Urmărește-ne în Social Media
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

pop, rock

Concertul Direcția 5 de Ziua Femeii - Între romantism și rock 'n' roll

După cum le este obiceiul, membrii trupei Direcția 5 au susținut un concert dedicat femeilor de ziua lor, pe 8 martie, intitulat "Cel mai frumos cadou", umplând din nou Sala Palatului. Publicul s-a bucurat de romantismul specific formației, dar și de momentele veritabile de rock, datorate în special vocalistului Toni Șeicărescu.

Publicat

pe

Concert Direcția 5 la Sala Palatului pe 8 martie 2016 │ FOTO: Andrei Zidaroiu / InfoMusic.ro

Deja de mai bine de 20 de ani aflați în peisajul muzical românesc, cei de la Direcția 5 și-au stabilit stilul propriu de a compune si de a susține concerte, așa că pentru cei care i-au admirat și urmărit de-a lungul anilor cu siguranță este ușor să identifice ingredientele care alcătuiesc rețeta de succes a conceptului Direcția 5. În seara de 8 martie la Sala Palatului, această rețetă și-a dovedit din nou eficiența și a încântat o sală plină de oameni receptivi și călduroși.

Concert Direcția 5 la Sala Palatului pe 8 martie 2016

Concert Direcția 5 la Sala Palatului pe 8 martie 2016 │ FOTO: Andrei Zidaroiu / InfoMusic.ro

În ce constă această rețetă, vă întrebați? Ei bine, după felul în care am observat eu trupa de-a lungul anilor și concertele la care am luat parte, ingredientele principale sunt următoarele: compozițiile muzicale romantice amestecate cu compoziții dinamice; versurile poetice, pozitive și încărcate de iubire; vocea lui Cristi Enache; stilul muzical de balade rock presărat cu solo-uri de chitară sau tobe, prezențele feminine invitate deseori să colaboreze pentru diferite piese, și nu în ultimul rând, prezența și vocea lui Toni Șeicărescu.

Concertul de pe 8 martie, intitulat "Cel mai frumos cadou", după numele unei piese de pe cel mai recent album al trupei "Te iubesc", a inclus toate aceste ingrediente, plus câteva picanterii care s-au adăugat pachetului.

Concert Direcția 5 la Sala Palatului pe 8 martie 2016

Concert Direcția 5 la Sala Palatului pe 8 martie 2016 │ FOTO: Andrei Zidaroiu / InfoMusic.ro

Dacă ar fi să o luăm metodic, am putut observa clara împărțire a concertului în două părți: prima parte alcătuită din piese de pe cel mai recent album Direcția 5, o parte domoală, cu compoziții de dragoste liniștite, în care publicul s-a acomodat cu atmosfera și și-a amintit ce înseamnă Direcția 5, și o parte a doua care a dat voie publicului să se bucure de piese vechi și mult-iubite precum "Dacă ai ști" sau "Și ce dacă" și să se dinamizeze de trei ori mai mult decât în prima parte.

Concert Direcția 5 la Sala Palatului pe 8 martie 2016

Concert Direcția 5 la Sala Palatului pe 8 martie 2016 │ FOTO: Andrei Zidaroiu / InfoMusic.ro

Invitatele care au făcut parte din acest concert au adus un aport deosebit de culoare și dinamică întregii seri, începând de la Alina, "prințesa rock'n'rollului", așa cum a prezentat-o în repetate rânduri Marian Ionescu, vocea suavă și rezonantă care i-a însoțit pe Cristi și Toni aproape pe tot parcursul concertului, până la Nicoleta Nucă și Lidia Buble, care s-au alăturat și ele serii, bucurând publicul cu vocile lor.

