La câteva ore după momentele când l-am avut în faţa ochilor pe Slash, încă am senzaţia că a fost un vis. De aceea titlul, deşi poate părea un clişeu literar, pentru mine şi alte zeci de suflete s-a adeverit întocmai, sau mai bine zis tot ce ne închipuiam a depăşit cu mult senzaţiile trăite. Concertele care îţi taie răsuflarea şi te duc într-o altă dimensiune pe perioada show-ului sunt puţine, iar toate par să pălească în fața acestuia. Slash reprezintă o istorie în sine, un muzician atât de versatil şi în acelaşi timp recognoscibil, încât orice încadrare dispare atunci când îl auzi live.

Am plecat spre Arenele Romane cu un sentiment de dor şi un puternic entuziasm. Vremea, deşi anunţată pe orice site de specialitate ca fiind una ploioasă, nu m-a speriat prea tare şi s-a dovedit a fi una perfectă. Norii au fost duşi departe de gândurile şi bucuria de a ne afla într-un spaţiu rupt de realitate.

Programul a fost respectat cu stricteţe, astfel că după 19.30 am fost încălziţi de cei de la RoadKillSoda. Nu îi mai ascultasem live până atunci, dar acum pot spune că sunt una din trupele care pot cânta cu brio pe orice scenă din lumea aceasta pentru că deţine toate elementele ce duc la succes. Soundul este coeziv, cu foarte multă substanţă. Deşi pe scenă vezi doar trei instrumentişti, totul sună ireproşabil și nu simţi nevoia de vreun alt artificiu. Victor Vava Ferezan este peste mulţi basişti din România, lucru care trebuie subliniat aici. Accentele sale și maniera în care se transpune în altă dimensiune şi face echipă cu toboşarul pentru o secţie ritmică fără erori sunt de aplaudat. Alegând o infuzie de genuri şi să fie extrem de pasionali când treceau de la forte spre piano în câteva secunde, resimţeai parcă bucuria de a se afla în acel moment pe aceeaşi scenă cu cel care îi influenţase cumva în carieră. Cu multe clipe staccato menite să crească tensiunea, cu riff-uri de chitară atent executate de Mihnea Ferezan, trupa s-a dovedit o alegere extrem de inspirată, care ne-a dat o stare excelentă.

RECOMANDARE: Vezi galeria foto RoadKillSoda

Englezii de la Raveneye nu m-au impresionat atât de tare, pentru că totul mi-a părut foarte intuitiv, fără acel element surpriză de care scriam la prima trupă. Piesele au curs lin, însă mi-au adus aminte în abordarea lor de Queens of The Stone Age şi Eddie Vedder, ceea ce este un plus. Single-ul "Breaking Out" mi-a plăcut mult, dublat si de un solist chitarist care a ştiut cum să îşi apropie spectatorii din primele rânduri.

RECOMANDARE: Vezi galeria foto RavenEye

La 21.30, fără vreun un minut întârziere, îl văd cum păşeşte pe scenă. Acele prime secunde mi s-au părut ireale. Dacă aş încerca să îl descriu doar printr-un cuvânt, aş spune că Slash este un chitarist maiestuos, dar căruia îi lipsește mândria. Îmi pare un om frumos inside-out, pentru că nu face un efort să fie aşa, la el totul curge natural, fără să vezi vreun efort. Nu poţi să îţi iei ochii de la el. Cel puţin la primele piese, nici nu am sesizat prea tare trupa cu care se afla pe scenă. Ştiind locul pe care îl preferă, m-am aşezat strategic de la început în partea dreaptă, aşa că l-am studiat cu atenţie.

RECOMANDARE: Vezi galeria foto Slash

Uimirea mea a fost dublată de faptul că am sesizat rezerve parcă inepuizabile şi, comparativ cu mulţi alții, Slash nu a simţit nevoia de a pierde timp şi să se schimbe, să bea apă sau să se arate cumva obosit. Cu un tricou marca Converse având un motto bine evidenţiat (Punk Rocks Good For You) şi o pereche de pantaloni din piele, chitaristul a hipnotizat audienţa, arătând totodată de ce este inclus în galeria celor mai mari chitarişti din lume, în unele din topuri fiind chiar pe locul I sau II.

