Urmărește-ne în Social Media

pop

OneRepublic of Fans la București - RECENZIE

OneRepublic a susținut pe 4 iunie 2015 primul concert în România. La Arenele Romane, doldora de fani, formația a oferit publicului un show fantastic. Impresiile, pe larg, în articol.

Publicat

pe

OneRepublic în concert la Arenele Romane din București pe 4 iunie 2015 │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

Într-un interviu pe care l-a dat pentru InfoMusic acum trei luni, Drew Brown - chitară, bass, voce, OneRepublic, promitea că primul show al trupei la București va fi fantastic. Și s-au ținut de cuvânt. Chiar dacă erau pentru prima oară pe Arenele Romane, OneRepublic păreau că au mai fost aici de zeci de ori și în fața unor oameni pe care îi cunoscuseră cu câteva zeci de concerte în urmă. A fost un concert complex care a avut atât adâncime cât și strălucire...iar felul în care ”Love Runs Out” a sunat pe arena plină până la refuz a fost out of this world!

Fără a personaliza prea mult această experiență, trebuie spus că întregul setlist a fost o înșiruire de hituri unele după altele, iar publicul știa versurile la aproape fiecare piesă, fie că aceasta se numea ”Secrets”, ”Apologize”, ”Counting Stars”, ”All the Right Moves”, ”If I Lose Myself”, ”Stop and Stare...”.

OneRepublic în concert la Arenele Romane din București pe 4 iunie 2015

OneRepublic în concert la Arenele Romane din București pe 4 iunie 2015 │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

Solistul Ryan Tedder părea că se hrănește cu energia mulțimii, pentru că vitalitatea și dezinvoltura lui creșteau vizibil cu fiecare cântec - acum strângea mainile celor prezenti, peste 2 minute cobora în mijlocul publicului, pentru ca în următorul moment să îl vezi cățărat pe pianină. La un moment dat, chiar a luat câteva înghițituri de bere pe scenă- probabil ca o continuare a zilelor anterioare când s-a plimbat cu colegii de trupă prin centrul vechi al Bucureștiului, și chiar a postat poze și câteva cuvinte pe contul de Instagram - „Walking the old section of Bucharest. Tons of music, food, shops, cafes... We dig. Great vibe here.”

”Ce bine ar fi dacă ați putea să treceti din mână în mână o cutie de Tuborg până ajunge pe scenă. Cum spui ”Cheers” în română?” a întrebat Tedder pe scenă. I-a răspuns chiar o fană din multime, iar el a urat mulțimii ”Noroc!” și a desfăcut berea.

OneRepublic în concert la Arenele Romane din București pe 4 iunie 2015

OneRepublic în concert la Arenele Romane din București pe 4 iunie 2015 │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

Chiar de la început se anunța un concert plin de surprize - prima jumătate de piesă a cântat-o din background. Toate capetele se roteau de la o parte a scenei la cealaltă în căutarea solistului a cărui voce se auzea, dar pe care nu îl repera nimeni.

“Pentru cântecul ăsta, vom avea nevoie de ajutorul vostru. Am înregistrat acest cântec în orașe din toată lumea, cu oameni diferiți, și jumătate dintre cei care cântă erau beți. Este singura dată când va voi cere ajutorul în seara asta. Se numeste Something I Need,” a spus Tedder în deschiderea piesei.

OneRepublic în concert la Arenele Romane din București pe 4 iunie 2015

OneRepublic în concert la Arenele Romane din București pe 4 iunie 2015 │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

”Cunosc pe cineva în orasul meu natal încă de când m-am născut: acum are 87 de ani, a luptat în mai multe războaie, și are mulți copii...Acest cântec este pentru toată lumea care are sau a avut vreodată un bunic,” a spus Tedder, în deschiderea melodiei ”Preacher”, de pe albumul ”Native”, cu versurile ”When I was a kid, my grandfather was a preacher/He'd talk about God, yeah he was something like a teacher/He said God only helps those/Who learn to help themselves/ He was a million miles from a million dollars/But you can never spend his wealth.”

”Counting Stars”, unul din cele mai cunoscute hituri ale trupei, a fost precedat de un recital de chitară spaniolă a lui Zach Filkins. ”Vă place? A învățat asta de pe YouTube. Chiar nu glumesc,” a spus Tedder.

Probabil că unii dintre cei care au fost pe arenă aseară au fost uimiți să audă melodii cunoscute despre care nu știau că aparțin OneRepublic - le auziseră în reclame sau poate chiar la radio fără să știe ale cui sunt.

OneRepublic în concert la Arenele Romane din București pe 4 iunie 2015

OneRepublic în concert la Arenele Romane din București pe 4 iunie 2015 │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

De altfel, OneRepublic a câștigat popularitate întâi de toate pe platforme online de muzică, iar comunicarea lor cu fanii este foarte deschisă. Ultimul cântec pe care trupa l-a cântat la bis și care a închis concertul a fost transmisă live, filmată într-o ploaie de confetti pe o tabletă chiar de către o fană aleasă din public.

„See you next time. Vă iubesc!,” au fost ultimele cuvinte ale lui Tedder, după care a dispărut împreună cu colegii de trupă în culise.

