Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

HIM - 666 de plăceri nevinovate şi o noapte infinită de vară la Timişoara

Atunci când nimeni nu se mai aştepta ca HIM să revină în România, surpriza s-a produs, iar trupa finlandeză a concertat pe 31 iulie în Parcul Rozelor din Timişoara. Deşi nu au fost foarte comunicativi cu publicului, HIM au reuşit să-i cucerească cu hiturile lor pe fanii veniţi din toată ţară. Află din articol mai multe detalii despre cum s-a desfăşurat concertul.

Publicat

pe

HIM în Parcul Rozelor din Timișoara
HIM în Parcul Rozelor din Timișoara │ FOTO: Rocker's Inn www.facebook.com

Nouă ani i-am aşteptat pe HIM să revină la noi în ţară şi iată că în cele din urmă finlandezii s-au întors, iar de această dată au concertat în Parcul Rozelor din Timişoara, pe 31 iulie. Băieţii au avut grijă să aducă şi puţin frig cu ei din nordul Europei, căci după nouă ore petrecute pe drum am scăpat de canicula din capitală şi am găsit un cer gri şi miros de ploaie în Timişoara.

HIM în Parcul Rozelor din Timișoara

HIM în Parcul Rozelor din Timișoara │ FOTO: Rocker's Inn

Aeon Blank, Tiarra şi Myrath au fost trupele din deschidere care au prelungit aşteptarea fanilor de a-i vedea pe HIM. Prima formaţie - Aeon Blank a venit tocmai din Bucureşti pentru a încinge atmosfera din parc. Băieţii au fost foarte dinamici pe scenă şi au încercat să ne facă o aşteptare cât mai plăcută a trupei HIM. Printre piesele pe care le-am memorat s-au numărat "Of gravity and passion", care este de altfel şi prima lor melodie difuzată la radio şi "Behind closed doors".

Tiarra a fost singura trupă care a adus prezenţe feminine pe scena din Parcul Rozelor. Vocea caldă a Andei, notele suave interpretate la vioară şi violoncel şi parfumul de trandafiri au îndulcit ultima seară din luna iulie. Alex, însă, a energizat publicul şi a făcut ca pletele să se agite haotic în primele rânduri, atunci când a ales "balada" Burn, aşa cum îi place lui s-o numească. Nu ştiu dacă cei de la Tiarra au fost ghinionişti pentru că toboşarul lor s-a accidentat, sau norocoşi pentru că au avut alături alţi doi, care i-au ţinut locul şi au făcut faţă cu brio situaţiei.

HIM

HIM în Parcul Rozelor din Timișoara │ FOTO: Rocker's Inn

După ce i-am ascultat pe români, am călătorit brusc în Orientul Mijlociu, alături de Myrath, o formaţie sosită din Tunisia. Genul care îi defineşte pe cei de la Myrath este oriental metal, iar influenţele folclorice din piesele lor te trimit cu gândul la poveşti din deşert sau la personaje precum Aladdin. Zaher Zorgati, solistul trupei a cucerit întreaga scenă cu vocea sa puternică şi cu melodii precum "Tales of the sands", "Merciless Times" şi "Madness".

După 9 ani, aşteptarea a luat sfârşit, iar dorinţa noastră de a-i revedea pe cei de la HIM s-a materializat, atunci când Ville Valo, Linde, Migé, Emerson Burton şi noul toboşar Kosmo au urcat pe scenă. Vocea baritonală a solistului m-a făcut să tremur încă de la primele versuri ale piesei "Buried alive by love". Cine credea că Ville este vampir, nu se înşela. Artistul a găsit elixirul tinereţii pentru că la vârsta de 38 de ani arată mai bine ca oricând. Deşi în cadrul interviului mi-a spus că viaţa eternă i se pare plictisitoare, cu siguranţă a făcut pact cu timpul, pentru ca acesta să nu îşi lase amprenta asupra sa.

HIM în Parcul Rozelor din Timișoara

HIM în Parcul Rozelor din Timișoara │ FOTO: Rocker's Inn

"Join me in death" şi un cer plin de stele deasupra lui Valo au fost îndeajuns pentru a-mi aminti celebrul videoclip al piesei. Deodată Parcul Rozelor s-a transformat într-un palat de gheaţă, iar fiori reci mi-au cuprins trupul în timp ce fredonam fiecare vers alături de Ville.

Linde şi Migé au fost cei mai energici din trupă, în ciuda faptului că au mai îmbătrânit, în timp ce domnul Valo a fost destul de cuminte pe scenă. Acesta nu a vorbit foarte mult cu publicul şi nici nu s-a apropiat de fani, iar în timpul concertului a părut puţin abătut. La finalul piesei "Funeral of Hearts" a încercat să facă o glumă, schimbând versul "bloom" cu "gloom", lucru ce a iscat râsete în rândul celor prezenţi.

HIM în Parcul Rozelor din Timișoara

HIM în Parcul Rozelor din Timișoara │ FOTO: Rocker's Inn

"Your sweet 666" s-a transformat în "Your sweet 999", căci după 9 ani în care le-am dus dorul şi 9 ore petrecute pe drum până la Timişoara,  HIM a revenit pe scena românească la ora 9, cu un setlist încărcat de hituri precum "Wings of a butterfly", "In joy and sorrow", "Heartkiller", "Right here in my arms" şi "Tears on tape". Am avut ocazia de a asculta şi celebrul cover "Wicked Game", piesă care îi aparţine lui Chris Isaak.