Concert Direcția 5 la Sala Palatului pe 8 martie 2016

Concert Direcția 5 la Sala Palatului pe 8 martie 2016 │ FOTO: Andrei Zidaroiu / InfoMusic.ro

Felul în care reușesc cei de la Direcția 5 să îmbine baladele pop-rock cu stilul rock'n'roll este cu siguranță unul de succes și apreciat de publicul român, așa cum am constatat și în seara de 8 martie. Momentul în care Toni Șeicărescu a ales să se întoarcă în trupă și să se alăture ca vocalist lui Cristi Enache a fost cu siguranță unul foarte inspirat. Cei doi reușesc sa aducă un echilibru muzical unic în peisajul românesc: Cristi Enache cu vocea sa romantică, masculină și curgătoare, iar Toni Șeicărescu cu stilul său puternic, specific unui solist rock'n'roll. Au fost câteva momente în care m-am simțit ca și cum m-aș afla în public la un concert Manowar, și nu Direcția 5. Toate laudele pentru asta!

Concert Direcția 5 la Sala Palatului pe 8 martie 2016

Concert Direcția 5 la Sala Palatului pe 8 martie 2016 │ FOTO: Andrei Zidaroiu / InfoMusic.ro

În rest, concertul a mai fost condimentat de câteva detalii, cum ar fi glumele seci și stilul de a prezenta trupa al lui Marian Ionescu, veșnicii pantaloni de piele și ochelari de soare ai lui Cristi Enache, publicul ridicat în picioare să danseze și, nu în ultimul rând, copiii care au umplut scena la finalul concertului.

La finalul concertului, după un bis care a venit chiar înainte ca publicul să îl ceară, am rămas observând mulțimea cum se disipă și atmosfera cum se stinge, mulțumind în gând pentru un spectacol reușit și având ideea ca atunci când o trupă reușește să găsească o rețetă de succes, poate să o aplice zeci de ani, iar publicul va fi mereu acolo să îi asculte. Așa este și cazul pentru Direcția 5, care anul acesta împlinesc 25 de ani de existență și cu siguranță îi vom mai vedea pe scene cu sălile pline ani buni de acum încolo. Felicitări și mulțumiri!

Concert Direcția 5 la Sala Palatului pe 8 martie 2016

Concert Direcția 5 la Sala Palatului pe 8 martie 2016 │ FOTO: Andrei Zidaroiu / InfoMusic.ro

Concerte & turnee

Oktoberfest ajunge la București, între 23 octombrie și 9 noiembrie 2025 - PROGRAM MUZICAL

Din 23 octombrie, Bucureștiul se transformă într-un paradis bavarez: muzică live, mâncare tradițională, bere rece din butoaie uriașe și o atmosferă de neuitat. Află ce artiști vor urca pe scenă și cu ce bunătați te vor aștepta organizatorii.

Publicat

pe

Direcția 5 / Bere Gratis / Iris
Direcția 5 / Bere Gratis / Iris │ FOTO: colaj InfoMusic

După succesul de care se bucură la Brașov, Oktoberfest ajunge în București între 23 octombrie și 9 noiembrie, la Verde Stop Arena. Festivalul bavarez autentic promite muzică, dans, mâncare tradițională și multă bere rece.

Printre activitățile propuse de organizatori se numără o spectaculoasă paradă bavareză, costume tradiționale, concursuri interactive, wurst și bere autentică. La capitolul muzică, pe scenă vor urca artiști bavarezi și trupe românești consacrate, pentru o experiență memorabilă.

Născut la München, la începutul secolului al XIX-lea, Oktoberfest a depășit de mult granițele Bavariei, devenind o celebrare globală a bucuriei, comunității și, desigur, a berii. Astăzi, numeroase orașe din lume au adoptat această tradiție, reinterpretând-o în felul lor - cu muzică live, costume populare, dansuri, lumini și o atmosferă plină de voie bună. Festivalul nu este doar despre bere, ci despre conexiune, cultură și apartenență.