Cu un playlist extrem de bine ales, care a făcut trecerea de la albumele solo de studio la perioada din trecut cu Guns N' Roses, nici nu am mai numărat câte chitări a schimbat. Preferata lui, Les Paul de la Gibson a fost la loc de cinste, alături de multe momente de improvizaţie şi progresii rapide dintr-o tonalitate în alta.

Când a început una din piesele mele favorite (din muzică în general) - "You Could Be Mine" - mi-am spus că mai bine de atât nu a sunat nici G'N'R. Nu puteam să mă opresc din zâmbit, iar Slash se plimba tacticos pe scenă în timp ce mâinile sale construiau o poveste legendară. Ajungi să te întrebi dacă chitara lui este cu adevărat o extensie a personalităţii sale, fără ea fiindu-i imposibil să mai respire. Şi cred că aşa este. Un om ca Slash, care nu a făcut compromisuri şi mereu a încercat să devină cel mai bun, alegând să scrie muzică şi în vacanţe, este fără doar și poate dedicat întru totul muzicii.

La "Starlight", una din melodiile de pe un album plin de colaborări de marcă, euforia mea se afla la cote înalte, iar vocea lui Myles Kennedy întregea un tablou cu adevărat impresionant. Trupa The Conspirators este o alegere foarte bună, pentru că debordează de entuziasm şi plăcere, iar chitaristul s-a simțit bine cu ei în ultimii ani, prietenia lor frumoasă fiind evidentă şi constructivă.

Un alt moment demn de amintit a fost "Anastasia", când Slash şi-a luat chitara Guild Green Double Neck, construită după cerinţele sale şi a început cu un intro acustic cu arome mediteranene. Pe la jumătatea piesei, a avut un solo fantastic, iar lumea nu se oprea să îl aclame, după ce în urmă cu doar câteva minute a ţinut un alt solo cu o durată de 15 minute.  Picături de apă se prelingeau din părul artistului pe chitara sa, însă acest lucru nu i-a împiedicat solo-ul amețitor. Stilul lui Slash se simte indiferent că jonglează cu armonii și modulații diferite. Totul se derula cu o viteză supersonică, nu ştiu cum au zburat două ore.

Oamenii frumoși pe care i-am regăsit aseară, mulţi copii veniți cu părinţii, tineri și maturi au avut parte de un concert pe care nu îl vor putea uita curând. Cum spunea şi Slash într-un interviu, acum, fără alcool şi droguri de ani buni, este un chitarist mult mai tenace şi atent. Nu putem decât să îi mulţumim că a ales să ne împărtăşească muzica și că a revenit la București.

Un punct forte în spectacol a fost reprezentat de către basistul canadian Todd Kerns, care a interpretat şi partiturile vocale din piesele "Doctor Alibi" şi piesa-cult "Welcome to the Jungle". Artistul a ştiu cum să electrizeze publicul prezent, aruncând la rândul lui pene de chitară Fender personalizate după care oamenii se aruncau cu speranţă.

Am plecat de la concert cu un suflet plin şi cu o pană de chitară de o valoare inestimabilă. Pe una din feţe se află o siglă stilizată şi semnătura lui Slash, iar pe cealaltă un smiley face cu joben. Îl  voi purta cu mine ca porte-bonheur. God bless you, Slash!

SETLIST:

1. You're a Lie
2. Nightrain (Guns N’ Roses cover)
3. Avalon
4. Halo
5. Back from Cali (Slash cover)
6. Wicked Stone
7. Double Talkin' Jive (Guns N’ Roses cover)
8. You Could Be Mine (Guns N’ Roses cover)
9. Doctor Alibi (Slash cover)
10. Welcome to the Jungle (Guns N’ Roses cover)
11. Starlight (Slash cover)
12. Beneath the Savage Sun
13. The Dissident
14. Rocket Queen (Guns N’ Roses cover)
15. Bent to Fly
16. World on Fire
17. Anastasia
18. Sweet Child O' Mine (Guns N’ Roses cover)
19. Slither (Velvet Revolver cover)

Encore:

1. Paradise City (Guns N’ Roses cover)

Concertul Slash ft. Myles Kennedy & The Conspirators a fost organizat de Phoenix Entertainment, promoterul care l-a adus în premieră pe Slash la București în 2013.