Când privim cu sinceritate peisajul muzicii românești, vârfurile care l-au definit și pe cei care au rezistat trecerii timpului și schimbării generațiilor, nu sunt multe nume-icon care ne vin în minte, dar toate poartă în adâncul lor un singur numitor comun: trecutul. Acel trecut care le-a dăruit nemurire, însă complicat, greu de înţeles pentru o parte dintre tinerii de astăzi, trecut marcat de multe lipsuri şi limitări din care au putut răsări artiştii emblemă ai acestei ţări.

Unul din numele pe care îl amintim adesea şi la care ne raportăm este Mircea Baniciu, vocea recognosibilă, caldă pe care o ştim parcă dintotdeauna. Ca o amintire sonoră care pulsează uneori mai încet, alteori mai forte, de care ne este mereu drag şi pe care o vom purta cu noi, indiferent de câte valuri muzicale s-ar mai putea succeda.

Născut la Timișoara pe 31 iulie 1949, Mircea Baniciu și-a petrecut copilăria și primii ani de formare într-un oraș care, cu fiecare colț, inspira visuri și libertate. Aici a început să înțeleagă valoarea muzicii și a artelor, formându-și astfel nu doar caracterul, ci și legătura profundă cu publicul său. În cluburile de folk din Timișoara a fost remarcat de Nicu Covaci, iar în 1971, la doar un an după ce a pășit pe băncile Facultății de Construcţii la Secţia de Arhitectură, i s-a oferit oportunitatea de a deveni solistul vocal al trupei Phoenix, un moment care avea să-i schimbe pentru totdeauna cursul vieții. În acea perioadă, tânărul Baniciu a învățat nu doar să construiască clădiri, ci și să comunice cu oameni de valoare, lărgindu-și orizonturile și dezvoltând o perspectivă mai clară și echilibrată asupra lumii.

Phoenix, cunoscută la început sub numele de "Sfinții", a renunțat la această denumire din cauza cenzurii regimului comunist, dar, indiferent de obstacole, a rămas un simbol al spiritului românesc și al luptei pentru libertate prin creație artistică, reuşind să adune în versuri şi game muzicale tradiția, spiritualitatea și poezia acestui popor.

Parte din Phoenix, Pasărea Colibri, Pasărea Rock, având multe alte colaborări cu diferiţi artişti şi o carieră solo prolifică, domnul Baniciu a conceput la venerabila vârsta de 75 de ani un nou spectacol denumit "Eșarfă în dar", pe care l-a prezentat într-o serie de concerte în ţară, cel din urmă având loc în seara de 24 martie la Sala Palatului, alături de Orchestra Operei Naţionale din Bucureşti, sub bagheta dirijorului Daniel Jinga.

Mircea Baniciu: "Ne-am pregătit aşa cum ani de zile nu ne-a fost dat să ne pregătim"

Aproape de ora 20:00 a început magia, iar pe scenă ne-am bucurat să vedem varianta extinsă a band-ului formată din Vlady Cnejevici (clape), Teo Boar (Chitara), Constantin Dragu "Kiba Dachi" (bass) şi Răzvan Lupu "Lapi" (percuţie). Cel mai vechi colaborator de pe scenă al lui Mircea Baniciu, Vlady Cnejevici, fiul unui adevărat rapsod al muzicii bănățene, atât românești, cât și sârbești, Laza Cnejevici, a fost unul din artiştii care ne-a bucurat în mod special, prin toate efectele şi simulările de pe variatele claviaturi şi prin orchestraţiile alese.

Structurat în două părţi clare, concertul a debutat cu un set de 8 piese în care s-a aflat doar formula aceasta, Mircea Baniciu purtându-ne prin piesele reper din materialele sale discografice solo.

"Ne-am pregătit aşa cum ani de zile nu ne-a fost dat să ne pregătim pentru acest spectacol. Parcă ar fi venit sfârşitul lumii şi alte spectacole nu ar mai fi fost. Momentul este foarte bine pregătit. Ne-am înţeles cu toţii foarte bine. A fost ceva aparte pentru mine, care nu am mai făcut turnee de ceva vreme."

