Urmărește-ne în Social Media

rock

Jurnal de Rockstadt Ziua #2: Gojira, Within Temptation, Obituary

A doua zi de Rockstadt! A început mai târziu de data asta, resimțindu-mă după prima zi. Eram mega încântat că aveam să văd Gojira live, după ce am tot vizionat show-ul de la Jocurile Olimpice de la Paris 2025 pe repeat. Nu mai zic de While She Sleeps, Obituary și Within Temptation, poate cea mai mare voce feminină care a urcat pe scenă la Rockstadt. De ce am fost totuși dezamăgit aflați mai jos.

Publicat

pe

Organizare

Câteva detalii despre organizare am uitat să vă partajez în primul articolprimul articol. Ca să pleci de la Rockstadt ai o "rată", care trece la fiecare 30 de minute de la ora 00:00 încolo. În fapt vine cu 10 minute mai devreme și e neîncăpătoare. O cursă este 7 lei și se cumpără bilet din aplicația 24 Pay.

Pizza s-a scumpit de la 12 lei în 2023 la 18 lei acum și e rezonabilă, un fel de Dr Oetker sau Hatz Pizza lui Dorian Popa, dar destul de mare felia. Paharele alea cool cu logo Rockstadt se pot returna la punct de reciclare ca să te alegi cu 12 lei bucata. Tricourile cu formații costă cam 120-150 lei.

Băile sunt execrabile ca igienă, nu au hârtie și apă, sunt alunecoase, slinoase și cozi uriașe. Cozile sunt și ele uriașe, mai ales la băutură. La mâncare și top up au mai scăzut. La Gojira se adunase atâta puhoi de lume încât se blocase accesul și la toaleta din centru, cea pentru femei, cât și la barul din centru.

Pizza Rockstadt 2025 18 lei

Mi se pare inedit și că e un mic magazin cu merch și în spate de tot, la scena 3, cu tricouri ale altor formații, care nu sunt prezente aici. Controlul la intrare a devenit mult mai lax în ziua 2, față de ziua 1, parcă, mai ales dacă ești fată. Apropo, regula foarte clară și răspicată de a nu avea brățară cu țepi a fost încălcată de zeci de oameni, ea fiind gândită fix pentru mosh pit.

Bonus: am aflat că e un joculeț la un stand la Rockstadt unde poți țipa și cine țipă mai tare câștigă premii.

Obituary

Setlist-ul de la Rockstadt al celor de la Obituary reprezintă o selecție solidă din discografia lor clasică, acoperind mai multe albume importante — inclusiv cel din 1990 (Cause of Death) și debutul lor din 1989 (Slowly We Rot). În mod special, am remarcat că Slowly We Rot s-a auzit "cel mai tight" din seara a doua, o notă de profesionalism și experiență în live setup.

Grupul fondat în 1984 a trecut prin death metal, cu groove masiv și se aude excelent live. Are teme precum moartea, gore-ul, ecologia. E și o ușoară tentă de doom. Greu de crezut că i-am văzut acum 20 de ani la Arenele Romane, când promovau albumul "Frozen in Time". Îi găsesc neschimbați. Sunt mai puțin flashy și mai tehnici și brutali, dacă asta îți place.

Oranssi Pazuzu

Aici am fost mai mult ca o curiozitate, nu știam nimic despre trupă, doar mă intriga numele. I-au pus în spate, la Scena 3, simultan cu While She Sleeps, dar i-am prins puțin. E o trupă experimental psihodelică din Finlanda, un psihedelic black metal, cu elemente de space rock. Mărturisesc că nu prea înțeleg ce vor să livreze, dar mi-a plăcut infuzia de industrial de pe albumul din 2024. Nu fac pauze între piese și se joacă cu lumina, pentru a crea un soi de transă. Au dat volumul la maxim, au exagerat cu suprapunerea de sunete și sample-uri: e o copleșire senzorială. Și nu una bună.

