Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Lamb - trip-hop la B'Estfest 2011 (foto)

Lamb a însuflețit scena secundară a festivalului B'Estfest în cea de-a doua zi. Vezi fotografii și video din timpul spectacolului de drum and base.

Publicat

pe

Lamb (Lou Rhodes) in concert la B'Estfest 2011 (02.07.2011 / foto: infomusic.ro)
Lamb (Lou Rhodes) in concert la B'Estfest 2011 (02.07.2011 / foto: infomusic.ro)

Lamb a însuflețit scena secundară a festivalului B'Estfest în cea de-a doua zi, între Asian Dub Foundation și mult așteptatul Mika. Englezii din Manchester au fost bine primiți, solista Lou Rhodes începându-și prima melodie în aplauzele  a aproximativ 1500-2000 de oameni. Colegul ei, producătorul Andy Barlow a întreținut comunicarea cu aceștia, iar show-ul a decurs într-un drum and base hipnotic.

VIDEO: Secvențe din concertul Lamb la B'Estfest 2011

Iubitorii genului au avut parte de un spectacol deosebit de muzică electronică precum show-urile frecvente din Londra. Duetul cântă din 1994, solista Louise Rhodes fiind și autoarea versurilor. Cei doi sunt acompaniați de diverși instrumentiști invitați cu ocazia concertelor, precum bassistul Jon Thorne, chitaristul Oddur Mar Runnarson și toboșarul Nikolaj Bjerre. Printre hiturile lor se numără "Gorechi" (inspirată din Simfonia 3 a lui Henryk Górecki și exploatată în diverse clipuri publicitare și filme), "Gabriel", "B Line", "Softly" și "Wonder". Anul acesta ei au lansat cel de-al cincilea album, titlul fiind dat de indicativul "5".

Lou Rhodes a fost prezența aparte din cea de-a doua seară de B'Estfest. Vocea și imaginea ei nu au trădat mai nimic din viața ei de zi cu zi. Lou are doi copii și locuiește la țară în Wiltshire, în nord-vestul Angliei. Asta nu i-a umbrit cariera muzicală, având publicate trei albume solo în afara colaborării cu Andy Barlow.

Poze de la concertul Lamb - B'Estfest 2011

Trending