Urmărește-ne în Social Media

rock, folk

Pe strada viselor, la 75 de ani - Mircea Baniciu, Orchestra Operei Naționale Bucureşti și acordurile care ne unesc

Pe 24 martie, la Sala Palatului din București, am trăit alături de Mircea Baniciu mai mult decât un concert. Spectacolul "Eșarfă în dar" a fost o călătorie a amintirilor, a emoțiilor și a poveștilor simțite. Unele cântece nu au vârstă, nu au sfârșit, și cu acest sentiment am rămas în suflet multă vreme după concertul pe care Mircea Baniciu și Orchestra Operei Naţionale din Bucureşti ni l-a făcut cadou.

Publicat

pe

Concert Mircea Baniciu la Sala Palatului - Esarfa in dar 2025 │ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

Când privim cu sinceritate peisajul muzicii românești, vârfurile care l-au definit și pe cei care au rezistat trecerii timpului și schimbării generațiilor, nu sunt multe nume-icon care ne vin în minte, dar toate poartă în adâncul lor un singur numitor comun: trecutul. Acel trecut care le-a dăruit nemurire, însă complicat, greu de înţeles pentru o parte dintre tinerii de astăzi, trecut marcat de multe lipsuri şi limitări din care au putut răsări artiştii emblemă ai acestei ţări.

Unul din numele pe care îl amintim adesea şi la care ne raportăm este Mircea Baniciu, vocea recognosibilă, caldă pe care o ştim parcă dintotdeauna. Ca o amintire sonoră care pulsează uneori mai încet, alteori mai forte, de care ne este mereu drag şi pe care o vom purta cu noi, indiferent de câte valuri muzicale s-ar mai putea succeda.

Născut la Timișoara pe 31 iulie 1949, Mircea Baniciu și-a petrecut copilăria și primii ani de formare într-un oraș care, cu fiecare colț, inspira visuri și libertate. Aici a început să înțeleagă valoarea muzicii și a artelor, formându-și astfel nu doar caracterul, ci și legătura profundă cu publicul său. În cluburile de folk din Timișoara a fost remarcat de Nicu Covaci, iar în 1971, la doar un an după ce a pășit pe băncile Facultății de Construcţii la Secţia de Arhitectură, i s-a oferit oportunitatea de a deveni solistul vocal al trupei Phoenix, un moment care avea să-i schimbe pentru totdeauna cursul vieții. În acea perioadă, tânărul Baniciu a învățat nu doar să construiască clădiri, ci și să comunice cu oameni de valoare, lărgindu-și orizonturile și dezvoltând o perspectivă mai clară și echilibrată asupra lumii.

Phoenix, cunoscută la început sub numele de "Sfinții", a renunțat la această denumire din cauza cenzurii regimului comunist, dar, indiferent de obstacole, a rămas un simbol al spiritului românesc și al luptei pentru libertate prin creație artistică, reuşind să adune în versuri şi game muzicale tradiția, spiritualitatea și poezia acestui popor.

Parte din Phoenix, Pasărea Colibri, Pasărea Rock, având multe alte colaborări cu diferiţi artişti şi o carieră solo prolifică, domnul Baniciu a conceput la venerabila vârsta de 75 de ani un nou spectacol denumit "Eșarfă în dar", pe care l-a prezentat într-o serie de concerte în ţară, cel din urmă având loc în seara de 24 martie la Sala Palatului, alături de Orchestra Operei Naţionale din Bucureşti, sub bagheta dirijorului Daniel Jinga.

Mircea Baniciu: "Ne-am pregătit aşa cum ani de zile nu ne-a fost dat să ne pregătim"

Aproape de ora 20:00 a început magia, iar pe scenă ne-am bucurat să vedem varianta extinsă a band-ului formată din Vlady Cnejevici (clape), Teo Boar (Chitara), Constantin Dragu "Kiba Dachi" (bass) şi Răzvan Lupu "Lapi" (percuţie). Cel mai vechi colaborator de pe scenă al lui Mircea Baniciu, Vlady Cnejevici, fiul unui adevărat rapsod al muzicii bănățene, atât românești, cât și sârbești, Laza Cnejevici, a fost unul din artiştii care ne-a bucurat în mod special, prin toate efectele şi simulările de pe variatele claviaturi şi prin orchestraţiile alese.