The Kovenant

Judecând după straiele muzicanților, i-ai pune la industrial, cu Ministry și Combichrist. De fapt cântă și black metal și gothic metal, au și solistă cu o coroniță metalică pe scenă. Uneori am crezut că sunt la un Dimmu Light Meets Nightwish, ceea ce nu e neapărat rău. Grupul norvegian apărea din 1993 și primea chiar și un Grammy norvegian, fiind vârful black-ului norvegian prin 1998. Cum a început mileniul cel nou, hop! pe trendul industrial, electro-metal. Și de atunci au păstrat și look-ul. Proaspăt reunită în 2024 după 13 ani de pauză, formația a început să tot cânte din "Nexus Polaris" și emană mai mult gothic, decât industrial, synth. EDM.

While She Sleeps

Trupa din Sheffield a venit la noi cu mult entuziasm și solistul a pornit concertul arătând ca un membru Oasis și l-a încheiat arătând ca un membru boy band care a devenit icon metal, în maiou și cu tatuajele la vedere. Multă energie acolo, dar și voce care s-a auzit slab și prea mult bas.

Eu sunt mulțumit că am auzit "Anti Social", o piesă foarte catchy și cu versuri ca "I'm not Anti Social, I'm anti bullshit", care au venit ca unse în perioada de după pandemie. Am avut parte și de piese de pe cel mai nou album, cel de anul trecut și mă refer aici la "Self Hell" și "Rainbows", ultima cu un solo delicios.

Solistul mi s-a părut obosit după prea multe concerte, dar încă entuziast. Nu a livrat totuși jucăușenia pe care mi-o imaginasem ascultând track-urile în studio.

Within Temptation

Nu știu ce să scriu aici. Pe de o parte am crescut cu Sharon den Adel, cu colaborarea ei cu Armin van Buuren auzită des în autobuz acum mai bine de un deceniu și jumătate. Apoi în liceu tot ascultam "Stand My Ground", "Ice Queen" sau "Running Up the Hill". Posibil un cover chiar mai bun decât cel Placebo, deși e greu.

Sharon, Tarja și Amy Lee sunt cam cele mai antrenate voci din metal în ultimii 20 de ani, iar Sharon a fost impecabilă la Rockstadt. Parcă am totuși o problemă cu obsesia sa pentru război. Within Temptation a devenit o platformă pentru cântece despre război, conflictul din Ucraina. S-a cântat cu steagul Ucrainei în mână, artista olandeză ne-a amintit că acolo se luptă și pentru noi. Și că trupa a filmat un documentar în Ucraina.

Nicio vorbă totuși despre Gaza, sau poate nu am auzit eu. Nu mă înțelegeți greșit, nu am nimic cu artistul care hulește UCIDEREA de oameni fără sens. Dar când asta devine singura sa temă de 4-5 piese încoace... Mă gândesc că poți totuși aborda și altele în același timp cu războiul, nu? Știu, awareness, știu, au donat mulți bani pentru Ucraina... dar... cum rămâne cu superbele povești cu tentă gotică pe care le cântau acum două decenii? Iubirea, înălțarea spiritului uman, armonia cu natura, unde sunt aceste teme?

Ştiu că Within Temptation vrea să schimbe lumea şi să contribuie la pace, dar e greu spre imposibil în ziua de azi. Şi vocea lui Sharon din păcate nu e de ajuns.

Trebuie si ca grupul a virat spre rock alternativ de la o vreme și spre payoff-ul lejer al celor 3 minute de air time. Mother Earth s-a auzit superb totuși, iar colegii de trupă ai lui Sharon au fost și ei excelenți, mai ales chitaristul.

Gojira

Uite și buba serii. De două săptămâni mă tot uit la live-urile de la Brixton și Red Rock cu Gojira cântând "The Gift of Guilt" și "Pray" și tot sper să le auzim și la noi. De Ah Ça Ira de la Jocurile Olimpice de la Paris 2024 nu mai spun, mi se pare vârful întregului curent metal și momentul când metal-ul a devenit mainstream, în fața a 2 miliarde de ochi.

