Urmărește-ne în Social Media

Albume noi

OCS: Marea Căutare e personală, chiar dacă s-a lansat în Colectiv

Albumul OCS "Marea Căutare" a fost lansat pe 11 octombrie 2013 în cadrul unui concert organizat în Club Colectiv. Citește impresii de la eveniment și parcurge galeria foto cu Omul cu Șobolani.

Publicat

pe

Omul cu sobolani in concertul de lansare a albumului Marea Cautare in Colectiv pe 11 octombrie 2013 │ FOTO: Mihai Anghel / InfoMusic.ro

De când m-am mutat în București, pentru mine și cel mai mic drum se transformă într-o mare căutare. Mă pierd constant, cu perseverență, voit sau nevoit, prin autobuze, prin metrou, pe străzi. Așa că vineri seara, pe 11 octombrie, mi-am propus să văd concertul trupei Omul cu șobolani, titlul noului album fiind prea pe sufletul meu: "Marea Căutare".

Seara începea promițător - un adevărat “treasure hunt” pentru găsirea celui mai nou bastion cultural, Club Colectiv, în fosta fabrică Pionierul. Evident, m-am rătăcit. Dar nu am fost singura. S-au rătăcit și taximetriștii și doi tipi cu dreaduri și cu beri în mână, până și câțiva fotografi. Experimentam albumul, încă înainte să îl auzim live.

Am intrat. Înăuntru - un public nișat, artsy, cu ochelari cu rame mari, cardigane corecte, tricouri cu imprimeuri psihedelice și păr aranjat futurist. De pe pereți rânjeau fioros măști tradiționale – din acele care alungă spiritele rele. “Cine visează și lasă, karma o să-l pedepsească” – pe piesa “Visule” a început blestemul sau poate doar ritualul de trecere al Cristinei Grama care a prezentat, în deschidere, colecția “România Underground”. Un art video în care apăreau tipe cu părul mov, în geci de piele, plimbând prin oraș geamantane cu înfricoșătoarele măști. Cool stuff.

Băieții de la OCS s-au lăsat așteptați. Nu găsiseră poate nici ei locația :) Publicul a început să scandeze “o-ce-se, o-ce-se”. Acronimul suna atât de bine, atât de simplu încât vocea mulțimii prindea și mai mare amploare. Au urcat pe scenă. Mov, verde, albastru, luminile îi învăluiau. Zâmbeau. Un intro lung, lung rău. Tobele acelea îți intrau în adâncul corpului și îți băteau pulsul.

Omul cu sobolani in concertul de lansare a albumului Marea Cautare in Colectiv pe 11 octombrie 2013

Omul cu sobolani in concertul de lansare a albumului Marea Cautare in Colectiv pe 11 octombrie 2013 │ FOTO: Mihai Anghel / InfoMusic.ro

Albumul numărul opt... mă simt destul de bătrân”, a spus Dan Amariei, solistul, purtând barbă și ochelari cu rame albe. O cămașă neagră îi ieșea răzleață din blugi, iar firele căștilor roșii se asortau cu brățara inscripționată cu logo-ul “colectiv”. Brățările noastre erau verzi.

Mama voastră de visători, mă faceți să trag cu praștia-n nori!”, a strigat Dan mulțimii care era cu mâinile pe sus, urmărind ritmurile “Baloanelor de săpun”. La ora 00:00, în dar celor care se sărutau cu patos prin colțurile întunecate ale clubului, a început piesa “Hiroshima” – “toate astea-s datorită ție!”. “Ni se pregătește ceva”, “Ridică-te și mergi în mâini”, “Etajul 28” – noul album are un sound personal, cu forță extraordinară ce face publicul să vibreze.

Pe melodia “Am ce dau” li s-a alăturat violoncelista Corina Ciuplea. Brunetă, cu părul lung, mică de statură și îmbrăcata în negru, Corina arăta ca “the perfect geek”. În timp ce arcușul îi aluneca pe corzile violoncelului, cânta alături de ei versurile. Mi-a plăcut.

Omul cu sobolani in concertul de lansare a albumului Marea Cautare in Colectiv pe 11 octombrie 2013

Omul cu sobolani in concertul de lansare a albumului Marea Cautare in Colectiv pe 11 octombrie 2013 │ FOTO: Mihai Anghel / InfoMusic.ro

Concertul s-a încheiat simetric, cu același sound lung, prea lung. Cercul s-a închis. Dar publicul le scanda numele, parcă era în transă. Așa că s-au întors la bis și au mai cântat încă odată piesele “Caută” și “Am ce dau”. “Ne naștem goi, murim eroi”. Într-adevăr, o mare căutare. Dan Amariei (voce) cu o amuletă la gât, Nicolae Amara (chitară) cu ciocul lui sfidător, Mihnea Dobrotă (tobe) cu un tatuaj mare pe brațul stâng și Radu Andrei (bas) cu vârtejul din partea dreaptă care, deși era tuns scurt, îi dădea bătăi de cap, au cântat seara trecută piesele albumului “Marea Căutare”. Nu le-au respectat ordinea, dar ce mai contează când “cauți în tine”.

Poze de la concertul OCS - Marea Căutare

Vezi toată galeria foto Omul cu șobolani - live în Colectiv. Urmărește cum au prezentat membrii OCS piesele de pe Marea Căutare într-un material video de la conferința ce a precedat concertul.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Comentează

Concerte & turnee

Street Food Festival 2026 de la Galați are loc între 13 și 16 august; Vezi programul concertelor

Între 13 și 16 august, Street FOOD Festival Galați sărbătoreste 10 ani de la prima ediție. Publicul este așteptat în Grădina Publică pentru se bucura de ediția aniversară din 2026 alături de Mihail, Omul cu șobolani și Robin and the Backstabbers. Intrarea este gratuită, găsești în articol programul și lineup-ul complet.

