Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Lara Fabian sau ce înseamnă să cânți cu sufletul

Cea de-a doua venire a Larei Fabian în România a umplut din nou Sala Palatului și a demonstrat tuturor celor aflați acolo ce înseamnă să transmiți emoții puternice printr-un concert. Vă prezentăm impresii din seara de 20 octombrie 2014.

Publicat

pe

Concert Lara Fabian la Bucuresti pe 20 octombrie 2014
Concert Lara Fabian la Bucuresti pe 20 octombrie 2014 │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

Circumstanțele în care a cântat Lara au fost unele deosebite pe 20 octombrie 2014, având nenorocul să sufere temporar de o laringită, ceva ce se termină în ”ită”, așa cum s-a exprimat ea, acest lucru modificând un pic intensitatea vocii cântăreței și starea sa generală de spirit. A ținut să înceapă prin a-și anunța starea și prin a cere o mulțime de scuze publicului pentru faptul că nu urma să se bucure de vocea ei la cote maxime, așa cum probabil își doreau cu toții. Căldura și sinceritatea cu care și-a exprimat părerea de rău dar în același timp entuziasmul și bucuria de a cânta oricum pentru publicul român a înduioșat multe inimi și a făcut publicul să empatizeze cu ea.

Concert Lara Fabian la Bucuresti pe 20 octombrie 2014

Concert Lara Fabian la Bucuresti pe 20 octombrie 2014 │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

Recomandare: Vezi galeria de poze de la concertul Lara Fabian

Pe tot parcursul serii, Lara și-a arătat felul de a fi, personalitatea caldă și sentimentală, nevoia de empatie și de comunicare, lucruri care nu au făcut decât să îi aducă publicul mai aproape. Ne-a vorbit despre ce înseamnă pentru ea fiecare cântec, despre cum percepe viața și oamenii din jurul ei, despre îngeri, despre cât de mult înseamnă muzicienii din trupă pentru ea, despre momente grele din viață și altele, publicul parcă sorbindu-i fiecare dintre vorbe și hrănindu-se cu ele.

Concert Lara Fabian la Bucuresti pe 20 octombrie 2014

Concert Lara Fabian la Bucuresti pe 20 octombrie 2014 │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

Plăcerea concertului a avut, totuși, mult mai multe ingrediente în afară de vorbele frumoase ale Larei, ingrediente care încep de la vocea sa încă minunată, în ciuda problemelor, și se continuă cu niște instrumentiști de calitate, un decor inspirat și de bun gust, piese pline de romantism și un public extrem de cald care a știut să ofere cadouri.

Concert Lara Fabian la Bucuresti pe 20 octombrie 2014

Concert Lara Fabian la Bucuresti pe 20 octombrie 2014 │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

Unul din momentele care va rămâne unic în mintea noastră este modul în care și-a prezentat Lara instrumentiștii, una dintre cele mai frumoase și memorabile prezentări pe care le-am auzit vreodată. În contextul mărturisirii credinței sale în îngeri care veghează omul, Lara a spus că îngerii pentru ea sunt oameni care sunt undeva aproape de noi și au grijă sa ne fie bine. Pentru ea, membrii trupei sunt câțiva dintre acești îngeri. Desigur că nu sună la fel de veridic atunci când sunt îi redate vorbele, dar momentul respectiv a fost unul pe cât se poate de sincer și înduioșător.

Concert Lara Fabian la Bucuresti pe 20 octombrie 2014

Concert Lara Fabian la Bucuresti pe 20 octombrie 2014 │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

Nu știm dacă felul de a fi și de a cânta al Larei este mai mult apreciat de femei decât de bărbați, așa cum spun multe voci, dar simplul fapt că am auzit o voce de bătrân fredonând versurile piesei "Je suis malade" cu exactitate odată cu ea, ne-a arătat contrariul.

După un concert istovitor din punct de vedere vocal și multe brațe de flori primite, Lara Fabian și ai săi instrumentiști s-au retras în aplauze furtunoase și cu dorințe de încă un bis. Cu certitudine publicul din București o va primi cu aceeași plăcere de fiecare dată când se va întoarce în România datorită combinației de elemente plăcute cu care își prezintă muzica.