OneRepublic în concert la Arenele Romane din București pe 4 iunie 2015

OneRepublic în concert la Arenele Romane din București pe 4 iunie 2015 │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

Probabil că “rețeta” de success OneRepublic pare relativ ușor de replicat și de către alți artisti aspiranți - cântece cu o linie melodică simplă, dar spumoasă și catchy, inspirație adunată din călătorii în numeroase orașe ale lumii, un frontman cu o prezență magnetică și lipici la mulțime.... Însă la o examinare mai atentă, devine clar că piesele au adâncime, datorită unor instrumente mai grave cum ar fi violoncelul sau pianul, și au acea calitate universală, care nu este foarte des intalnită....

Nimic nu este mai greu decât să faci echilibristică pe acea linie fină între prea multă superficialitate și prea multă profunzime și să vii cu ceva care este în același timp simplu și puternic.
Mai mult, efortul din spatele strălucirii de pe scenă - concerte în aproape fiecare zi, efortul de a compune oricum și oriunde, a-și căra viața într-o valiză timp de luni și luni de zile, lipsa familiei, riscurile de a cădea în mrejele diverselor tentații...nu pot fi realizate de oricine.

OneRepublic în concert la Arenele Romane din București pe 4 iunie 2015

OneRepublic în concert la Arenele Romane din București pe 4 iunie 2015 │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

Iată ce spunea chiar Drew Brown în interviul pentru InfoMusic:

„Suntem norocoși pentru că încă ne place să călătorim și energia și bucuria de a vedea unele lucruri pentru prima oară, de a fi într-un loc nou și a cunoaște noi oameni este de ajuns pentru a te ajuta să reziști timp de săptămâni și luni de călătorie cu valizele dintr-un loc în altul și compromisurile și toate lucrurile care te pot trage în jos după ani și ani de călătorii. Dar ne place să vedem lumea și cred că avem cel mai tare job din lume.” (Citește interviul integral aici)

OneRepublic este acum chiar la apogeul carierei. Sunt pe cale de a scoate un album nou, vocea lui Tedder este fără cusur în concerte, deci este chiar incitant de aflat ce direcție va lua muzica lor și ce va aduce noul material. Probabil că toți fanii români așteaptă cu sufletul la gură melodia pe care trupa a compus-o în România. Să sperăm că ajunge chiar pe noul album.

OneRepublic în concert la Arenele Romane din București pe 4 iunie 2015

OneRepublic în concert la Arenele Romane din București pe 4 iunie 2015 │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

Industria muzicala

David Guetta și OneRepublic au reînviat succesul piesei "Dragostea din tei" - VIDEO

DJ-ul David Guetta, în colaborare cu trupa OneRepublic, a lansat melodia "I Don't Wanna Wait", care include refrenul piesei "Dragostea din tei".

Publicat

pe

David Guetta & OneRepublic - I Don't Wanna Wait
David Guetta & OneRepublic - I Don't Wanna Wait │ FOTO: captură YouTube / David Guetta

Piesa lansată de David Guetta în colaborare cu OneRepublic marchează aniversarea a 20 de ani de la triumful internațional al piesei originale "Dragostea din tei". Dan Bălan, autorul hitului "Dragostea din tei", nu a fost inițial de acord să permită utilizarea melodiei sale de către David Guetta. Artistul a avut anumite rezerve, dorind ca piesa să fie ajustată conform viziunii sale artistice.

"Am permis acordul după ce s-au făcut câteva modificări în producție care, după părerea mea, trebuiau făcute pentru ca piesa să capete mai multă energie", a declarat Dan Bălan.

Între anii 2004-2005, "Dragostea din tei" a devenit un fenomen, fiind inclusă de revista Rolling Stone în top 50 cele mai vândute piese din toate timpurile, alături de nume legendare precum The Beatles, Queen, Michael Jackson și Nirvana. Melodia a ocupat locul întâi în clasamentele din 32 de țări timp de 16 săptămâni, un succes rar întâlnit în istoria muzicii pop.

În Franța, de exemplu, chart-ul Billboard a listat simultan cinci versiuni ale piesei "Dragostea din tei" în top 20, evidențiind un fenomen fără precedent în industria muzicală mondială. Varianta originală a trupei O-Zone s-a clasat pe primul loc, urmată de cover-ul trupei Haiducii pe locul doi, iar alte trei cover-uri ale aceleiași piese, interpretate în limba franceză, au ocupat, de asemenea, poziții în același top 20. Pentru autorul original al piesei, acest lucru ar fi însemnat că a scris simultan 5 hituri.

Au urmat numeroase versiuni în diverse limbi care au atins prima poziție în clasamentele țărilor de origine. De exemplu, varianta braziliană "Festa no Ape", interpretată în portugheză, a ajuns numărul 1 în Brazilia, fiind urmată de sute de adaptări în peste 35 de limbi străine.

Melodia a fost selectată pentru coloana sonoră a mai multor producții de la Hollywood, inclusiv în filme precum "Happy Feet", "Chicken Little" sau drama "It's Only the End of the World" al lui Xavier Dolan, distins cu Grand Prix la Festivalul de Film de la Cannes în anul 2016.

Succesul a continuat cu piesa "Live Your Life", unde Rihanna și T.I. au preluat refrenul "Dragostea din tei". Această colaborare i-a adus lui Dan Bălan o nominalizare la premiile Grammy, marcând o premieră pentru un artist din țara sa. "Live Your Life" a ocupat, de asemenea, prima poziție în Billboard-ul american, menținându-se în top timp de 6 săptămâni. Această versiune a fost inclusă și în mai multe filme de la Hollywood, cum ar fi "Hangover" sau "The Mitchells vs. The Machines".

David Guetta & OneRepublic - I Don't Wanna Wait

Citește în continuare

Trending