Organizare
Mulţimea a fost mult mai rarefiată decât în alte zile, au început să apară şi penuriile. Se terminase vodka, berea în unele locuri, dar mâncare era din belşug. Tricouri interesante nu mai erau şi pare că am uitat cu toţii să ne luăm banii rămaşi pe cardul de top up. La ora 01:00 pe 4 august avea să se încheie perioada de returnare a banilor.
Sau poţi merge oricând la clubul Rockstadt (e închis acum, se deschide în septembrie) sau poţi păstra creditul până la ediţia de la anul. Aici nu am multe de zis. Îmi plac iniţiativele eco friendly de la festival, că încurajau reciclarea şi chiar dădeau nişte bani înapoi pentru paharele aduse.
Pe la ora 22:00 am avut parte şi de un foc de artificii şi de un moment emoţionant de adio, aceasta fiind ultima seară de Rockstadt la Râşnov.
Dirty Shirt
Mor de dragul lor! I-am descoperit pe Dirty Shirt în 2017 la Arenele Romane, când deschideau pentru Sepultura şi Cradle of Filth şi de atunci nu mai pot de dragul lor. Aceşti ardeleni simpatici care umplu scena cu o trupă destul de mare aduc ceva umor şi dans într-un rock românesc altminteri rigid.
S-a auzit şi "Palinca, Palinca", dar şi piesa lor în colaborare cu Skindred. Au cântat şi unul sau două single-uri noi, în engleză, după care nu mă omor aşa tare. Îi prefer neaoşi, luând ta ta ta căpriţa să şi Ciocârlia şi făcându-le metal. S-au încins hore şi ce e şocant e că melodicitatea cântecelor româneşti nu e știrbită nici când le faci metal.
Nu mai zic de interludiile comice şi de animarea publicului cu diferite joculeţe. Aşa crowdwork nu vezi nici la standup!
Static-X
Eram foarte curios de ideea de a duce mai departe o trupă fără vocalistul sau legendar. Mereu m-a intrigat asta. Nirvana nu a făcut asta, Linkin Park pare a reuşi, Drowning Pool o face binişor. Static-X l-a pierdut pe Wayne Static cu vreme bună în urmă şi nu l-a înlocuit. A preferat să propună o figură mascată, un Wayne "zombie", cu costum high tech, cu ochi iluminaţi şi acelaşi păr vâlvoi ridicat, ca nişte cabluri de server.
La început era şi "tăiat" pe faţă, dar acum începe să fie tot mai "vindecat". Am vrut să ador acest set, dar... nu ştiu, simţeam că sunt în prezenţa unor mercenari, unor guns for hâre, unei formaţii tribut. Am tot avut dialoguri interne pe parcursul concertului, am tot "discutat cu mine", mi-am cerut să le dau o şansă, nu am reuşit.
La primele 2-3 piese vocea nu era ce trebuie, ulterior a ajuns la acel "pietriş electronic" al lui Wayne, dar... nu ştiu, ceva lipsea. Tony Campos s-a achitat cu brio de treabă, am auzit şi hituri că "Push It", "Terminator Oscillator", "Cannibal" şi "Black and White".
Solistul, care apropo pentru cei curioşi e cel de la formaţia Dope şi-a schimbat culoarea ochilor luminoşi şi a adus pe scenă şi mascote că omuleţul electric Otsego, dar şi un Frankenstein uriaş. Aveau şi un om cu cap de dovleac pe o bărcuţă, care făcea surfing.
Există marele risc să nu îmi mai placă aşa mult Static-X că atunci când eram în liceu, realizând simplitatea şi repetitivitatea riff-urilor lor. Sigur, fac antren live, dar... e un industrial prea într-o singură cheie.
Draconian
M-am dus să plâng! Nu e minciună, nu e laudă, nu e "flex", cum zic puştanii de azi. E simplu: ştiu sute, mii de trupe şi Draconian a zburat pe sub radarul meu. I-am descoperit prin toamna lui 2022, ştiind că vin în septembrie la Quantic. Am rămas cu gura căscată la albumul "Sovran", dar şi "Under a Godless Veil". Am plâns ca un copil la concertul lor din Quantic. Îmi place enorm ce au făcut cu solista nouă Heike Langhans, pe care o urmăresc obsesiv aş spune în toate proiectele sale. De la Remina la Lorelei, de la ISON la colaborări cu Hallatar şi de la podcasturi live la discuţii despre anime.
De bine ce mă bucuram de vocea sa cosmică, a venit înapoi solista originală Draconian. A nu se înţelege că am ceva cu ea, e absolut excelentă, dar... doar Heike poate cânta "Burials" cum îmi place mie. În fine, ca să fie totul clar şi bine explicat, eu am venit la Rockstadt Extreme Fest 2025 cu un singur scop: să aud live piesa "The Sethian" de la Draconian. Atât!
Puşi la Scena 3, suprapuşi peste jumătate de Static-X şi jumătate de Sepultura, cei de la Draconian au fost excelenţi. S-au auzit mai clar decât în Quantic în 2022, dar mai ales dacă stăteai mai în spate. Până şi growl-ul lui Anders a fost clar. Lisa Johansson nu a mai venit în picioarele goale că acum 3 ani, dar era numai zâmbet şi unduiri că o trestie în vânt. Nu am văzut artist muzical la Rockstadt să iubească aşa mult ce face cum era cazul său.