Structurat în două părţi clare, concertul a debutat cu un set de 8 piese în care s-a aflat doar formula aceasta, Mircea Baniciu purtându-ne prin piesele reper din materialele sale discografice solo.

"Ne-am pregătit aşa cum ani de zile nu ne-a fost dat să ne pregătim pentru acest spectacol. Parcă ar fi venit sfârşitul lumii şi alte spectacole nu ar mai fi fost. Momentul este foarte bine pregătit. Ne-am înţeles cu toţii foarte bine. A fost ceva aparte pentru mine, care nu am mai făcut turnee de ceva vreme."

Concert Mircea Baniciu la Sala Palatului - Esarfa in dar 2025 │ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

Concertul a început ca o șoaptă, ca o poveste colorată spusă la gura sobei, cu "Tristeți Provinciale". Versurile lui George Topîrceanu, îmbrăcate în muzică lui Mircea Baniciu, au plutit peste sală ca o adiere de amintiri. Apoi, aproape insesizabil, melodiile ne-au purtat printr-un vis, ghidându-ne prin tărâmuri de dor, nostalgie și descoperire.

"Din Apuseni la Răsărit" a fost un fel de omagiu adus frumuseții acestei țări, un cântec care a vibrat ca un dor purtat de vânt peste munți și câmpii. Impresionant melodic şi dublat de partea vizuală a fost și momentul "Merg mai departe", în care imagini de colecție cu trupa Phoenix s-au succedat, refrenul nefiind doar un pasaj muzical, ci o promisiune: "Mâine sigur zorii mă vor lumina / Și-am să merg mai departe." Poate chiar deveni, pentru cei care au auzit-o prima oară în cadrul concertului, un imn al acelora care, oricât ar fi trăit, încă mai au drumuri de parcurs.

După fiecare piesă, Mircea Baniciu a comunicat cu publicul, a glumit cu acesta, destinzând şi bucurând cu siguranţă pe toţi cei prezenţi. Când Orchestra Simfonică a Operei Române Bucureşti a apărut, totul s-a transformat. Piesele lui Mircea Baniciu, deja pline de emoție și poveste, s-au îmbogățit cu o nouă profunzime, devenind și mai intense, mai vibrante, aproape cinematografice.

Concert Mircea Baniciu la Sala Palatului - Esarfa in dar 2025 │ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

Ana Baniciu a cântat o piesă alături de orchestră şi apoi una alături de tatăl său şi doar privindu-i am desluşit legătura profundă dintre ei, respectul, bucuria de a împărtăși scena şi în mod special, mândria acestuia că fiica sa îi calcă pe urme. La finalul acestui moment emoționant dintre cei doi, scena s-a luminat și mai mult odată cu apariția fiului său, Victor. Publicul a fost martorul unei imagini pline de căldură și iubire – un adevărat portret de familie.

Pe parcursul acestei a doua părţi mi-am adus aminte de povestea "Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte" de Petre Ispirescu, cea care a fost şi la baza unuia dintre albumele semnate de solist, şi nu întâmplător. Poate că acesta e adevăratul miracol al lui Baniciu: faptul că la 75 de ani nu pare că privește în urmă cu regrete, ci înainte, cu aceeași poftă de cântat, cu același entuziasm ca atunci când a urcat prima dată pe scenă.

Un moment emotionant a fost includerea piesei compuse de Baniciu ‚"La hanul ulciorului nesecat", despre care solistul a afirmat:

"Povestea este bine știută despre noi. Cântecul acesta este un moment despre faptul ca eu i-am așteptat pe cei din Phoenix să revină, trăiam cu speranța că într-o buna zi vor veni și s-a întâmplat, dar din păcate destul de târziu."

Concert Mircea Baniciu la Sala Palatului - Esarfa in dar 2025 │ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

Unul dintre cele mai speciale momente a fost "Vara la țară", unde Horia Brenciu și-a adus energia debordantă din mijlocului publicului pe scenă, transformând totul într-o adevărată explozie de bucurie. Maestrul Baniciu a amintit de prietenia care îi leagă și de momentele în care au împărțit scena.

Dupa includerea emoționantei "Scrisoare de bun rămas" care a sunat parcă mai cristalin și cald ca niciodată, Baniciu ne-a întors în vremurile Phoenix. Am simţit acel val de entuziasm, ca și cum toți am fost transportați înapoi în anii de început ai folk-rockului românesc.

