Urmărește-ne în Social Media

pop, rock

Concertul Direcția 5 de Ziua Femeii - Între romantism și rock 'n' roll

După cum le este obiceiul, membrii trupei Direcția 5 au susținut un concert dedicat femeilor de ziua lor, pe 8 martie, intitulat "Cel mai frumos cadou", umplând din nou Sala Palatului. Publicul s-a bucurat de romantismul specific formației, dar și de momentele veritabile de rock, datorate în special vocalistului Toni Șeicărescu.

Publicat

pe

Concert Direcția 5 la Sala Palatului pe 8 martie 2016 │ FOTO: Andrei Zidaroiu / InfoMusic.ro

Deja de mai bine de 20 de ani aflați în peisajul muzical românesc, cei de la Direcția 5 și-au stabilit stilul propriu de a compune si de a susține concerte, așa că pentru cei care i-au admirat și urmărit de-a lungul anilor cu siguranță este ușor să identifice ingredientele care alcătuiesc rețeta de succes a conceptului Direcția 5. În seara de 8 martie la Sala Palatului, această rețetă și-a dovedit din nou eficiența și a încântat o sală plină de oameni receptivi și călduroși.

Concert Direcția 5 la Sala Palatului pe 8 martie 2016

Concert Direcția 5 la Sala Palatului pe 8 martie 2016 │ FOTO: Andrei Zidaroiu / InfoMusic.ro

În ce constă această rețetă, vă întrebați? Ei bine, după felul în care am observat eu trupa de-a lungul anilor și concertele la care am luat parte, ingredientele principale sunt următoarele: compozițiile muzicale romantice amestecate cu compoziții dinamice; versurile poetice, pozitive și încărcate de iubire; vocea lui Cristi Enache; stilul muzical de balade rock presărat cu solo-uri de chitară sau tobe, prezențele feminine invitate deseori să colaboreze pentru diferite piese, și nu în ultimul rând, prezența și vocea lui Toni Șeicărescu.

Concertul de pe 8 martie, intitulat "Cel mai frumos cadou", după numele unei piese de pe cel mai recent album al trupei "Te iubesc", a inclus toate aceste ingrediente, plus câteva picanterii care s-au adăugat pachetului.

Concert Direcția 5 la Sala Palatului pe 8 martie 2016

Concert Direcția 5 la Sala Palatului pe 8 martie 2016 │ FOTO: Andrei Zidaroiu / InfoMusic.ro

Dacă ar fi să o luăm metodic, am putut observa clara împărțire a concertului în două părți: prima parte alcătuită din piese de pe cel mai recent album Direcția 5, o parte domoală, cu compoziții de dragoste liniștite, în care publicul s-a acomodat cu atmosfera și și-a amintit ce înseamnă Direcția 5, și o parte a doua care a dat voie publicului să se bucure de piese vechi și mult-iubite precum "Dacă ai ști" sau "Și ce dacă" și să se dinamizeze de trei ori mai mult decât în prima parte.

Concert Direcția 5 la Sala Palatului pe 8 martie 2016

Concert Direcția 5 la Sala Palatului pe 8 martie 2016 │ FOTO: Andrei Zidaroiu / InfoMusic.ro

Invitatele care au făcut parte din acest concert au adus un aport deosebit de culoare și dinamică întregii seri, începând de la Alina, "prințesa rock'n'rollului", așa cum a prezentat-o în repetate rânduri Marian Ionescu, vocea suavă și rezonantă care i-a însoțit pe Cristi și Toni aproape pe tot parcursul concertului, până la Nicoleta Nucă și Lidia Buble, care s-au alăturat și ele serii, bucurând publicul cu vocile lor.

Concert Direcția 5 la Sala Palatului pe 8 martie 2016

Concert Direcția 5 la Sala Palatului pe 8 martie 2016 │ FOTO: Andrei Zidaroiu / InfoMusic.ro

Felul în care reușesc cei de la Direcția 5 să îmbine baladele pop-rock cu stilul rock'n'roll este cu siguranță unul de succes și apreciat de publicul român, așa cum am constatat și în seara de 8 martie. Momentul în care Toni Șeicărescu a ales să se întoarcă în trupă și să se alăture ca vocalist lui Cristi Enache a fost cu siguranță unul foarte inspirat. Cei doi reușesc sa aducă un echilibru muzical unic în peisajul românesc: Cristi Enache cu vocea sa romantică, masculină și curgătoare, iar Toni Șeicărescu cu stilul său puternic, specific unui solist rock'n'roll. Au fost câteva momente în care m-am simțit ca și cum m-aș afla în public la un concert Manowar, și nu Direcția 5. Toate laudele pentru asta!