Înainte să îmi curgă lacrimi pe "The Sethian", am savurat din plin "Pale Tortured Blue", cu twist-uri gotice şi doom superbe, chitară de jelanie şi o voce clară şi înaltă a solistei alternata cu growl. Paradoxal ce mă face să lăcrimez la Sethian e mai degrabă chitara dinspre final, care te loveşte nemerniceşte nu cu unul, nu cu două, ci cu 3 crescendo-uri.
Şi fix când credeai că nu se poate mai bine intra şi solista cu "The world is dreaming...". Şi nici măcar nu e vreo piesă romantică, e despre urmaşii lui Seth, fiul Evei, alături de Cain şi Abel. E pur şi simplu maiastru compusă, iar solo-ul dinspre final e practic toate solo-urile rock-ului anilor '80 şi '90 într-unul singur.
Sepultura
Mea culpa, cum ar zice Gojira! Am pierdut vreo 20 de minute din setul Sepultura, pentru că am stat la Draconian. Şi mi-a părut rău, pentru că era concertul de adio şi retragere Sepultura, după 40 de ani de carieră. Mă leagă ceva special de ei, pentru că primul meu concert cu formaţie internaţională a fost Sepultura la Arenele Romane în 2003. De abia venise Derrick că solist şi a ieşit aşa prăpăd că s-a cu tunuri cu spray cu piper şi lacrimogene la mosh pit în faţă. Fanii Cavalera erau supăraţi.
Setul de la Rockstadt a fost doar de hituri. Gândiţi-vă că au lipit una după alta "Territory", "Arise", "Ratamahatta" şi "Roots". Au fost şi "Attitude" şi "Refuse/Resist". Ce poţi să vrei mai mult? Era să zic... o apariţie surpriză Cavalera, dar nu vreau să fiu rău.
Veştile bune? Toboşarul nou de după Eloy, plecat la Slipknot bate excelent, chitariştii sună foarte bine, dar Derrick.... Derrick nu mai duce. Are doar 53 de ani, dar credeam că are mai mult. L-am găsit oarecum extenuat, sleit şi cu o voce nu aşa puternică cum am auzit la Kerry King spre exemplu.
Mi se pare că nu răzbate aşa bine şi nu acoperă aşa mult mulţimea cum ar trebui să facă o trupă numită Sepultura. Mai mult mi-a plăcut de el la momentul de percuţie tradiţional amazoniana, nu e rău la tobe deloc. Şi-a cimentat totuşi locul în istoria trupei Sepultura, fiind prezent la voce din 1997 şi înregistrând câteva albume bunicele, inclusiv "Quadra" din 2020. Totuşi fără piese aşa memorabile că la începuturile grupului, perioada anilor '80 şi '90.
Mulţimea de la Rockstadt a fost mai mult decât încântată totuşi, dar parcă nu am văzut moshpit-uri aşa multe cum mă aşteptam.
Wardruna
Ei uite că aici intrăm în altă zonă. Una în care nu am setlist, nu avem momente de solo-uri de chitară şi nici de moshpit. Intrăm în zona de folk viking a lui Einar Selvik and co. Pe parcursul show-ului Wardruna mă miram că artiştii nu interacţionează deloc cu fanii. Nici măcar o vorbă. Dar spre final am avut un discurs atât de cald şi memorabil, încât a compensat din plin.
La modul rece şi comercial, lumea a venit să audă muzica din serialul Vikings şi jocul video Assassin's Creed Valhalla. La modul metafizic şi sufletesc a venit pentru o transă vikinga, ca şi cum ar fi consumat ciupercile care îi făceau pe vikingi Berserk. Gutural, visceral, transcendental.
Doar păţisem asta şi la Heilung prin 2023, nu? Dar e altfel. E altfel într-un mod în care cuvintele pălesc. Nu e muzica neapărat. Nici teatru. Dar nu te poţi opri din privit şi ascultat. Am zis că stau 3 piese şi plec. Că stau 20 de minute şi plec. Că mai stau 2 piese şi plec. Bine, ultima piesă. Am stat până la final.
Aş vrea să vă spun ce am văzut, dar nu ştiu ce am văzut. Pot doar intui ce am auzit. Ştiu că erau câţiva oameni în transă, că erau câţiva care ştiau versurile în limba nordică şi că liniştea în public era mormântală. Că nu prea se filma şi nu prea se făceau poze.
A fost ceva foarte religios la ritualul Wardruna. Am asistat şi la o slujbă de îngropăciune, la un ritual de chemare la luptă, la cântece ce dăinuie de secole. Wardruna a făcut să pară toate celelalte formaţii de la Rockstadt "cântăreţi" sau "mercenari plătiţi". A fost ca şi cum cineva a luat un pumnal, a despicat realitatea şi timpul şi ne-a permis să tragem cu ochiul în epoca vikinga.
A fost cultură nordică dar fără bullshituri trendy, fără coarne de vikingi, rune luminoase, mied, blonzi de 2 metri cu pumnale, corăbii care ard pentru funeralii, ritualuri păgâne. E că diferenţa dintre mâncarea chinezească şi chinese food. A fost o experienţă autentic nordică, de la mama ei, fără stratul de Netflix şi marketing american pe care l-am tot primit în ultima vreme.
E şi jale acolo, furie, solemnitate, ameninţare în acele cântece guturale, instrumente tradiţionale, corzi şi cântec de solista şi solist. Evenimentul Wardruna nu se poate descrie nici că "a fost bine" sau "a fost rău". Intră la categoria "trebuia să fii acolo ca să...".