"Canarul" a fost un omagiu emoționant adus lui Nicu Covaci, un moment de reculegere transformat în muzică, iar "Mugur de fluier", "Fata verde" și "Mica Țiganiadă", cu toate influențele țigănești, românești, turcești și celtice, au reconfirmat puterea acestor piese de a transcende timpul și spațiul. Imagini cu cei din trupă s-au succedat din nou si parcă, preț de câteva momente, am simțit prezența celor care nu mai sunt printre noi.

Concert Mircea Baniciu la Sala Palatului - Esarfa in dar 2025 │ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

Finalul setului a fost spectaculos. "Nunta", cu solo-ul extraordinar de vioară a șefului de orchestră Radu Dunca, a sunat ca un ritual solar, iar "Andrii Popa", singura compoziţie a lui Mircea Baniciu din întreaga istorie Phoenix, a fost momentul în care întreaga sală a cântat la unison, cu aceeași pasiune ca în vremurile în care fenomenul Phoenix reprezenta un adevărat simbol al libertății.

Pentru bis-ul mult aclamat, Baniciu ne-a făcut un ultim cadou: "Pisica Neagră" de pe un material special Pasărea Colibri. Finalul a fost plin de energie și bucurie, cu publicul în picioare și zâmbete largi pe chipuri. Chiar și după ce concertul s-a încheiat, ecourile muzicii au rămas vii în sufletele noastre, acompaniindu-ne ore bune după ce am părăsit Sala Palatului.

Concluzii

A fost mai mult decât un concert. A fost o seară în care m-am regăsit printre versuri și acorduri, într-o muzică ce pare că nu se pierde niciodată, ci doar crește, se îmbogățește, devine parte din tine. Mircea Baniciu nu doar că a cântat, ci ne-a luat de mână și ne-a purtat printr-o călătorie a amintirilor, a emoțiilor și a poveștilor trăite sau netrăite, dar simțite. M-am surprins fredonând cu ochii închiși, m-am lăsat dusă de val și am înțeles, poate mai mult ca niciodată, că unele cântece nu au vârstă, nu au sfârșit. Ele rămân acolo, vii, gata să te aducă mereu acasă.

Setlist concert:

  1. Tristeţi Provinciale (versuri George Topîrceanu, muzica Mircea Baniciu)
  2. Întoarcerea la Orient (versuri Dan Verona, muzica Mircea Baniciu)
  3. Dealul cu dor (versuri Dan Verona, muzica Mircea Baniciu)
  4. Un zvon (versuri Dan Verona, muzica Mircea Baniciu)
  5. Din Apuseni la Răsărit (versuri Ion Alexandru, muzica Mircea Baniciu)
  6. Drum Înapoi (versuri Dan Verona, muzica Mircea Baniciu)
  7. Merg Mai Departe (versuri Dinu Olărașu, muzica Mircea Baniciu)
  8. Cu tine în gând (muzica şi versuri Mircea Baniciu)
  9. Orchestra – moment
  10. Înţelegere – Ana Baniciu & Orchestra - versuri Mikhail Lermontov, muzica Mircea Baniciu
  11. Dacă Ai Ghici – Ana & Mircea Baniciu & Orchestra – versuri Mira Hristofor, muzica Mircea Baniciu
  12. Cântecul Ceasornicarului (Secunda cea fără de bătrânețe și fără de moarte) – versuri Dan Verona, muzica Mircea Baniciu
  13. Eşarfă în dar (versuri Victor Cârcu, muzica Mircea Baniciu)
  14. La hanul ulciorului nesecat (versuri şi muzica Mircea Baniciu)
  15. Frunza (versuri Dan Verona, muzica Mircea Baniciu)
  16. Vara la ţară & Horia Brenciu (versuri George Topîrceanu, muzica Mircea Baniciu)
  17. Scrisoare de bun rămas (versuri George Țărnea, muzica Mircea Baniciu)
  18. Vremuri (Hei tramvai) – muzica Florin Bordeianu și Nicolae Covaci, versuri: Victor Șuvăgău și Florin Bordeianu
  19. Canarul – în memoriam Nicu Covaci (muzica Nicolae Covaci şi Florin Bordeianu, versuri Victor Şuvăgău)
  20. Mugur de fluier (muzica Nicolae Covaci, versuri de Victor Cârcu)
  21. Fata verde (Ochii negri, ochi de ţigan) – muzica Nicolae Covaci, versuri de Victor Cârcu
  22. Mica Tiganiada (muzica Nicolae Covaci, versuri de Şerban Foartă şi Andrei Ujică)
  23. Nunta (solo vioara Radu Dunca) – muzica Nicolae Covaci, versuri Victor Cârcu)
  24. Andrii Popa (text popular, muzica Mircea Baniciu)
  25. Cântecul bufonului – adaptare versuri după William Shakespeare