Concert Direcția 5 la Sala Palatului pe 8 martie 2016

Concert Direcția 5 la Sala Palatului pe 8 martie 2016 │ FOTO: Andrei Zidaroiu / InfoMusic.ro

În rest, concertul a mai fost condimentat de câteva detalii, cum ar fi glumele seci și stilul de a prezenta trupa al lui Marian Ionescu, veșnicii pantaloni de piele și ochelari de soare ai lui Cristi Enache, publicul ridicat în picioare să danseze și, nu în ultimul rând, copiii care au umplut scena la finalul concertului.

La finalul concertului, după un bis care a venit chiar înainte ca publicul să îl ceară, am rămas observând mulțimea cum se disipă și atmosfera cum se stinge, mulțumind în gând pentru un spectacol reușit și având ideea ca atunci când o trupă reușește să găsească o rețetă de succes, poate să o aplice zeci de ani, iar publicul va fi mereu acolo să îi asculte. Așa este și cazul pentru Direcția 5, care anul acesta împlinesc 25 de ani de existență și cu siguranță îi vom mai vedea pe scene cu sălile pline ani buni de acum încolo. Felicitări și mulțumiri!

Concert Direcția 5 la Sala Palatului pe 8 martie 2016

Concert Direcția 5 la Sala Palatului pe 8 martie 2016 │ FOTO: Andrei Zidaroiu / InfoMusic.ro

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Emisiuni radio-tv

România este alături de Alexandra Căpitănescu în semifinala Eurovision 2026; Mesaje multiple de la artiști și o postare emoționantă de la Mădălina Cârcotă

Artiștii din România sunt alături de Alexandra Căpitănescu în semifinala Eurovision 2026. Smiley, Lidia Buble, Grasu XXL, Feli și mulți alți artiști au postat pe rețelele de socializare mesaje care încurajează diaspora să voteze. Vocal coach-ul Alexandrei, Mădălina Cârcotă, i-a transmis, de asemenea, gânduri bune, printr-o postare emoționantă.

Publicat

pe

Alexandra Căpitănescu pe scena de la Viena, la repetițiile pentru semifinala Eurovision 2026
Alexandra Căpitănescu pe scena de la Viena, la repetițiile pentru semifinala Eurovision 2026 │ FOTO: Sarah Louise Bennett & Corinne Cumming / EBU

În ultimele ore, pare că întreaga industrie muzicală din România s-a mobilizat pentru a o susține pe Alexandra Căpitănescu. Zeci de story-uri cu mesaje care încurajează diaspora să voteze au fost postate pe Instagram. Pe lista celor care au publicat imagini cu textul "Vote 03 for Alexandra Căpitănescu" se află artiști precum:

  1. Smiley
  2. Dorian Popa
  3. Liviu Teodorescu
  4. Lidia Buble
  5. Feli Donose
  6. Bianca Tilici
  7. Grasu XXL
  8. Ami
  9. Eneli
  10. Alessia Pop
  11. Aura Șova
  12. Emilian
  13. Iraida
  14. Trupa Vunk
  15. Holograf
  16. Olivia Addams
  17. Bubu Cernea
  18. Jo (Ioana Anuța)
Story cu Alexandra Căpitănescu postat de Lidia Buble

Story cu Alexandra Căpitănescu postat de Lidia Buble │ FOTO: Captură YouTube

Anterior acestor postări, au publicat mesaje mai ample Theo Rose și Andia. Le puteți citi aici.

Susținere pentru Alexandra Căpitănescu de la case de discuri, televiziuni și posturi de radio din România

Același mesaj a fost repostat la Story și de către casele de discuri HaHaHa Production, Universal Music și MediaPro Music, precum și de către posturile de radio Pro FM, Kiss FM, Radio Impuls și Radio Zu. Canalul de Instagram al talent show-ului Vocea României a fost, de asemenea, alături de Alexandra, publicând mesajul care îndeamnă diaspora la vot.

Ce mesaj i-a transmis Alexandrei vocal coach-ul Mădălina Cărcotă

Cea care a avut grijă de vocea Alexandrei pe toată perioada repetițiilor, dar și înainte de ea, a fost Mădălina Cârcotă. Vocal coach-ul i-a transmis reprezentantei noastre gânduri bune, menite să-i reamintească de toată munca pe care a depus-o pentru a ajunge aici.