Iată setlist-ul de pe 31 iulie, pentru început:

  1. Only Pain
  2. The Axe
  3. Backbone
  4. Stranded
  5. Flying Whales
  6. The Cell
  7. From the Sky
  8. Another World
  9. Silvera
  10. Mea culpa (Ah! Ça ira!)
  11. The Chant
  12. Amazonia
  13. L'enfant sauvage
  14. The Gift of Guilt

Bun... și acum problemele! Prea mult bas, iar vocea lui Joe s-a auzit slab, înecată de bas. Era mult prea multă lume înghesuită la o singură scenă, gâtuind baruri, toalete, zone de acces. Mosh pit-ul a fost haotic, prostesc, agresiv, incomplet, limitat și petrecut... la margine, nu în centru, afectând femei, copii, familiști, care nu au treabă cu fenomenul.

Gojira și-a păstrat sound-ul l gigantic, masiv, iar toboșarul Mario Duplantier ne-a oferit 5 minute de pedală dublă non stop... doar pentru că poate. A semnalat momentul și cu niște panouri haioase, prin care ne întreba dacă vrem mai mult și cum ne sună cele 5 minute.

Am fost cu toții în transă la vocea solistului de la finalul lui "Stranded", pe care abia așteptam să o aud live, dar iar prea slabă, față de ce vedeam în Polonia acum 6 ani spre exemplu.

The Chant a fost pe cât de simplă, pe atât de catchy, ușor de fredonat la ghidajul lui Joe de către toată lumea. Flying Whales ne-a adus mesaj ecologist și am avut și mici orci gonflabile care au tot fost vehiculate prin public, în lipsă de crowd surfing din cauza pirotehniei. Apropo, a fost cel mai aprins show pirotehnic de la tot Rockstadt-ul, ceva ce ar face și Rammstein gelos.

Mi-a părut rău că nu am avut parte de "Pray" și chitara aceea nebună spre final, dar măcar setul s-a încheiat cu "The Gift of Guilt" și vocea tragică a lui Joe, însoțită de o chitară de-a dreptul funerară, spre doom parcă. Nu chiar ca la Brixton, dar rezonând foarte plăcut spre pădure.

Mi-a plăcut concertul, dar nu a fost "un clasic" și sonorizarea a lăsat de dorit. Au fost și mult prea mulți oameni să te poți bucura cum trebuie de frații Duplantier. Și parcă oamenii prezenți au resimțit diferit măreția sound-ului trupei, tratând-o uneori doar ca un alt motiv de moshpit chiar și în segmente calme și visătoare ale melodiilor lungi.

  • Pizza Rockstadt 2025 18 lei

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Concerte & turnee

Program, reguli de acces și hartă la METALLICA, pe 13 mai 2026

Metallica revine la București pe 13 mai 2026 pentru a concerta pe Arena Națională. Gojira și Knocked Loose vor urca pe scenă în deschidere. Consultă programul, regulile de acces, harta evenimentului și recomandările organizatorilor.

Publicat

pe

James Hetfield, solistul Metallica
James Hetfield, solistul Metallica │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

Metallica va ajunge la București pe 13 mai 2026, aducând o producție spectaculoasă, cu o scenă circulară amplasată în centrul terenului de pe Arena Națională. Imaginea de ansamblu este completată de francezii de la Gojira și americanii de la Knocked Loose, care vor susține show-uri în deschidere.

Ora de acces la concertul Metallica

Accesul se va face în jurul orei 16:00 pentru posesorii tuturor categoriilor de bilete, cu excepția posesorilor de pachete Enhanced Experiences, care vor primi mai multe detalii într-un e-mail separat.

  • 12:00 – deschiderea zonei de așteptare Maior Ion Coravu (nu presupune acces în eveniment înainte de deschiderea porților)
  • 16:00 – accesul în stadion pentru publicul general
  • 18:00 – Knocked Loose
  • 19:00 – Gojira
  • 20:30 – Metallica

Programul este orientativ, poate suferi modificări independente de voința organizatorului și nu reprezintă un motiv de restituire a contravalorii biletului.