Encore

  1. Pisica neagră (versuri Dan Verona, muzica Mircea Baniciu)

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Comentează

Emisiuni radio-tv

Juriul de la Vocea României 2026 a fost dezvăluit

După multe știri și zvonuri privind plecarea unora dintre antrenori, aflăm componența juriului de la Vocea României 2026 chiar în prima zi de filmări. Pavel Bartoș revine în rolul de prezentator, iar din echipa de promovare a show-ului în mediul digital vor face parte Miruna Rumina, Ines Stana și Acoustic Boyz.

Publicat

pe

Vocea României 2026
Vocea României 2026 │ FOTO: Captură Facebook Vocea României

Atât Irina Rimes, cât și Theo Rose rămân în juriu pentru încă un sezon la Vocea României. Lor li se alătură Tudor Chirilă, Smiley și Horia Brenciu. Cu alte cuvinte, juriul rămâne neschimbat la Vocea României 2026. Cel de-al 14-lea sezon al emisiunii de talente vine, totuși, cu niște surprize.

Reguli noi la Vocea României 2026

Anul acesta, atât antrenorii, cât și Pavel Bartoș vor avea la dispoziție noi avantaje și "ași" în mânecă. Dinamica va fi, astfel, diferită, iar fiecare decizie va deveni cu atât mai dificilă și mai imprevizibilă. Producătorii show-ului vor anunța schimbările în perioada următoare.

Proiectul Vocea din online continuă; Cine face parte din echipă

Cu o comunitate de peste 1,1 milioane de urmăritori pe TikTok și Instagram, Miruna Rumina revine pentru al treilea sezon consecutiv în echipa Vocea din online.

"Sunt extrem de fericită că mă întorc pentru al treilea an la Vocea României. Pentru mine, parcă vara nici nu începe cu adevărat dacă nu revin în culisele acestui proiect. Simt și o responsabilitate foarte mare să le arăt oamenilor tot ce se întâmplă în culise, pentru că există atât de multă muncă, emoție și magie în spatele fiecărei ediții. Oricât aș încerca să surprind totul prin telefon, experiența de acolo este și mai frumoasă în realitate", spune Miruna.

Cu peste un milion de urmăritori pe TikTok și Instagram, Ines Stana se alătură echipei Vocea României pentru primul ei sezon.

"De mică am fost fascinată de Vocea României, era una dintre emisiunile la care ne uitam împreună în familie și sunt extrem de încântată să am ocazia să particip (din culise) la un așa proiect fain, pe social media."

​Cu o comunitate de peste 850.000 de urmăritori pe TikTok și Instagram, Acoustic Boyz, trioul format din Denis, Paul și Robert, completează echipa din online.

"Ne bucurăm tare mult să facem parte din acest proiect și vă mulțumim pentru oportunitate. Ne plac experiențele noi, dar mai ales să cunoaștem oameni noi, așa că vom fi acolo să ne distrăm și să vă aducem zâmbetul pe buze. PULL UP!"

Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

Încep filmările pentru Vocea României 2026; Cum poți fi spectator

În luna iulie încep emoțiile pentru cel de-al 14-lea sezon Vocea României. Zilele de filmare pentru ediția din 2026 a talent show-ului de la PRO TV au fost dezvăluite. Ca și în anii trecuți, fanii emisiunii pot deveni spectatori. Înscrierile se fac online.

Publicat

pe

Încep filmările pentru Vocea României 2026
Încep filmările pentru Vocea României 2026 │ FOTO: PRO TV

Dacă vrei să afli înaintea tuturor cine sunt concurenții de la Vocea României 2026, producătorii show-ului au o invitație pentru tine.

"Vino la filmările Vocea României! Pregătește-te pentru un spectacol total: o explozie de energie, emoție și muzică live care îți va da fiori!

Vino să trăiești Vocea României direct din sală, alături de cei mai carismatici antrenori și cele mai spectaculoase voci din țară. Rezervă-ți locul și trăiește spectacolul live.

Locurile sunt limitate, dar emoțiile sunt garantate!", anunță postul de televiziune Pro TV.