Program muzical Oktoberfest București 2025

Joi, 23 octombrie

  • Concert Diana Matei & Taraful Cleante (ora 18:00)

Vineri, 24 octombrie

  • Concert Generic (ora 18:00)

Sâmbătă, 25 octombrie

  • Concert Direcția 5 (ora 18:00)

Duminică, 26 octombrie 

  • Concert Zdob și Zdub (ora 18:00)

Vineri, 31 octombrie

  • Concert Bere Gratis (ora 18:00)

Sâmbătă, 1 noiembrie

  • Concert Spitalul de Urgență (ora 18:00)

Duminică, 2 noiembrie

  • Concert Azur (ora 18:00)

Vineri, 7 noiembrie

  • Concert L.A. (ora 18:00)

Sâmbătă, 8 noiembrie

  • Concert Iris (ora 18:00)

Duminică, 9 noiembrie

  • Concert Compact (ora 18:00)

Detalii despre biletele și accesul la Oktoberfest București 2025:

Rezervarea la masă se face pe bază de bilet de acces, la prețul de 200 de lei. Biletul asigură rezervare cu loc, la o masă de 6 persoane. Pentru fiecare masă este asigurat un meniu format din:

  • 6 x Ciucaș halbă 1L
  • 8 x Mici (55 gr/buc)
  • 2 x Bratwurst/Thüringer (200 gr)
  • 2 x Cârnaciori de bere (170 gr / 4 buc)
  • 2 x Ciolan de porc (200 gr)
  • 3 x Cartofi prăjiți (200 gr)
  • 2 x Varză călită (200 gr)
  • 2 x Castraveți murați (200 gr)

(Meniul poate suferi mici modificări, în funcție de aprovizionare)

Info acces:

  • Masa este garantată doar pentru ziua și zona selectată.
  • Dacă nu ajungi până la 20:00, rezervarea se pierde fără rambursare.
  • Cardul de consumație este valabil doar în ziua rezervării. Nu se schimbă pe bani și nu se reportează.
  • Copiii sub 14 ani nu se iau în calcul la numărul de persoane de la masă.
Citește în continuare

Industria muzicala

A încetat din viață Marius Keseri, toboșarul trupei Direcția 5

Scena pop-rock românească este în doliu. Pe 8 octombrie, Marius Keseri, cunoscut de colegi și prieteni drept „Tete”, toboșarul trupei Direcția 5, a murit la vârsta de 60 de ani.

Publicat

pe

Marius Keseri (Direcția 5) în concert la Sala Palatului pe 30 octombrie 2013
Marius Keseri (Direcția 5) în concert la Sala Palatului pe 30 octombrie 2013 │ FOTO: Mihai Anghel / InfoMusic.ro

Vestea a fost făcută publică de formația alături de care a cântat peste trei decenii, printr-un mesaj emoționant publicat pe rețelele sociale: „Am fost împreună 30 de ani. Îți mulțumim din suflet! Odihnește-te în pace, Marius Keseri.”

Pentru cei care au crescut cu melodiile Direcția 5, numele lui Marius Keseri este sinonim cu eleganța și rafinamentul unui toboșar care știa să dea ritm sentimentelor. A fost parte din formula clasică a trupei, alături de Marian Ionescu, Cristi Enache și Nicu Damalan, într-o perioadă în care Direcția 5 umplea stadioane și redefinea pop-rock-ul autohton prin balade precum „Am nevoie de tine”, „Obsesia”, „Primul meu sărut” sau „Vreau să mă îndrăgostesc”.

Născut pe 7 martie 1965, Marius Keseri și-a început cariera în anii ’80, cântând în trupe precum Voltaj, Quartz sau Compania de Sunet, alături de Vali Sterian. Înainte să se alăture Direcției 5, colaborase cu numeroși artiști și proiecte rock din Târgoviște și București, devenind rapid recunoscut pentru stilul său precis, dar sensibil, un echilibru rar între forță și finețe.

Keseri s-a alăturat Direcției 5 la începutul anilor ’90, într-o perioadă de reconstrucție pentru scena muzicală românească. A prins transformarea trupei dintr-un proiect rock într-o formație de referință pentru pop-ul melancolic și elegant de la finalul deceniului. În 1999, era deja parte esențială a sunetului trupei odată cu lansarea albumului Superstar, care a consolidat identitatea Direcției 5.