Comentează

Concerte & turnee

Jessie J cântă în premieră la București, în cadrul Unforgettable Festival 2024

Jessie J va urca pe scenă alături de Lara Fabian, Havasi, Garou, Al Bano și Romina Power, Gheorghe Zamfir, Gipsy Kings și mulți alții la Unforgettable Festival, între 13 - 15 septembrie, la Romexpo. Găsești în articol mai multe detalii.

Publicat

pe

Concert Jessie J la Electric Castle pe 22 iulie 2018 │ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

În weekendul 13-15 septembrie, Roxempo va fi gazda unui eveniment muzical de neratat: Unforgettable Festival. Publicul din România și nu numai va fi parte dintr-o sărbătoare a muzicii ce va traversa patru generații, reunind artiști de renume internațional din lumea muzicii clasice și moderne.

Jessie J vine la București

Superstarul internațional va urca pe scena Unforgettable Festival și promite un show spectaculos. Cunoscută pentru hituri precum "Price Tag", "Domino" sau "Bang Bang", Jessie J va aduce o explozie de energie și carismă la Romexpo, transformând scena într-un spectacol de neuitat. Pregătiți-vă să fiți electrizați de vocea sa impresionantă și de duetul unic pe care îl pregătește.

Fanii se pot aștepta la o performanță memorabilă, în care energia, carisma și talentul său de a îmbina ritmuri captivante cu mesaje puternice vor transforma scena într-un teren de joacă al muzicii live, plin de surprize și momente de neuitat. Jessie J va aduce un aer fresh pe scena festivalului, marcând una dintre cele mai vibrante și dinamice prestații ale ediției.

Lineup memorabil și colaborări în premieră mondială

Festivalul Unforgettable va transforma Bucureștiul în epicentrul artei muzicii. Timp de 3 zile, Romexpo va deveni o arenă a muzicii live, cu 12 spectacole ce vor avea drept protagoniști 20 de artiști de talie internațională. Printre aceștia se numără Al Bano and Romina Power, emblematicul duo italian, care vine în România să ne încânte cu melodiile care au cucerit Europa în anii '80, în timp ce Julien Dassin va omagia muzica tatălui său, Joe Dassin, prin interpretări contemporane ale hiturilor sale celebre. Gipsy Kings, celebra trupă franceză, va ridica atmosfera cu ritmurile sale flamenco și rumba, garantând momente pline de energie și dans, iar Lara Fabian și Garou vor aduce pe scenă pop-ul internațional și rock-ul cu un strop de emoție profundă și interpretări care ating sufletul. Va fi prezent și Havasi, cunoscutul pianist din Ungaria, renumit pentru combinația sa unică de muzică clasică, rock și elemente electronice.

Pe scena Unforgettable Festival vor urca și maestrul Gheorghe Zamfir, Laura Bretan, tânăra soprană care a uimit publicul la nivel mondial cu talentul său vocal excepțional, Elena Mosuc, cunoscută pentru interpretările sale vibrante din operele lui Mozart, Puccini și Monsserat Marti Caballe, cu o prestație care reflectă moștenirea muzicală regală a mamei sale.

Orchestra Operei Naționale București, sub bagheta maeștrilor dirijori de talie mondială - Daniel Jinga, Giora Linenberg și Alterisio Paoletti - va acompania momentele festivalului, pus în scenă cu multă pasiune de inegalabilul regizor Claudiu Stan. Nu va lipsi nici Sorin Francu, actorul cu o prezență scenică inegalabilă.

Duete în premieră mondială

Un element care va da o notă inedită întregului festival este reprezentat de duetele care se vor întâmpla în premieră mondială. Pentru prima dată pe o scenă, Garou va cânta cu Lara Fabian, alături de Julien Dassin, Daniel Lavoie, Chiara Di Bari melodiile din celebrul musical "Notre-Dame de Paris", inclusiv hit-ul "Belle", iubit de milioane de oameni.

Al Bano si Romina Power vor cânta în premieră simfonic cu maestrul Gheorghe Zamfir, în timp ce Havasi și Laura Bretan vor pregăti un moment muzical unic. Organizatorii vor construi și alte momente speciale care îi vor încânta și pe cei mai pretențioși participanți.