În ce zile se filmează noul sezon Vocea României, din 2026

Filmările au loc atât în lunile iulie și august. Mai jos găsești calendarul zilelor în care se filmează:

  • 10 iulie (vineri), 12 iulie (duminică), 13 iulie (luni), 14 iulie (marți), 16 iulie (joi) și 28 iulie (marți).
  • 12 august (miercuri), 14 august (vineri) și 25 august (marți).

Cum poți ajunge în platoul în care se filmează Vocea României 2026

Pentru a putea participa la filmări trebuie să-ți rezervi aici o zi din calendar și să ai 18 ani împliniți la data înscrierii în această campanie.

Producătorii show-ului anunță că programul de filmare necesită "minimum 5 ore". Filmările au loc în comuna Ștefănești, județul Ilfov. Transportul la locație și costurile atașate se află în sarcina participantului. Există și un regulament cu detalii, disponibil aici.

Ce știm despre Vocea României 2026

Despre Vocea României 2026, producătorii spun că va fi ​"un sezon istoric​". Pavel Bartoș rămâne prezentatorul talent show-ului. Momentan nu au fost dezvăluiți membrii juriului. S-a speculat că Theo Rose va părăsi scaunul de antrenor, după o declarație făcută imediat după încheierea sezonului 13. Ulterior, artista a dezmințit această interpretare, anunțând că rămâne în juriu.

Presa de cancan a indicat și o posibilă plecare a Irinei Rimes. Acest zvon nu fost nici confirmat, nici infirmat.

Cine a câștigat Vocea României 2025

Câștigătoarea celui de-al 13-lea sezon Vocea României a fost Alessia Pop, din echipa lui Tudor Chirilă. Alessia a devenit câștigătoarea premiului de 100.000 de euro și a râvnitului trofeu Vocea României. După momentul victoriei, tânăra artistă a lansat două piese: "Seară de mai" și "Inima în mine arde".

Citește în continuare

Muzică nouă

Proiectul Orchestronic lansează piesa "Babilon" alături de Bogdan Medvedi

Orchestronic intră în linie dreaptă către primul său show și lansează "Babilon", piesa care deschide oficial universul muzical al proiectului și oferă publicului o primă incursiune în atmosfera concertului de la Arenele Romane. Melodia este interpretată de Bogdan Medvedi și poate fi ascultată în articol.

Publicat

pe

Bogdan Medvedi pe afișul Orchestronic
Bogdan Medvedi pe afișul Orchestronic │ FOTO: Orchestronic www.facebook.com

Mai sunt doar câteva zile până la debutul evenimentului Orchestronic la Arenele Romane, moment marcat de lansarea primei piese oficiale. Concertul, programat pe 19 iunie, promite o experiență care îmbină orchestra live, muzica electronică, vocile și producția vizuală într-un format creat special pentru scenă.

Realizată împreună cu Bogdan Medvedi, "Babilon" a avut premiera la Radio ZU și punctează începutul unei direcții artistice construite la intersecția dintre muzica electronică și expresivitatea unei orchestre live. Piesa funcționează ca o introducere într-un concept gândit special pentru scenă, în care sunetul, interpretarea și componenta vizuală sunt dezvoltate ca un singur univers artistic.

Prima ediție Orchestronic promite să transforme Arenele Romane într-un spațiu construit în jurul unei experiențe cinematice complete. Publicul va descoperi un spectacol care reunește orchestră live, muzică electronică, voci live, light design, proiecții video și o atmosferă cinematografică creată pentru o singură seară. Lineup-ul evenimentului este completat de prezența unor invitați speciali precum Ana Baniciu și Holy Molly, care se alătură conceptului într-un spectacol construit în jurul emoției și impactului vizual.

Organizatorii subliniază că Orchestronic nu este nici un concert clasic și nici un DJ set convențional, ci un format hibrid în care energia electronică întâlnește dimensiunea organică a muzicii interpretate live. Experiența este concepută pentru publicul care caută mai mult decât un concert și își dorește să descopere muzica într-o formă diferită, unde fiecare detaliu contribuie la construcția unei povești.

VIDEO: Orchestronic & Bogdan Medvedi - Babilon

Prețuri bilete concert Orchestronic la Arenele Romane

  • Biletele sunt disponibile online, la prețuri cuprinse între 119 lei și 299 lei. Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare, accesează agenda InfoMusic.
Citește în continuare

Trending