le piese pe care le cunoșteau și își doreau să le audă, amestecate cu piese noi care bucurau la fel de mult. Piesele de la bis au fost în număr de două, cireșele de pe tort, destinate pentru a fi cântate la unison cu publicul, "Have You Ever Seen the Rain", cover după Creedence Clearwater Revival și marele hit Smokie, "Livin’ Next Door to Alice", pe care publicul l-a cerut insistent.

Ne-am simțit ca între prieteni la concertul Smokie, datorită unor domni simpatici care nu au uitat nici un aspect al respectului și comunicării ideale între oameni pe tot parcursul concertului, iar alăturarea unei orchestre pe scenă a fost o idee cât se poate de reușită, deși în primă instanță am avut tendința să fim critici în privința asta, având în vedere că tot mai multe trupe încearcă această formulă. Le mulțumim muzicienilor britanici de la Smokie și îi așteptăm la următoarea vizită.

Concert Smokie la Sala Palatului pe 2 martie 2013

Concert Smokie la Sala Palatului pe 2 martie 2013

Setlist concert Smokie, Sala Palatului, 2 martie 2013:

  1. Something’s been making me blue
  2. Lay back in the arms of someone
  3. Medley: It’s your life/Take good care of my baby/Mexican girl/For a few dollars more
  4. Wild wild angels
  5. What can I do
  6. If you think you know how to love me
  7. Will you still love me tomorrow (The Shireless cover)
  8. Changing all the time
  9. Baby it’s you
  10. If I can’t love you
  11. And the night stood still
  12. Don’t play your Rock’n’Roll to me
  13. I’ll see you at midnight
  14. Oh, Carol
  15. Needles and pins
  16. Have you ever seen the rain
  17. Living next door to Alice

Galerie de poze de la Smokie la Sala Palatului


Vezi toată galeria de poze Smokie

Trending