Concert Mircea Baniciu la Sala Palatului - Esarfa in dar 2025 │ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

Concertul a început ca o șoaptă, ca o poveste colorată spusă la gura sobei, cu "Tristeți Provinciale". Versurile lui George Topîrceanu, îmbrăcate în muzică lui Mircea Baniciu, au plutit peste sală ca o adiere de amintiri. Apoi, aproape insesizabil, melodiile ne-au purtat printr-un vis, ghidându-ne prin tărâmuri de dor, nostalgie și descoperire.

"Din Apuseni la Răsărit" a fost un fel de omagiu adus frumuseții acestei țări, un cântec care a vibrat ca un dor purtat de vânt peste munți și câmpii. Impresionant melodic şi dublat de partea vizuală a fost și momentul "Merg mai departe", în care imagini de colecție cu trupa Phoenix s-au succedat, refrenul nefiind doar un pasaj muzical, ci o promisiune: "Mâine sigur zorii mă vor lumina / Și-am să merg mai departe." Poate chiar deveni, pentru cei care au auzit-o prima oară în cadrul concertului, un imn al acelora care, oricât ar fi trăit, încă mai au drumuri de parcurs.

După fiecare piesă, Mircea Baniciu a comunicat cu publicul, a glumit cu acesta, destinzând şi bucurând cu siguranţă pe toţi cei prezenţi. Când Orchestra Simfonică a Operei Române Bucureşti a apărut, totul s-a transformat. Piesele lui Mircea Baniciu, deja pline de emoție și poveste, s-au îmbogățit cu o nouă profunzime, devenind și mai intense, mai vibrante, aproape cinematografice.

Concert Mircea Baniciu la Sala Palatului - Esarfa in dar 2025 │ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

Ana Baniciu a cântat o piesă alături de orchestră şi apoi una alături de tatăl său şi doar privindu-i am desluşit legătura profundă dintre ei, respectul, bucuria de a împărtăși scena şi în mod special, mândria acestuia că fiica sa îi calcă pe urme. La finalul acestui moment emoționant dintre cei doi, scena s-a luminat și mai mult odată cu apariția fiului său, Victor. Publicul a fost martorul unei imagini pline de căldură și iubire – un adevărat portret de familie.

Pe parcursul acestei a doua părţi mi-am adus aminte de povestea "Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte" de Petre Ispirescu, cea care a fost şi la baza unuia dintre albumele semnate de solist, şi nu întâmplător. Poate că acesta e adevăratul miracol al lui Baniciu: faptul că la 75 de ani nu pare că privește în urmă cu regrete, ci înainte, cu aceeași poftă de cântat, cu același entuziasm ca atunci când a urcat prima dată pe scenă.

Un moment emotionant a fost includerea piesei compuse de Baniciu ‚"La hanul ulciorului nesecat", despre care solistul a afirmat:

"Povestea este bine știută despre noi. Cântecul acesta este un moment despre faptul ca eu i-am așteptat pe cei din Phoenix să revină, trăiam cu speranța că într-o buna zi vor veni și s-a întâmplat, dar din păcate destul de târziu."

Concert Mircea Baniciu la Sala Palatului - Esarfa in dar 2025 │ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

Unul dintre cele mai speciale momente a fost "Vara la țară", unde Horia Brenciu și-a adus energia debordantă din mijlocului publicului pe scenă, transformând totul într-o adevărată explozie de bucurie. Maestrul Baniciu a amintit de prietenia care îi leagă și de momentele în care au împărțit scena.

Dupa includerea emoționantei "Scrisoare de bun rămas" care a sunat parcă mai cristalin și cald ca niciodată, Baniciu ne-a întors în vremurile Phoenix. Am simţit acel val de entuziasm, ca și cum toți am fost transportați înapoi în anii de început ai folk-rockului românesc.

"Canarul" a fost un omagiu emoționant adus lui Nicu Covaci, un moment de reculegere transformat în muzică, iar "Mugur de fluier", "Fata verde" și "Mica Țiganiadă", cu toate influențele țigănești, românești, turcești și celtice, au reconfirmat puterea acestor piese de a transcende timpul și spațiul. Imagini cu cei din trupă s-au succedat din nou si parcă, preț de câteva momente, am simțit prezența celor care nu mai sunt printre noi.

