Sleep Token:
Aş fi zis că motivul pentru că am venit la Rockstadt Extreme Fest 2023 este Sleep Token, dacă nu i-aş fi văzut deja în UK în aprilie. E trupa mea preferată, la bătaie cu TOOL. Revista Metal Hammer i-a poreclit "R&B metal" şi nu e prea departe de adevăr. Gimmick-ul trupei e costumaţia, mişcarea scenică, atmosfera pe care o creează. S-a auzit mai slab decât în UK şi mai slab decât Architects şi alte câteva trupe de la Rockstadt. M-a bucurat totuşi să văd că au ceva fani şi în România, nu sunt doar o "sectă" vestică.
Am auzit "The Love You Want", care lipsise de la precedentul concert la care am fost, iar publicul a părut să ştie hiturile de Spotify, "Alkaline", "The Offering" şi "Higher". Ba mai mult de atât, pe "Higher" a ieşit poate cel mai dur mosh pit la care am asistat la Rockstadt. Altminteri e o trupă romantică, cu solist mascat, versuri despre suferinţă, purificare şi somn sau lipsa lui. Vessel e un personaj carismatic şi enigmatic, la graniţa dintre RPG japonez ca Final Fantasy şi erou de anime. "The Offering" are un mega bass, care a făcut istorie prin metalcore, prin etapele prin care intră pe piesă, plus acea culme atinsă.
Are o voce de înger şi un growl excelent.
Hypocrisy:
Hypocrisy i-am prins doar puţin, dar au sunat mai bine (ca sonorizare) decât Sleep Token, au interacţionat bine cu publicul şi au adus solo-uri de tobe şi chitară foarte savuroase. Peter Tagtgren e o prezenţă impunătoare, cu aer de monstru sacru al metalului. Am auzit "The Final Chapter" şi mi-am amintit că pe lângă concertul din Quantic de anul trecut i-am mai văzut pe aceşti artişti la Rockstadt şi în 2019, când au cântat acea piesă.
Toba s-a auzit cel mai pregnant din interpretare artiştilor, ea şi cu basul tinzând să cam acopere vocea şi uneori şi chitara. O trupă melodic death metal ceva mai întunecată şi sacadată, cu 32 de ani de istorie în spate şi multă introspecţie în versuri.
burst
Architects:
A zice că Architects e surpriza serii e prea puţin şi e prea puţin şi să zic că e surpriza festivalului. Aşa sonorizare şi visualizer nu am mai auzit şi văzut până acum... niciodată. Am fost "certat" de lume că i-am ratat la Electric Castle, unde au fost la fel de fabuloşi prin 2017. Totul s-a auzit incredibl de "crisp", de curat, de clar.
S-a auzit că în studio, ba chiar mai bine, până şi growl-urile solistului au fost perfecte, ba chiar am avut şi un "blergh", gluma fanilor metalcore. Chitara perfectă, tobe perfecte, bas perfect. Totul tunat la perfecţie. Solo-ul de la finalul lui "Dead Butterflies" s-a auzit impecabil, cu toată melancolia aferentă.
Solistul Sam Carter a fost perfect, de la energia cu care a alergt pe scenă, la poveştile despre câinii care i-au salvat viaţa şi pe care i-a adoptat la Sibiu. A fost un set foarte lung la Rockstadt, care a inclus de la piese noi ca "Deep Fake" la hituri că "Doomsday" şi "Animals". Nu ne-am întors chiar în perioada lui "Lost Forever/Lost Together", ci cumva au fost preferate ultmele 3 albume ale trupei.
Ultimul a fost "The Classic Symptoms of a Broken Spirit", lansat în 2022. Vizualizerul din spate a fost un hibrid de simboluri ale crezurilor trupei şi extrase din clipurile oficiale sau plus şi simplu animaţii cool, care furau privirea de la bărcuţa cu fani ce naviga pe braţele publicului. Cea mai bună formaţie de la festival, de departe!