Prețuri bilete Unforgettable Festival 2024

  • Abonamentele și bilete de o zi pot fi achiziționate online, la prețuri ce pornesc de la 672 lei, preț special în pre-sale pentru abonamentul standard de 3 zile, respectiv de la 249 lei, preț special în pre-sale pentru biletele de o zi. Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare, accesează agenda InfoMusic.
Citește în continuare

Concerte & turnee

Lara Fabian, Al Bano și Romina Power, Havasi, Gheorghe Zamfir se numără printre artiștii care vor cânta la Unforgettable Festival 2024

Între 13 și 15 septembrie, Romexpo va deveni un areal cosmopolit și va găzdui 12 spectacole memorabile, toate într-un singur weekend de poveste. Lara Fabian, Al Bano și Romina Power, Havasi, Gheorghe Zamfir sunt doar câțiva dintre artiștii care vor urca pe scenă, în cadrul unui eveniment de neratat pentru melomani. Găsești în articol mai multe detalii.

Publicat

pe

Lara Fabian / Gheorghe Zamfir / Al Bano
Lara Fabian / Gheorghe Zamfir / Al Bano

Lara Fabian, Al Bano și Romina Power, Gheorghe Zamfir, Havasi, Julien Dassin, Gipsy Kings, Garou, Daniel Lavoie, Chiara di Bari, Laura Bretan, Monsserat Marti Caballe, Elena Moșuc, Sorin Francu, sub bagheta maeștrilor dirijori: Daniel Jinga, Giora Linenberg, Alterisio Paoletti, alături de Orchestra Operei Naționale București vor încânta publicul la Unforgettable Festival.

Program Unforgettable Festival 2024:

Al Bano și Romina Power vor interpreta pentru prima oara în România acompaniați simfonic toate hiturile lor: "Felicita", "Liberta", "Sharazan", "Sempre Sempre" și multe altele. Aceștia vor fi acompaniați de maestrul Gheorghe Zamfir, care va fi celebrat într-un recital special, accentuând contribuția sa remarcabilă la muzica internațională.

Vocea inconfundabila de bariton a lui Garou va încânta publicul cu "Sous le vent", "Gitan", "Que le temps" și multe altele. Mai mult, artistul, alături de prietenii săi, Daniel Lavoie și Chiara di Bari, care au făcut parte din distribuția celebrului musical "Notre-Dame de Paris", vor interpreta melodii celebre precum: "Belle", "Tu vas me detruire", "Le temps des cathedrals" etc.

Vocea Larei Fabian se va auzi din nou la București, de data aceasta la Unforgettable Festival. Pe lângă piesele sale celebre, artista va cânta hit-ul "Belle" alături de Garou, Daniel Lavoie și Julien Dassin.

De asemenea, Julien Dassin va interpreta în manieră simfonică și multimedia celebrele cântece ale legendarului său tată, Joe Dassin: "Et si tu n'existais pas", "Salut", "A toi" etc.

Havasi, unul dintre cei mai apreciați pianiști din lume, de o virtuozitate unică, va transpune spectatorii într-o experiență memorabilă, ca o călătorie într-un carusel al emoțiilor, accentuată de cea mai recentă tehnologie în materie de sunet, scenă, lumini și proiecții video. Din compozițiile sale originale amintim: "The Storm", "The City" sau "Prelude|Age of Heroes".

Magnificii Gipsy Kings se vor face remarcați prin ritmurile de rumba și flamenco și vor susține un recital excepțional în care se vor regăsi hit-uri precum "Bamboleo", "Volare", "Baila me" sau "Vamos a bailar".

Un moment special va fi lansarea proiectului Blessed Voices, care reunește sopranele Montserrat Martí Caballé, Laura Bretan și Elena Moșuc într-un tribut emoționant adus marii Montserrat Caballé. Tenorul român Sorin Frâncu va adăuga un plus de rafinament artistic evenimentului, contribuind la momente muzicale deosebite.

Prestigioasa Orchestră a Operei Naționale București va asigura acompaniamentul muzical al festivalului, sub bagheta unor dirijori de renume mondial precum Daniel Jinga, dirijorul principal al orchestrei, Giora Linenberg, cunoscut pentru stilul său dinamic, și Alterisio Paoletti, apreciat pentru colaborările sale internaționale.

Prețuri bilete Unforgettable Festival 2024:

  • Abonamentele pentru festival se găsesc online, la prețuri ce pornesc de la 592 lei. Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare, accesează agenda InfoMusic.
Citește în continuare

Trending