Zona de așteptare Maior Ion Coravu

Publicul este sfătuit să ajungă din timp la stadion, pentru a evita aglomerația de la porțile de acces. Astfel, spectatorii care ajung devreme la stadion vor putea sta în zona Maior Ion Coravu. Aceasta va fi deschisă publicului începând cu ora 12:00 și va rămâne disponibilă până la finalul evenimentului.

În această zonă vor fi baruri, food trucks, toalete ecologice, standuri de merchandise și alte facilități. Accesul în această zonă nu înseamnă acces mai devreme în stadion.

Reguli pentru pachetele Enhanced Experiences

Posesorii de bilete Enhanced Experiences trebuie să consulte informațiile primite pe e-mail, la adresa folosită pentru achiziționarea biletelor. Această regulă se aplică pentru următoarele categorii:

  • „Nothing Else Matters” Snake Pit Experience
  • „Moth Into Flame” Snake Pit Experience
  • „One” Enhanced Experience
  • Snake Pit Package
  • „Seek & Destroy” Reserved Package
  • „Frantic” Early Entry GA Package

Nerespectarea programului personalizat poate duce la pierderea beneficiilor incluse în pachet și nu se vor accepta restituiri. Cadourile exclusive incluse în pachetele Enhanced Experiences trebuie ridicate la fața locului. Acestea nu vor fi trimise prin poștă după concert dacă sunt pierdute, uitate sau neridicate.

Recomandări și antenționări de la organizatori:

  • Ca urmare a numărului foarte mare de spectatori așteptați, pentru a ajunge la stadion, organizatorii recomandă utilizarea mijloacelor de transport în comun pentru a evita ambuteiajele.
  • Parcarea stadionului va fi închisă, astfel încât nu vor fi facilitate locuri de parcare.
  • Organizatorii vă recomandă să ajungeți din timp la stadion, pentru a evita formarea cozilor la porțile de acces.
  • Spectatorii care decid să vină devreme la stadion vor avea posibilitatea să își petreacă timpul în zona Maior Ion Coravu, care va fi disponibilă publicului începând cu ora 12:00, până la finalul evenimentului, amenajată ca zonă de așteptare, cu toate facilitățile, baruri, food trucks, toalete ecologice, standuri de merchandise și altele.

Acces la concertul Metallica de pe 13 mai 2026

Accesul la eveniment este permis doar cu bilete achiziționate de pe: Metallica.Emagic.ro, Tickets.Emagic.ro și iaBilet.ro. Accesul NU va fi permis cu bilete achiziționate din alte surse.

Va rugăm consultați harta de acces de pe bilet pentru a identifica zona prin care veți face accesul în zona stadionului, precum și poziționarea sectorului în care aveți locurile.

Accesul se va face pe la:

  • Bulevardul Basarabia (bilete Standing, tribune)
  • Strada Maior Coravu (bilete Standing, tribuna M)
  • Bulevardul Pierre de Coubertin (bilete Standing, tribune)
Harta accesului la concertul Metallica de pe Arena Națională, 13 mai 2026

Harta accesului la concertul Metallica de pe Arena Națională, 13 mai 2026 │ FOTO: EMAGIC

Intrarea la eveniment se face în baza regulamentului organizatorului și include respectarea tuturor restricțiilor și ale posibilelor condiții suplimentare impuse de autoritățile locale înainte de eveniment și în timpul desfășurării evenimentului.

Reguli importante despre bilete

  • Biletul permite o singură intrare în stadion. După intrare, spectatorii trebuie să rămână în zona indicată pe bilet, fie gazon, fie tribune.
  • Cei care părăsesc zona de concert și vor să reintre vor trebui să cumpere un bilet nou. Regula este valabilă și pentru posesorii de brățări.
  • Biletul trebuie păstrat pe toată durata concertului. Spectatorii trebuie să aibă asupra lor și un act de identitate valid.
  • Biletul nu poate fi înlocuit dacă este pierdut, furat sau distrus. De asemenea, nu poate fi transferat către o altă persoană sau revândut. Revânzarea și reproducerea biletelor încalcă prevederile legale în vigoare.
  • Nu se acceptă restituiri pentru bilete.
  • La stadion vor exista puncte de suport pentru situații legate de bilete. Acestea vor fi semnalizate cu „Ticket Help / Suport bilete”. Fiecare punct va avea operatori pentru platforma oficială de ticketing care a vândut bilete la eveniment.