Mădălina Cârcotă: "De azi până sâmbătă să arăți lumii întregi geniul tău artistic"

"Draga mea Alexandra, azi încep cele 4 zile de foc pentru tine și gaşca. Ne-ai făcut atât de mândri în perioada asta și, de la primul până la ultimul om din echipă, ne-ai făcut să vibrăm alături de tine și să credem.

Începând din această seară până sâmbătă ai vreo patru concerte plus vreo patru repetiții, în care nu trebuie să faci nimic în plus decât ce faci în mod obișnuit. Ai repetat, ai studiat, te-ai șlefuit, ai ascultat și câte și mai câte ai făcut în toată perioada asta, ca de azi până sâmbătă să arăți lumii întregi geniul tău artistic.

Hai că ți-au organizat frumos concertele oamenii ăștia. Să strălucești!", i-a spus Mădălina într-un mesaj postat online.

Cum o poți vota pe Alexandra Căpitănescu în semifinala 2 a Eurovision 2026

Dacă ești din diaspora, Alexandra poate fi votată la numerele de telefon de mai jos cu indicativul "03". Votul se deschide după prestația ultimei țări participante și rămâne activ pentru o perioadă limitată, anunțată în direct în timpul transmisiunii. Fiecare utilizator poate acorda maximum 10 voturi, distribuite unui singur concurent sau mai multor participanți.

Numerele de telefon la care poate vota diaspora în semifinala 2 Eurovision 2026

Numerele de telefon la care poate vota diaspora în semifinala 2 Eurovision 2026 │ FOTO: TVR

Dacă nu te afli în statele participante Eurovision 2026, o poți vota pe Alexandra în categoria Rest of The World, online. Link-ul de vot poate fi accesat aici.

Când și unde poți urmări show-ul României la Eurovision 2026

România va întra în concurs cu numărul 03, în prima parte a Semifinalei II, programată astăzi, pe 14 mai. Transmisiunea în direct va putea fi urmărită pe TVR 1 începând cu ora 22:00.

Citește în continuare

Muzică nouă

Lidia Buble lansează piesa "Numa bună de iubit"

Lidia Buble a distribuit în online o serie de teasere care anunță viitorul ei single, "Numa bună de iubit". Din pozele publicate, melodia pare a fi o piesă de vară, senzuală, în stilul care-i vine ca o mănușă Lidiei.

Publicat

pe

Lidia Buble
Lidia Buble │ FOTO: Captură Instagram

După succesul piesei "Maria, Maria" și primul concert la Sala Palatului, Lidia Buble revine vara aceasta cu un nou single menit să cucerească audiența. Melodia se numește "Numa bună de iubit", iar Lidia spune că nu suntem pregătiți pentru ce va urma.

Detalii privind data lansării nu au fost încă dezvăluite, dar teaser-ele privind acest single anunță că melodia va apărea în curând. Artista a dezvăluit o serie de poze pe Instagram, care a par a fi de la filmarea videoclipului. Le puteți vedea pe toate aici.

Anul trecut, Lidia a lansat primul ei album de studio, "Fragil". Discul a cuprins 11 piese, fiecare cu propria vibrație, construind un univers sonor care trece prin iubire, pierdere, speranță și regăsire. Piese precum "Amândoi", "Maria, Maria", "Buzele tale" sau "Tic Tac" au cucerit publicul.

"Este un album cu totul și cu totul real. Este desprins și scris din trăiri personale. Altele mai frumoase, altele mai dureroase, dar toate au făcut parte din viața mea la un moment dat și m-au maturizat și m-au făcut să fiu omul care sunt astăzi și îmi place să spun că sunt mândră", spunea Lidia la momentul lansării.

Lidia Buble și-a început cariera în 2014 cu piesa "Noi simțim la fel", iar în același an a câștigat premiul "Best New Act" la Romanian Music Awards. Au urmat single-uri ca "Inima nu știe", "Le-am spus și fetelor" (feat. Amira), "Mă cerți" (feat. Adi Sînă) și "Mi-e bine" (feat. Matteo), piese ce au adunat sute de milioane de vizualizări pe YouTube.

Anul trecut, Lidia a lansat prima sa colaborare cu 2 Sud Est. Compusă de Laurențiu Duță și Constantin Mihai, piesa s-a intitulat "Amândoi" și a fost dedicată celor care iubesc fără rețineri.