Publicat

pe

Mihail
Mihail

Street Food Festival 2026 de la Galați propune un lineup cu rock alternativ. Între 13 și 16 august, publicul se va bucura de concerte pregătite de The Kryptonite Sparks, Robin and the Backstabbers, Mihail (acoustic), Omul cu șobolani, Nuanțe și Om la lună. Evenimentele au loc în Grădina Publică, iar intrarea este liberă.

"Călătoria noastră a început în 2016, din dorința de a aduce experiențe autentice de street food în România. Iar de atunci, împreună cu mii de pofticioși, am trăit 10 ani de momente memorabile. Din 13 până pe 16 august te invităm în Grădina Publică să sărbătorim 10 ani de preparate delicioase, atmosferă și muzică bună", spun organizatorii.

Programul concertelor la Street Food Festival 2026 de la Galați:

Vineri, 14 august:

  • 20:00: The Kryptonite Sparks
  • 21:30: Robin and the Backstabbers

Sâmbătă, 15 august

  • 20:30: Mihail (acoustic)
  • 22:00: Omul cu șobolani

Duminică, 16 august

  • 20:00: Nuanțe
  • 21:30: Om la lună

Dincolo de muzică, organizatorii Street Food Festival pregătesc și alte surprize. Ele vor fi dezvăluite în apropierea evenimentului.

Ce te așteaptă la Street Food Festival 2026 de la Galați:

  • food truck-uri cu bunătăți
  • concerte live
  • activități pentru cei mici
  • experiențe memorabile pentru întreaga familie

Street FOOD Festival 2026 Galați este organizat de Why Not Us & Flavours.

Cum a fost la Street FOOD Festival Cluj-Napoca

Evenimentul de la Cluj-Napoca a avut loc între 2 și 5 iulie. Festivalul s-a bucurat de 4 scene, marcând și o premieră națională, respectiv primul show de drone sincronizat cu muzică live din România. Acesta s-a petrecut pe 5 iulie, în timpul concertului om la lună.

Citește în continuare

Concerte & turnee

Programul Street FOOD Festival 2026 Cluj-Napoca, între 2 și 5 iulie

Street FOOD Festival revine la Cluj-Napoca între 2 și 5 iulie. Ediția aniversară din 2026 va avea un lineup All Stars, om la lună și Mihail numărându-se printre artiștii confirmați. Intrarea este liberă.

Publicat

pe

om la lună (Rocanotherworld)
om la lună (Rocanotherworld) │ FOTO: Cristi Chirilă

Anul acesta, Street FOOD Festival Cluj-Napoca împlinește 10 ani și toată lumea e invitată.

"Călătoria noastră a început acasă, în 2016, pe Aleea Stadionului, unde ne-am întâlnit pentru prima dată la festival. Iar de atunci am construit o comunitate faină, plină de pofticioși și ne-am făcut amintiri pentru o viață.

Din 2 în 5 iulie te invităm tot în același loc, pe Aleea Stadionului din Cluj-Napoca, să sărbătorim 10 ani de preparate delicioase, vibe bun și muzică pe măsură", au transmis organizatorii.

Care sunt surprizele ediției aniversare Street FOOD Festival 2026 Cluj-Napoca

  • Premieră națională  - Primul show de drone sincronizat cu muzică live din România - om la lună, pe 5 iulie
  • 3 scene dedicate concertelor live
  • Picnic Stage și Courtyard Stage dedicat DJ-ilor
  • Food truck-uri renumite cu preparate asiatice, americane, româneşti, mediteraneene
  • concerte cu intrare liberă
  • activități pentru cei mici
  • experiențe pentru întreaga familie

Lineup-ul ediției All Stars este variat și include artiști precum omul cu șobolani, Mihail și om la lună. Mai jos regăsești programul complet.

Street Food Festival 2026 - Programul pe zile, ore și scene

Vineri, 3 iulie

  • JazzyBit x K-lu - 20:00
  • Mihail (acoustic) - 21:30

Sâmbătă, 4 iulie

  • Vlad Corb - 20:00
  • OCS - 21:30

Duminică, 5 iulie

  • The Kryptonite Sparks - 19:30
  • Om la lună - 21:00

Picnic Stage

Joi, 2 iulie

Elila takeover

  • 18:00 - KBJ
  • 20:30 - Benz

Vineri, 3 iulie

  • 18:00 - Junior
  • 20:30 - Diana Sar

Sâmbătă, 4 iulie

  • 17:30 - Digitalove
  • 20:00 - Egonostas

Duminică, 5 iulie

Quite Lucky takeover

  • 17:00 - Irish Dub
  • 19:00 - Madliquid
  • 20:30 - Deckster b2b MVST

Courtyard Stage

Joi, 2 iulie

  • 19:00 - D’Jhu

Vineri, 3 iulie

  • 16:00 - Vamanu
  • 19:00 - Andruw

Sâmbătă, 4 iulie

  • 16:00 - Julian M
  • 19:00 - Norbert Duvall

Duminică, 5 iulie

  • 16:00 - Aldaris
  • 19:00 - CeMi

Street Stage

Sâmbătă, 4 iulie

  • 16:00 - Nidal

Duminică, 5 iulie

  • 15:00 - Bob Ramanka
  • 17:00 - Hanu’ cu Bragă

Street FOOD Festival 2026 Cluj-Napoca este organizat de Why Not Us & Flavours. Noi surprize urmează a fi dezvăluite în zilele următoare.

Citește în continuare

Trending