Marius Keseri (Direcția 5) în concert la Sala Palatului pe 20 noiembrie 2015

Concert Directia 5 alături de orchestra simfonică │ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

De-a lungul celor 30 de ani, Marius Keseri nu a fost doar un membru al formației, ci și o parte din sufletul ei. Într-un peisaj muzical mereu schimbător, el a rămas constantul care lega trecutul și prezentul trupei, aducând pe scenă nu doar ritm, ci și calm, dedicare și o discreție rară.

După anunțul trist al decesului, fanii trupei au inundat rețelele sociale cu mesaje de condoleanțe. Mulți dintre ei au rememorat concerte și momente în care Keseri și Direcția 5 le-au marcat adolescența. „Un artist discret, dar cu o prezență uriașă”, a scris un fan. „Fără el, Direcția 5 nu ar fi sunat la fel.”

Citește în continuare

Concerte & turnee

Lidia Buble vine pentru prima dată la Sala Palatului cu show-ul "Simțim la fel"

Lidia Buble face un pas important în carieră prin organizarea unui show memorabil, plin de momente emoționante și senzaționale, în una dintre cele mai prestigioase săli de spectacole din România. Mai multe detalii despre concertul artistei de la Sala Palatului găsești în articol.

Publicat

pe

Lidia Buble
Lidia Buble │ FOTO: Cat Music

Lidia Buble, una dintre cele mai iubite și apreciate voci din muzica românească, marchează un moment important în cariera sa: primul concert la Sala Palatului - "Simțim la fel", pe 27 februarie 2026. Evenimentul va beneficia de o producție spectaculoasă, cu invitați surpriză și o regie de scenă atent gândită, care va aduce în prim-plan energia și emoția caracteristice artistei. Publicul este invitat să ia parte la o seară unică, unde muzica, dansul și emoția se vor împleti într-un show de excepție.

"Este un vis devenit realitate. Îmi doresc de mult timp să fiu aproape de fanii mei într-un cadru grandios, cu un show care să ne reprezinte și să ne unească prin muzică. Pregătesc ceva cu totul special - va fi o seară de neuitat", a declarat Lidia Buble.

Concertul de la Sala Palatului este punctul culminant al unei perioade extrem de prolifice pentru cântăreață, care a avut trei hit-uri consecutive pe radio (piesele "Buzele Tale", "Maria, Maria", "Amândoi" feat. 3 Sud Est) și a lansat primul album - "Fragil". Discul conține 11 piese, fiecare cu propriul mesaj, construind un univers sonor care trece prin iubire, pierdere, speranță și regăsire. Melodiile au fost construite împreună cu o echipă de producători și compozitori de suflet, care au înțeles și amplificat viziunea Lidiei.

Cu o carieră solidă și numeroase hituri la activ, Lidia Buble continuă să își impresioneze fanii cu talentul vocal și cu interpretările pline de emoție și autenticitate. Prin piese precum "Cămașa", "Noi simțim la fel", "Sub apă", "Buzele tale", "Maria, Maria", dar și prin colaborări de succes, cea mai recentă fiind "Amândoi" alături de 3 Sus Est, Lidia Buble a câștigat admirația publicului și s-a impus ca una dintre cele mai importante prezențe feminine din industria muzicală românească.

Cât costă biletele de acces la concertul Lidia Buble de la Sala Palatului?

Biletele pentru concertul Lidia Buble - Simțim la fel sunt disponibile online, la prețuri cuprinse între 239 lei și 79 lei în funcție de categorie. Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare, accesează agenda InfoMusic.

Info acces:

  • Accesul copiilor sub 7 ani este gratuit, fără loc asigurat, doar însoţiţi de cel puţin un părinte cu bilet valabil.
  • Accesul copiilor peste 7 ani se face numai pe baza unui bilet valabil.
Citește în continuare
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

CONCERTELE LUNII

Trending