Dogma
Mărturisesc nu auzisem de trupa Dogma până să aflu că vine în deschiderea celor de la Patriarkh. E vorba despre o trupă italiană, care adoptă o estetică provocatoare, cu membrele formaţiei îmbrăcate într-un soi de "călugăriţe porno". Costumele amintesc de veştminte monahale, dar reinterpretate în mod sexy. Grupul e... ciudat. Când auzi o influenţă de industrial, când picăm în rock opera şi butaforie ca trupa Avatar, când se duce spre growl-uri neaşteptat de bune şi riff-uri de extreme metal. Instrumental au fost impecabile fetele, dar vocea... nu m-a convins. Note luate aiurea, picaje şi ridicări când nu era cazul şi o forţare de a suna ca Lady Gaga.
Am auzit un cover neaşteptat după Madonna, "Like a Prayer", care a fost binevenit, dar kitschos. E mult kitsch la aceasta trupă, dar are potenţial de a fi mare. E încă la început de drum, activă din 2021, deci încă îşi caută identitatea şi mizează pe factorul şoc.
Patriarkh
Patriarkh este o formație poloneză de black metal cu origini în trupa Batushka, cunoscută pentru îmbinarea elementelor muzicale extreme cu tematici și estetici inspirate din tradiția ortodoxă răsăriteană. După o dispută legală îndelungată privind drepturile asupra numelui Batushka, membrii conduși de Bartłomiej "Bart" Krysiuk au adoptat în 2024 noul nume, Patriarkh, marcând astfel începutul unui nou capitol în cariera lor muzicală.
De fapt Bart era fondatorul Batusha şi a fost dat afară din trupă, alegând să repornească grupul cu alţi membri. Astfel, câţiva ani erau două trupe Batushka pe piaţă şi lumea era confuză.
Istoria trupei Patriarkh este strâns legată de disputa legală dintre membrii fondatori ai Batushka, Krzysztof "Derph" Drabikowski și Bartłomiej "Bart" Krysiuk. În 2018, Drabikowski și Krysiuk au intrat într-un conflict privind drepturile asupra numelui Batushka, fiecare formând propria versiune a trupei și susținând că deține drepturile legitime asupra numelui.
În mai 2024, o instanță poloneză a decis că Drabikowski deține drepturile exclusive asupra numelui Batushka, interzicându-i lui Krysiuk să continue să folosească acest nume fără permisiunea lui Drabikowski. Ca urmare a acestei decizii, Krysiuk și colegii săi de trupă au ales să își continue activitatea sub noul nume, Patriarkh, marcând astfel o tranziție și o reînnoire a identității lor muzicale
Şi acum motivul pentru care am ajuns în Quantic, noul album, "Prorok Ilja". Acesta este un material conceptual care detaliază povestea reală a lui Eliasz Klimowicz, un țăran analfabet din regiunea Podlasie, Polonia, care, în anii 1930 și 1940, s-a autoproclamat profet și a devenit liderul sectei ortodoxe Grzybowska. Albumul își propune să transpună ascultătorul în lumea lui Klimowicz, explorând experiențele și viziunile acestuia.
Pentru a reda autenticitatea și profunzimea poveștii, Patriarkh a integrat în compozițiile albumului o varietate de instrumente tradiționale și a colaborat cu o orchestră simfonică și coruri. Această abordare muzicală diversificată îmbină sacralitatea ortodoxă cu elemente de black și doom metal, îmbogățite cu influențe de muzică folk, neo dark folk și chiar muzică de film.
În Quantic era plin de străini. Nu am mai văzut atât de mulţi străini cred că niciodată. Am auzit în jurul meu rusă, poloneză, germană, franceză, italiană. Estimez cam 150-200 de oameni au fost la concert. A fost de fapt un soi de slujbă întunecată hipnotizantă şi meticulos livrată. Solistul era un patriarh fantomă cu robă albă, corpolent şi tacticos în mişcări, împărţind lumânări, mângâind cranii şi mătănii şi aruncând cu ceea ce cred că era anafură în public.
Am avut parte de noul album cu toate cele 8 piese "Wierszalin" interpretate live. Preferata mea este de departe "Wierszalin IV", care s-a auzit fabulos, cu corala feminină care contribuie la atmosfera sa... sacră să zicem. La final am auzit şi 4 piese Batushka, de pe albumul "Hospodi", cu mai multe elemente de ritualică religioasă. Ele de altfel sunt inspirate de structura slujbelor ortodoxe: fiecare titlu reflectând o parte a liturghiei: „Powieczerje” (Vecernia), „Polunosznica” (Miezonoptica), „Utrenia” (Utrenia) și „Liturgiya” (Liturghia). Acestea explorează teme spirituale generale, fără a se concentra pe o poveste specifică.
Astfel, dacă asculți aceste piese, ele reflectă viziunea artistică a lui Bartłomiej Krysiuk, care, după schimbarea numelui trupei în Patriarkh, a continuat să exploreze teme religioase și estetică ortodoxă într-un stil distinct de cel al versiunii conduse de Drabikowski.
S-a dat puternic cu tămâie, era plin de icoane şi biblii deschise pe scenă, cădelniţe, lumânări, tot tacâmul.
Ce m-a şocat e că nu am văzut basist. Am văzut doi chitarişti, cu instrumente cu 8 cozi, dar probabil unul cânta la chitara-bas, altfel nu îmi explic. Toboşarul a muncit overtime, sonorizarea a fost OK, vocile livrate perfect, şi cea corală din fundal (doi backing vocals în robe) şi cea a "patriarhului".
Concluzii
Dacă la Doomnezeu, românii noştri care au acelaşi gimmick creştin am intrat şi ieşit din hipnoza periodic, aici a fost o transă de 1 oră şi 15 minute, fără oprire. Am trecut prin povestea lui Eliasz, prin elemente folk şi black, am urcat şi coborât cu trupă în adâncurile iadului şi în sânul proniei cereşti. Catch-ul acestei trupa e ca la o slujbă religioasă trebuie să aştepţi minute bune, zeci de minute pentru acel moment de graţie când corul, preotul, dascălul îşi duc vocile pe frecvenţa ce rezonează perfect în biserică şi te încântă şi înfioară.
Aici fix acele elemente de culme sunt redate şi piperate din plin în piesele altminteri de un black de calitate, supărat, nervos, pe filiera Behemoth. Blasfemie? Poate. Dar poate şi o poartă spre muzică corală bisericească ortodoxă, care are multe de oferit ascultătorului.