Accesul pe gazon

Biletele Standing vor avea acces pe gazon prin patru căi distincte: Yellow, Pink, Green și Blue, conform hărții de mai jos. Culorile indică DOAR zona prin care se face accesul în stadion. Gazonul NU va fi împărțit fizic în patru zone. Spectatorii cu bilete Standing vor putea circula oriunde pe gazon, indiferent de culoarea înscrisă pe bilet.

Acces la concertul Metallica de pe Arena Națională, 13 mai 2026

Acces la concertul Metallica de pe Arena Națională, 13 mai 2026 │ FOTO: EMAGIC

Accesul în funcție de bilet:

  • prin Bulevardul Basarabia (bilete Standing, tribune)
  • prin Strada Maior Coravu (bilete Standing, tribuna M)
  • prin Bulevardul Pierre de Coubertin (bilete Standing, tribune)

Accesul copiilor și minorilor

  • Accesul copiilor de orice vârstă se face doar cu bilet la preț întreg.
  • Minorii sub 16 ani pot intra doar însoțiți de un adult care are propriul bilet. Un adult poate însoți maximum patru minori.
  • Accesul copiilor mai mici de 12 ani la concert nu este recomandat din cauza sunetului foarte puternic și se face doar pe răspunderea părinților. Se recomandă utilizarea căștilor de protecție auditivă.

Obiecte interzise:

În zona de concert NU VA FI PERMIS accesul cu:

  • băuturi și produse alimentare achiziționate din afara perimetrului locației,
  • obiecte din sticlă (inclusiv sticle de parfum de orice cantitate, orice alte sticle sau deodorante),
  • doze de aluminiu,
  • conserve,
  • artificii,
  • bannere susținute de bețe,
  • spray-uri,
  • lasere,
  • scaune,
  • arme,
  • obiecte contondente,
  • laptopuri,
  • mini-ventilatoare,
  • lanțuri,
  • umbrele,
  • animale de companie,
  • rucsacuri,
  • căști de motociclist,
  • bagaje voluminoase mai mari decât o coală A4,
  • selfie stick-uri,
  • binocluri,
  • aparate foto profesionale,
  • aparate de înregistrare audio-video de orice fel sau aparate GoPro,
  • biciclete,
  • motociclete,
  • trotinete
  • skateboards.

Obiecte permise:

În zona de concert VA FI PERMIS accesul cu:

  • bidoane de plastic (tip sport) reutilizabile GOALE de maximum 750 ml,
  • aparate de fotografiat compacte,
  • brichete,
  • medicamente (orice astfel de produse sunt permise doar dacă sunt însoțite de rețetă, scrisoare medicală sau orice alt document înlocuitor al acesteia, cu maximum o doză zilnică),
  • insulină,
  • spray inhalator pentru astm.

Facilități

Zona de asteptare Maior Coravu (deschidere la ora 12:00) va pune la dispozitia publicului: baruri, truck-uri cu mâncare, standuri de merchandise, toalete ecologice.

La toate dintre cele trei zone de acces în stadion vor exista spatii de depozitare în număr limitat, semnalizate cu “ITEMS STORAGE/ DEPOZIT”. În limita disponibilității, acestea vor putea fi folosite contra cost (20 lei, numerar sau card).

Parcare:

  • parcarea stadionului va fi închisă, astfel încât nu vor fi facilitate locuri de parcare.

Toalete:

  • posesorii biletelor pe scaun vor avea acces la toaletele din stadion, din apropierea sectorului în care au locurile; posesorii biletelor standing (în picioare, pe gazon) vor avea acces facil la zona de toalete ecologice special amenajată în parcarea subterană a stadionului.