Citește în continuare

Concerte & turnee

Lista artiștilor confirmați la Nibiru, inclusiv la noile evenimente Rock Days și Stardust

Noi artiști au completat lineup-urile festivalurilor Retrograde, Galaxia și Nebula X. Pe lângă acestea, Nibiru va găzdui alte două evenimente: Rock Days și Stardust. Află detalii și descoperă artiștii confirmați în livestream-ul susținut de Selly pe 16 aprilie.

Publicat

pe

Nibiru Universe
Nibiru Universe │ FOTO: Captură Facebook

Fanii stilurilor pop, R&B, latino, EDM, techno, house, rock și, desigur, ai curentului nostalgia, au motive de bucurie. Trei dintre festivalurile de la Nibiru au noi nume în lineup, fiind anunțate și alte două evenimente - Rock Days și Stardust. La Rock Days, publicul va putea asculta legende ale muzicii rock românești, precum și artiști din noua generație, iar Stardust va aduce hituri și vibe-uri retro din afara țării.

 Noii artiști confirmați la festivalurile Nibiru

Retrograde Festival sau Festivalul Nostalgiei (28 - 30 august) - aici se vor auzi hiturile care au dominat MTV-ul, piesele pe care le știi pe de rost de 20 de ani, energia unei ere de aur a muzicii. Primii artiști confirmați au fost Timbaland, Busta Rhymes și Fat Joe.

Noile confirmări:

  • Eve
  • Ja Rule
  • Keri Hilson

Galaxia Festival (17 - 19 iulie) - un festival cu ritmuri latino, energie tropicală și nopți fierbinți pe malul Mării Negre. Primii artiști confirmați au fost Ozuna, Hugel și Nicky Jam.

Noile confirmări:

  • Clean Bandit
  • DJ Astro
  • DJ Faby
  • INNA

Nebula X Festival (24 - 26 iulie) - cel mai mare festival de muzică electronică de pe litoralul românesc. NEBULA X aduce EDM, techno și house la un nivel care rivalizează cu Ibiza și Mykonos.

Noile confirmări:

  • Mahony
  • Marco Corola
  • The Martinez Brothers

K-Pop Days (1 - 2 august) - două zile dedicate muzicii și culturii K-Pop, pentru prima dată la această scară în România. De la concerte live la experiențe imersive, Nibiru devine epicentrul comunității K-Pop din România. Un eveniment creat de fani, pentru fani.

Noile confirmări:

  • Nicio confirmare momentan.

Noi evenimente anunțate la Nibiru

Rock Days (7 - 8 august): Festivalul aduce la NIBIRU Arena două zile de rock românesc în toate formele lui: de la legende la nume care dau tonul generației noi. Un festival pentru cei care vor refrene pe care le știi pe de rost și energia unui public care cântă împreună de la primul acord.

Artiștii confirmați (în ordine alfabetică):

  • Bosquito
  • byron
  • Direcția 5
  • HVNDS
  • Irina Rimes
  • Iris
  • Jurjak
  • Killa Fonic
  • Lupii lui Calancea
  • Phoenix
  • Robin and The Backstabbers
  • Subcarpați
  • The Mono Jacks
  • The Motans
  • Vama
  • Vița de Vie
  • Zdob și Zdub

Stardust (15 august): Evenimentul aduce la NIBIRU Arena o noapte plină de hituri legendare și vibe-uri retro care au definit generații. De la eurodance la pop iconic, este o călătorie muzicală înapoi în timp, cu piese pe care le știi deja pe de rost.

Artiștii confirmați (în ordine alfabetică):

  • ATC
  • Corona
  • Eric Martin of Technotronic
  • Garcia
  • Haddaway
  • Mad Stuntman
  • Nana

Cine cântă pe Promenada Nibiru (acces gratuit)

Pe lângă aceste confirmări, Selly a dezvăluit în cadrul livestream-ului său și ce concerte vor avea loc pe promenada Nibiru, unde accesul este gratuit. De pe 16 iulie până pe 30 august vor cânta zilnic, pe Nibiru Center Stage, cei mai populari artiști din România. Lista îi include pe:

  • Inna, Smiley, Delia, Irina Rimes, Holy Molly, The Motans, Theo Rose, Antonia, Carla's Dreams, Alina Eremia, Florian Rus, EMAA, Rareș, Mario, Alex Velea, Ami, Andrei Bănuță, Minelli, Vescan, Puya, Lazy Ed.
Citește în continuare

Trending