Urmărește-ne în Social Media

jazz, Swing

Magie muzicală pentru al treilea an consecutiv cu Postmodern Jukebox

Postmodern Jukebox s-a întors la București pe 16 mai 2018 cu un spectacol complet, în care sunetul instrumentelor muzicale, vocile puternice și înflăcărate, dansul, glumele și buna dispoziție au alcătuit o seară deosebită.

Publicat

pe

Concert Postmodern Jukebox la Sala Palatului pe 16 mai 2018 │ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

Trupa a dus noțiunea de "cover" la un alt nivel, lucru observat și apreciat de fanii din întreaga lume. Numărul concertelor, turneelor și vizualizărilor este mai mult decât grăitor, iar reorchestrările în manieră vintage potențează genialitatea muzicală a membrilor și oferă fiecărui cover acel "je ne sais quoi".

După respectatul sfert academic, la ora 20:15, au început să urce pe scenă cei care aveau să bucure fiecare spectator în parte pentru aproximativ două ore. Prima apariție feminină a fost cea a lui Dani Armstrong, voce care s-a auzit și din postura de amfitrion. Glasul său puternic și senzual a fost acompaniat de o prezență scenică remarcabilă, de ținute spectaculoase, dar și de replici savuroase ce au pus câte un zâmbet pe fețele oamenilor din sală.

Concert Postmodern Jukebox la Sala Palatului pe 16 mai 2018 │ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

Artista a dat startul concertului cu "Bad Romance" (Lady Gaga). După interpretare, Dani a invitat-o pe scenă pe Anissa Lee, o talentată dansatoare de step. Aceasta ne-a făcut o demonstrație de rapiditate și iscusință, și a mai pus o "cărămidă" la construcția show-ului marca Postmodern Jukebox.

Concert Postmodern Jukebox la Sala Palatului pe 16 mai 2018 │ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

"Bucharest, how are you my darling?" au fost vorbele adresate publicului de Dani. Cântăreața a prezentat în mare că vor fi interpretate cover-uri ale pieselor lui Katy Perry, Taylor Swift sau Michael Jackson și a ținut să menționeze faptul că la acest concert nu există reguli și că publicul trebuie să fie cât se poate de exuberant.

După acest discurs, a fost invitată pe scenă Hannah Gill. Frumoasa blondă a încântat audiența cu piesa "Are You Gonna Be My Girl". Apoi, a urcat pe scenă Ivonne Acero, o tânără de doar 20 de ani, dar cu o voce incredibil de puternică, capabilă să transmită enorm. Artista este cunoscută publicului și datorită participării la emisiunea "The Voice USA". Ivonne a dus piesa "Blank Space" a lui Taylor Swift într-o cu totul altă zonă muzicală și a surprins plăcut publicul.

Concert Postmodern Jukebox la Sala Palatului pe 16 mai 2018 │ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

Ultimul solist al serii a fost cântărețul, dansatorul și actorul Rogelio Douglas Jr. Un veritabil showman, Rogelio a cântat "Thriller". Artistul a fost acompaniat de dansatoarea Anissa Lee. Dar nici Rogelio nu s-a lăsat mai prejos, și, pe lângă interpretarea vocală, a arătat că se pricepe și la moonwalk.

Concert Postmodern Jukebox la Sala Palatului pe 16 mai 2018 │ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

Dani Armstrong a revenit pe scenă și a prezentat membrii trupei Postmodern Jukebox de pe scena Sălii Palatului. Apoi, concertul a continuat cu piese precum "Radioactive" de la Imagine Dragons, "This Love" (Maroon 5), și "I kissed a girl" (Katy Perry). A urmat un moment emoționant, în care lanternele telefoanelor din sală s-au aprins și s-au mișcat în ritmuri suave, totul pe fundalul melodiei "All of Me" în interpretarea lui Rogelio Douglas Jr. "Ex's and Oh's" și "Habits", o compoziție muzicală în cadrul căreia se putea distinge melodia centrală a seriei "Harry Potter" și "Chandelier" (Sia) au completat spectacolul.

La microfon a venit Adam Kubota, unul din membrii fondatori PMJ. Acesta a spus câteva cuvinte, de la istoria trupei și cum a luat aceasta naștere în subsolul lui Scott Bradlee, până la numărul incredibil de vizualizări pe YouTube, sprijinul pe care fanii îl acordă trupei, și cum aceștia sunt într-o continuă creștere. Nu a uitat să le mulțumească acestora și să le transmită dragostea sa.

Concert Postmodern Jukebox la Sala Palatului pe 16 mai 2018 │ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

Melodiile care au pavat drumul spre finalul show-ului au fost "Shake It Off" (Taylor Swift), moment în care Rogelio a coborât de pe scenă și a alergat prin sală, "We Can't Stop" (Miley Cyrus), "All About That Bass" (Meghan Trainor), precum și solo-uri instrumentale. Pianistul le-a făcut o surpriză românilor și a cântat la clape cunoscuta piesă O-Zone  - "Dragostea din tei", primind aplauze furtunoase.

Concert Postmodern Jukebox la Sala Palatului pe 16 mai 2018 │ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

Cu un compliment venit din partea membrilor PMJ - "Bucharest, you are amazing" și cu un selfie de grup, spectacolul promis de Postmodern Jukebox a fost pe măsura așteptărilor. Muzica, vocile, prezența scenică, dansul și energia transmisă de trupă au ajuns la fiecare persoană din sală, făcând-o să zâmbească, să aplaude, să danseze, să viseze.

Comentează

Trending