După fiecare concert Havasi, încerc să găsesc un cuvânt care să exprime toate stările pe care ni le dai, nouă, celor din sală şi de fiecare dată îmi vine în minte doar extraordinar. Pentru că nu poţi să spui altceva despre un spectacol complet şi complex, în care instrumentele, vocile, luminile, mişcările balerinilor, imaginile derulate pe ecran s-au împletit perfect ca să creeze o poveste, ca să lase o amintire și să pună în suflete o stare pe care timpul n-o va şterge.
„örvendünk, hogy ismét láthatunk”, Havasi, prietene. Asta ar fi spus toţi cei care au umplut ieri seară, Sala Palatului, dacă ar fi vrut să-ţi transmită în limba maternă bucuria de a te revedea. Pentru că da, a fost o revedere, tu, prietene Havasi fiind deja obişnuit cu publicul din România, pe care-l consideri nemaimpomenit şi căruia, de la primele acorduri, i-ai promis că vei rupe scena, la figurat, cu piesele tale, cu notele tale, cu stările tale. Şi acesta este şi motivul pentru care vrei să revii anul viitor, să bei un pahar cu şampanie, în spatele scenei, cu toţi cei care vor dori să te revadă.
Dar până în 2018, haideţi să vă spun, celor care poate n-aţi ajuns la Sala Palatului, ce-aţi pierdut duminică seară în cele aproape două ore de spectacol Havasi, show care a avut ca şi cuvânt cheie inspiraţia, după cum a spus pianistul, chiar de la început.
Toţi suntem inspiraţi de ceva, toţi suntem o inspiraţie pentru cineva, pe toţi ne inspiră ceva atunci când creăm.
De când cânţi la pian, aşa cum ai recunoscut cu mâna pe inimă, tu încerci să ne inspiri pe noi, pe cei care te ascultăm iar noi, la rândul nostru, te inspirăm prin feedback-ul și aplauzele pe care ți le oferim. Şi uite cum fiecare este o sursă de inspiraţie pentru celălalt, prietene drag, nu-i aşa? Ai spus-o la începutul concertului, după ce piesa Road a făcut oarecum încălzirea şi a pus sângele în mişcare. Şi de aici, cu următoarele trei piese, ne-ai plimbat prin inima şi sufletul tău, ne-ai făcut un tur în subconştientul tău, proiectând imagini şi sunete dintr-o lume a fantasmelor, a visurilor şi a gândurilor intime şi ai încercat să ne arăţi cine eşti cu adevărat. Ne-ai demonstrat că pianul nu este o extensie a degetelor tale, ci că inima ta este chiar pe clapele acelea ale instrumentului care a devenit parte din tine, ne-ai transmis prin piese pe care le iubeşti foarte mult, care au pentru tine valoare mai mult decât sentimentală, pentru că au fost create în momente speciale, stări diferite, de la bucurie, la melancolie, pasiune.
Ne-ai lăsat cu sufletul la gură pe ritmurile Prelude: Age of Heroes, ne-ai făcut să zâmbim şi să te admirăm când ai amintit de perioada de acum aproape 15 ani, când erai un profesor de pian la Conservator şi ai cunoscut o femeie extraordinară, care apoi ţi-a devenit soţie şi mamă a celor doi copii. Şi ne-ai făcut să te îndrăgim şi mai mult când ai interpretat o piesă de pe acel prim demo pe care i l-ai dat ei să-l asculte. Atunci, cu siguranţă, inimile romanticilor au tresărit în sală, dragă prietene Havasi! Şi au tresărit şi când le-ai spus, mai întâi în imagini şi cuvinte şi apoi cu note muzicale în duet, povestea celor doi băieţi care s-au îndrăgostit iremediabil de pian şi de tobe şi care ani mai târziu au ajuns să urce pe aceeaşi scenă şi să se dueleze în tonuri. Da, povestea ta, dragă Havasi, şi a celui mai bun prieten al tău, Endi, alături de care ai simţit ce înseamnă Freedom.
Da, dragă prietene Havasi, toate lucrurile astea faine li s-au întâmplat celor din sală, să ştii, pentru că mulţi au plecat cu gândul la Houdini, la Spring wind sau The Storm, piesa care te reprezintă şi care-ţi dezveleşte toate trăirile, patosul şi neliniştile. Şi tuturor le-ai arătat, în câteva zeci de minute de spectacol, că viaţa este extraordinară datorită muzicii, datorită iubirii şi datorită momentelor unice... ca acestea de la tine.
