Urmărește-ne în Social Media

Pink Martini la Sala Palatului - Înapoi în epoca aristocrației

Pink Martini a revenit în concert la Sala Palatului pe 9 aprilie 2022. Orchestra, care aniversează 28 de ani de carieră, a fost însoțită de solista China Forbes. Citește impresii de la eveniment.

Publicat

pe

China Forbes în concertul Pink Martini de la Sala Palatului pe 9 aprilie 2022
China Forbes în concertul Pink Martini de la Sala Palatului pe 9 aprilie 2022 │ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

Pentru însetații de cultură și spectacole, cu siguranță pandemia a fost o pauză prelungă și plină de dor. Dar știți  cum spun și vorbele din popor, este nevoie să îți lipsească ceva ca să îl poți prețui mai mult. Așa am simțit atmosfera și publicul de sâmbătă seară de la Sala Palatului, însetat de extazul muzicii live și extrem de recunoscător că poate fi din nou martor la magia sa. Iar muzicienii de la Pink Martini au fost la cotele cele mai înalte de prezență, profesionalism și jovialitate, pe măsura celor 28 de ani de carieră pe care îi sărbătoreau. Putem spune că ne-am transportat înapoi în epoca aristocrației, unde muzica, garderoba și fiecare gest transmite un arc de eleganță și respect.

RECOMANDARE: VEZI GALERIA DE POZE DE LA CONCERTUL PINK MARTINI

Soliști “de corazon” au dat fiori și lacrimi celor din public

Concertul a debutat cu binecunoscuta solistă China Forbes, care îi însoțește ca și solistă principală pe Pink Martini din 1995 și piesa “Amado Mio”, la care publicul a vibrat a unison din primele secunde. Așa cum spune unul din versurile cântecului „Let forever begin tonight” a părut să fie și îndemnul muzicienilor, să lăsăm totul deoparte și să ne scufundăm în atemporalitate cu ajutorul muzicii.

China Forbes în concertul Pink Martini de la Sala Palatului pe 9 aprilie 2022

Concert Pink Martini cu China Forbes la Sala Palatului pe 9 aprilie 2022 │ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

Leaderul bandului, Thomas Lauderdale, extrem de jovial încă de la început, a avut grijă să ne ureze bună seara în limba română și să păstreze acest obicei pe tot parcursul serii, cu scuzele de rigoare și amuzamentul legat de pronunția ușor greșită a anumitor cuvinte. Dacă sunteți fani  Pink Martini sau le-ați urmărit evoluția, probabil știți că ei sunt vizitatori recurenți ai țării noastre, venind în repetate rânduri să concerteze în București. China Forbes chiar ne-a povestit amuzată cum la prima venire în Romania i-a fost pierdut bagajul în aeroport și pentru că rămăsese fără haine și ținută de scenă a fost nevoită să caute rochii la designerii români. Astfel a descoperit-o pe Irina Schrotter căreia i-a mulțumit cu această ocazie și pentru ținutele superbe pe care le-a purtat și în această seară.

Concert Pink Martini cu China Forbes la Sala Palatului pe 9 aprilie 2022 │ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

Prezențe elegante, îmbrăcați la patru ace și la unison, cei zece membri ai bandului Pink Martini au sclipit de eleganță și aristocrație, parcă nelăsând nici un detaliu să le scape. Dispunerea pe niveluri a instrumentiștilor se vedea de asemenea că este rezultatul a multor ani de experiență. Lor li s-au alăturat trei soliști de excepție: americanca China Forbes pe care deja am menționat-o, mexicanca Edna Vazquez și solistul american Jimmie Herrod, cunoscut de la show-ul America’s Got Talent. O altă prezență de neuitat a bandului Pink Martini este percuționistul și solistul Timothy Nishimoto, american cu rădăcini japoneze. El ne-a delectat cu mișcări de dans unice, cu piesa “Donde estas Yolanda” și cu o piesă în limba japoneză.

Edna Vazquez a zguduit inimile celor din public cu vocea ei puternică și compoziții proprii cu povești profunde precum piesa “Sola Soy”, o piesă despre îmbrățișarea demonilor interiori, sau “Mujer maiz”, o piesă dedicată unei activiste din Guatemala, laureată a premiului Nobel, care s-a luptat pentru drepturile popoarelor indigene.

Concert Pink Martini cu China Forbes la Sala Palatului pe 9 aprilie 2022 │ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

Jimmy Herrod, o prezență unică și o voce extraordinară, a făcut să răsune Sala Palatului cu o interpretare a piesei  “The Exodus Song”, cântată original de Pat Boone și Andy Williams, o piesă cu un mesaj profund despre lupta omului pentru teritoriu. În a doua jumătate a concertului am mai fost încântați de interpretarea lui Jimmy a piesei “Tomorrow” a Aliciei Morton din serialul TV Annie, o piesă din nou plină de emoție.

Un curcubeu de culturi în piesele interpretate de Pink Martini

Pe parcursul concertului am avut parte de momente intens emoționale, încât am ajuns să simțim parcă nevoia de o pauză de așezare a emoțiilor. De asemenea, ca în orice concert consistent, am avut urcușuri și coborâșuri de intensitate, piese mai ușoare, de atmosferă pe la mijlocul concertului. Ne-am bucurat să ascultăm o diversitate de limbi la acest concert: engleză, spaniolă, italiană, franceză, turcă, japoneză, și nu a putut lipsi nici limba română! Solista Edna Vazquez a cântat piesa “Până când nu te iubeam” a celebrei Maria Tănase, cu o română remarcabilă.

Concert Pink Martini cu China Forbes la Sala Palatului pe 9 aprilie 2022 │ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

Publicul concertului Pink Martini de la Sala Palatului din 9 aprilie 2022 a fost extraordinar de vioi și receptiv, aplaudând cu poftă și dând dovadă de cultură muzicală și recunoașterea momentelor de solo specifice concertelor jazz în mod special. Am fost invitați la dans în câteva rânduri de către muzicanți și am cântat alături de ei pe piese precum “Lily”, “Hey Eugene” sau “Sympathique”.

A fost un concert plin de viață, culoare, diversitate și eleganță. Ne-a făcut să ne simțim cu toții la fel de privilegiați pentru două ore și pentru cei tineri dintre noi, să ne imaginăm cum era pe vremea în care oamenii se îmbrăcau la costum și se salutau jovial în fiecare zi. Așteptăm cu dag oricând revenirea celor de la Pink Martini la București.

RECOMANDARE: VEZI GALERIA DE POZE DE LA CONCERTUL PINK MARTINI

Trending