Concert Mircea Baniciu la Sala Palatului - Esarfa in dar 2025 │ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

Finalul setului a fost spectaculos. "Nunta", cu solo-ul extraordinar de vioară a șefului de orchestră Radu Dunca, a sunat ca un ritual solar, iar "Andrii Popa", singura compoziţie a lui Mircea Baniciu din întreaga istorie Phoenix, a fost momentul în care întreaga sală a cântat la unison, cu aceeași pasiune ca în vremurile în care fenomenul Phoenix reprezenta un adevărat simbol al libertății.

Pentru bis-ul mult aclamat, Baniciu ne-a făcut un ultim cadou: "Pisica Neagră" de pe un material special Pasărea Colibri. Finalul a fost plin de energie și bucurie, cu publicul în picioare și zâmbete largi pe chipuri. Chiar și după ce concertul s-a încheiat, ecourile muzicii au rămas vii în sufletele noastre, acompaniindu-ne ore bune după ce am părăsit Sala Palatului.

Concluzii

A fost mai mult decât un concert. A fost o seară în care m-am regăsit printre versuri și acorduri, într-o muzică ce pare că nu se pierde niciodată, ci doar crește, se îmbogățește, devine parte din tine. Mircea Baniciu nu doar că a cântat, ci ne-a luat de mână și ne-a purtat printr-o călătorie a amintirilor, a emoțiilor și a poveștilor trăite sau netrăite, dar simțite. M-am surprins fredonând cu ochii închiși, m-am lăsat dusă de val și am înțeles, poate mai mult ca niciodată, că unele cântece nu au vârstă, nu au sfârșit. Ele rămân acolo, vii, gata să te aducă mereu acasă.

Setlist concert:

1. Tristeţi Provinciale (versuri George Topîrceanu, muzica Mircea Baniciu)
2. Întoarcerea la Orient (versuri Dan Verona, muzica Mircea Baniciu)
3. Dealul cu dor (versuri Dan Verona, muzica Mircea Baniciu)
4. Un zvon (versuri Dan Verona, muzica Mircea Baniciu)
5. Din Apuseni la Răsărit (versuri Ion Alexandru, muzica Mircea Baniciu)
6. Drum Înapoi (versuri Dan Verona, muzica Mircea Baniciu)
7. Merg Mai Departe (versuri Dinu Olărașu, muzica Mircea Baniciu)
8. Cu tine în gând (muzica şi versuri Mircea Baniciu)
9. Orchestra – moment
10. Înţelegere – Ana Baniciu & Orchestra - versuri Mikhail Lermontov, muzica Mircea Baniciu
11. Dacă Ai Ghici – Ana & Mircea Baniciu & Orchestra – versuri Mira Hristofor, muzica Mircea Baniciu
12. Cântecul Ceasornicarului (Secunda cea fără de bătrânețe și fără de moarte) – versuri Dan Verona, muzica Mircea Baniciu
13. Eşarfă în dar (versuri Victor Cârcu, muzica Mircea Baniciu)
14. La hanul ulciorului nesecat (versuri şi muzica Mircea Baniciu)
15. Frunza (versuri Dan Verona, muzica Mircea Baniciu)
16. Vara la ţară & Horia Brenciu (versuri George Topîrceanu, muzica Mircea Baniciu)
17. Scrisoare de bun rămas (versuri George Țărnea, muzica Mircea Baniciu)
18. Vremuri (Hei tramvai) – muzica Florin Bordeianu și Nicolae Covaci, versuri: Victor Șuvăgău și Florin Bordeianu
19. Canarul – în memoriam Nicu Covaci (muzica Nicolae Covaci şi Florin Bordeianu, versuri Victor Şuvăgău)
20. Mugur de fluier (muzica Nicolae Covaci, versuri de Victor Cârcu)
21. Fata verde (Ochii negri, ochi de ţigan) – muzica Nicolae Covaci, versuri de Victor Cârcu
22. Mica Tiganiada (muzica Nicolae Covaci, versuri de Şerban Foartă şi Andrei Ujică)
23. Nunta (solo vioara Radu Dunca) – muzica Nicolae Covaci, versuri Victor Cârcu)
24. Andrii Popa (text popular, muzica Mircea Baniciu)
25. Cântecul bufonului – adaptare versuri după William Shakespeare

Encore

1. Pisica neagră (versuri Dan Verona, muzica Mircea Baniciu)