Urmărește-ne în Social Media

world music

Pablo Francisco – O doză sănătoasă de râs și o voce cât zece

Dacă vă întrebați ce caută o recenzie a unui show de comedie pe un site dedicat muzicii, răspunsul e simplu: Pablo Francisco face cât zece muzicieni. Calitățile sale vocale sunt admirabile, imitând instrumente muzicale și voci celebre pe tot parcursul show-ului, iar plăcerea pentru urechea ascultătorilor este poate mai mare decât cea de la un concert obișnuit, datorită gradului ridicat de comedie amestecat cu muzică.

Publicat

pe

Pablo Francisco la Sala Palatului, 4 noiembrie 2013 │ FOTO: Alex Chelba

În deschiderea americanului publicul a fost întreținut de doi comedieni, Teo al nostru și Sean Savoy, prieten și coleg al lui Pablo Francisco. Cei doi au avut grijă să încălzească atmosfera în mod admirabil, pregătind publicul pentru hohotele de râs ce aveau să urmeze.

Teo în deschidere la Pablo Francisco, Sala Palatului, 4 noiembrie 2013

Teo în deschidere la Pablo Francisco, Sala Palatului, 4 noiembrie 2013 │ FOTO: Alex Chelba

Ca să vă spunem câte ceva despre comedianul american Pablo Francisco, și-a început cariera cu show-uri de improvizație în anii ’90, după care și-a dobândit o jumătate de oră din show-ul Comedy Central Presents în 2000 și a început să facă turnee în formula de trio, alături de Carlos Mencia și Freddy Soto. A apărut într-o mulțime de show-uri televizate și este faimos în special pentru talentul său de a imita voci celebre.

Din momentul în care Pablo a urcat pe scena Sălii Palatului, încăperea a fost într-un continuu freamăt, cauzat de râsete isterice și de mișcările corpului pe care oamenii le fac atunci când râd copios. Ce am constatat observându-l pe parcursul reprezentației sale este că un comediant bun trebuie să aibă o combinație bogată de calități: trebuie să fie un fin observator al oamenilor și să aibă o atenție dezvoltată pentru a observa detalii și pentru a contura stereotipuri, trebuie să aibă o voce foarte bună și să fi luat lecții de canto și dicție (foarte important), trebuie să știe să se miște pe scenă și trebuie să fie un bun actor. Nu e puțin lucru, așa e?

Savoy în deschidere la Pablo Francisco, Sala Palatului, 4 noiembrie 2013

Sean Savoy în deschidere la Pablo Francisco, Sala Palatului, 4 noiembrie 2013 │ FOTO: Alex Chelba

Pablo Francisco a început prin a face glume pe seama propriului început de chelie din creștetul capului și a continuat cu subiecte diversificate, precum mașinile Smart, muzica blues, karaoke, oamenii pitici, soliștii de death metal sau DJ-ii de muzică tehno. Inserate printre subiectele mai ample au fost numeroase poante și momente de impersonare vocală caracteristice lui Pablo. L-am auzit imitând limba română, vorbind precum Arnold Schwarzeneger, Ozzy Osbourne sau Chris Rock și cântând precum Elvis, Kenny Rogers, Bon Jovi și mulți alții.

Momente delicioase au fost o mulțime pe parcursul celor 45 de minute ale reprezentației comice, dar este inutil și inadecvat să încercăm să le redăm printr-o narațiune scrisă. Cel mai bine delectați-vă singuri cu talentul lui Pablo privindu-i înregistrările, cumpărându-i DVD-urile sau mergând la unul dintre show-urile lui viitoare.

Publicul la show-ul lui Pablo Francisco de la Sala Palatului, 4 noiembrie 2013

Publicul la show-ul lui Pablo Francisco de la Sala Palatului, 4 noiembrie 2013 │ FOTO: Alex Chelba

Trending