Modalități de plată:

  • toate produsele disponibile în punctele de bar, food și merchandise pot fi achiziționate atât cu numerar, cât și cu card bancar. Totuși, având în vedere numărul mare de participanți prezenți la eveniment, plățile cu cardul pot înregistra întârzieri. Recomandăm participanților să aibă asupra lor și numerar, pentru a facilita și accelera procesul de achiziție.

Beneficii incluse în pachetele Enhanced Experiences: cadourile exclusive incluse în pachetele Enhanced Experiences trebuie ridicate la fața locului și NU vor fi trimise prin poștă după concert în cazul în care sunt pierdute, uitate sau neridicate.

Amplasarea barurilor și locurile de servire

Pentru o experiență cât mai fluidă și pentru evitarea aglomerației în zonele de acces, rugăm participanții să
țină cont de următoarele informații privind servirea băuturilor și accesul în zona gazon (Standing):

  • numărul punctelor de bar disponibile direct pe gazon (Standing) este limitat; recomandăm publicului să achiziționeze băuturi de la barurile amplasate pe inelele stadionului, înainte de accesul pe gazon sau ulterior, prin revenirea temporară pe inel; pe inele există un număr mare de baruri disponibile, astfel încât nu este necesară formarea cozilor la barurile exterioare sau blocarea circulației;
  • pahare branduite Metallica: în cadrul evenimentului vor fi disponibile pahare branduite Metallica, în 4 designuri diferite, ce pot fi achiziționate contra cost, la prețul de 20 lei/ bucata;
  • participanții pot alege între servirea băuturii în pahar standard, gratuit sau achiziționarea unui pahar suvenir Metallica; paharele suvenir nu sunt returnabile si nu se înlocuiesc cu un pahar curat la achiziționarea unei noi băuturi;
  • accesul cu băuturi în zona gazon (Standing): din motive de siguranță, toate băuturile consumate în zona gazon vor fi servite exclusiv în pahare; accesul pe gazon cu doze sau sticle PET nu va fi permis; in situația în care un participant cu acces pe gazon achiziționează o băutură de la barurile de pe inel, aceasta va trebui transferată într-un pahar înainte de reintrarea pe gazon.

Condiții meteo

Acoperișul stadionului va fi deschis pe toată durata concertului și va rămâne deschis, indiferent de condițiile meteo. Vă recomandăm să consultați prognoza meteo în ziua concertului și să vă procurați pelerine de ploaie, în cazul în care vremea se va anunța ploioasă. Umbrelele nu vor fi permise și vor fi reținute la filtrele de acces în spațiul de eveniment, întrucât pot accidenta ceilalți participanți la concert.

Informații generale despre show, filmări, fotografii

  • show-ul se va desfășura pe o scenă rotundă, în configurație 360°, amplasată central pe gazon; datorită acestui concept, anumite momente ale spectacolului sau elemente de producție pot fi parțial vizibile;
  • înregistrarea spectacolului este strict interzisă; managementul artistului poate confisca orice aparat profesional de înregistrare audio-video folosit astfel de participanții la eveniment;
  • utilizarea camerelor telefoanelor mobile este permisă;
  • în timpul spectacolului este posibil să se folosească lumini stroboscopice, care pot dăuna persoanelor cu epilepsie fotosensibilă;
  • în incinta Arenei Naționale fumatul este strict interzis, cu excepția zonelor special amenajate și marcate; persoanele care nu vor respecta această regulă sunt pasibilie de amendă;
  • pentru siguranța publicului și buna desfășurare a evenimentului, participanții sunt obligați să se supună controlului corporal la cererea agenților de securitate; controlul este efectuat sub supravegherea Jandarmeriei Române;
  • organizatorul își rezervă dreptul de a realiza și utiliza fotografii și înregistrări video cu spectatorii în scopuri promoționale;
  • prin participarea la eveniment, spectatorii acceptă posibilitatea de a apărea în astfel de materiale, realizate de organizator sau de terți autorizați.
Citește în continuare

Trending