Abia spre finalul concertului, Ville a prins puţin curaj şi ne-a mulţumit în numele trupei pentru că am venit să-i ascultăm. După concertul din Timişoara, HIM urma să concerteze a doua zi în Ungaria, iar Valo părea puţin îngrijorat punându-şi problema dacă vor ajunge să susţină show-ul la timp.

"Cred că HIM ar fi trebuit să se numească IF, hahaha", a spus Ville Valo.

Când a venit timpul pentru "Right here in my arms", Ville ne-a arătat cum să menţinem ritmul alături de trupă, lovindu-se în cap cu microfonul. Şi dacă tot a venit vorba de capul său, solistul a urcat pe scenă purtând emblematicul fes, în ciuda faptului că ne aflam încă în luna iulie.

HIM în Parcul Rozelor din Timișoara

HIM în Parcul Rozelor din Timișoara │ FOTO: Rocker's Inn

Momentul meu preferat a fost intepretarea piesei "Gone with the sin", un cântec cu o încărcătură emoţională foarte puternică şi cu versuri pasionale, ce se potrivesc perfect cu timbrul sobru şi latura misterioasă a vampirului finlandez.

Când toată lumea credea că show-ul s-a încheiat cu melodia "When Love and Death Embrace", HIM s-a reîntors pe scenă pentru bis, alegând să cânte celebra piesă a lui Billy Idol, "Rebel Yell". Strigăte, aplauze, poate şi "lacrimi pe bandă" - asta au împărţit fanii români cu trupa lor mult iubită. Ville, un lord al întunericului, a adus tocmai din Nord pasiunea unei nopți infinite de vară și 666 de plăceri nevinovate pentru publicul său.

Se pare că cei din trupa HIM s-au simţit bine la noi, în special Kosmo, noul toboşar al trupei, care a ţinut să împărtăşească tuturor fanilor săi de pe facebook, bucuria de a se afla în România, postând următoarea fotografie, însoţită de mesajul:

"Thank you so much Roses Park, Timisoara, Romania!! It was a blast! I was so excited that I forgot to take a picture at the gig but maybe next time! See ya tomorrow at Fezen Fest, Hungary!!" a scris Jukka Kröger pe contul său de facebook.

HIM în backstage alături de echipa Phoenix Entertainment

HIM în backstage alături de echipa Phoenix Entertainment │ FOTO: www.facebook.com

Le adresez mulţumiri celor de la Phoenix Entertainment, care s-au ocupat de organizarea concertului, pe care l-am aşteptat de atâta timp. Sper că HIM se vor întoarce în curând în ţară şi nu ne vor mai lăsa încă 9 ani să-i aşteptăm... nu cred că ne dorim să vedem nişte pensionari.  Însă un lucru este cert - Ville este un Dorian Gray, care acum are propriul său portret primit din partea InfoMusic. Mai multe poze găsiți în albumul Rocker's Inn de pe Facebook.

Ville Valo

Ville Valo

Setlist Concert HIM

  • Buried Alive By Love
  • Poison Girl
  • The Kiss of Dawn
  • Pretending
  • Into the Night
  • Killing Loneliness
  • Scared to Death
  • Your Sweet 666
  • Join Me in Death
  • Bleed Well
  • In Joy And Sorrow
  • All Lips Go Blue
  • The Sacrament
  • Rip Out the Wings of a Butterfly
  • Gone With the Sin
  • Wicked Game (Chris Isaak cover)
  • Heartkiller
  • Heartache Every Moment
  • Tears on Tape
  • Right Here in My Arms
  • The Funeral of Hearts
  • When Love and Death Embrace
  • BIS: Rebel yell (Billy Idol cover)
Comentează

Concerte & turnee

Concert Ville Valo la Sala Palatului: program și reguli de acces

Ville Valo va susține un concert pe 8 aprilie la Sala Palatului din București, parte a turneului de promovare a albumului "Neon Noir". Te invităm să afli programul, regulile de acces și alte informații utile în cazul în care vei participa la acest eveniment.

Publicat

pe

Ville Vallo la Metalhead Meeting 2023 │ FOTO: George Stanculeanu / InfoMusic.ro

Ville Valo revine la București cu un concert ce va avea loc pe 8 aprilie 2024 la Sala Palatului din București. Carismaticul artist s-a impus pe scena muzicală ca solistul trupei H.I.M. pentru care a compus majoritatea pieselor și alături de care a dat naștere așa numitului "love metal", o combinație de gothic metal, alternative și dark rock. În deschidere va cânta trupa britanică ZETRA.

Program concert Ville Valo la Sala Palatului

  • Acces: 19:00
  • Zetra: 20:00-20:30
  • Ville Valo: 21:00- ...

Reguli de acces concert Ville Valo la Sala Palatului

Accesul publicului este permis începând cu ora 19:00, iar spectacolul începe la ora 20:00, astfel sunteți rugați să alocați timp suficient pentru drum, parcare, acces, lăsarea hainelor la garderoba, și orice alte activități ce premerg participarea la spectacol în sine, în scopul intrării în sala de spectacole înainte de începerea actului artistic.

Accesul în perimetrul evenimentului este permis pe bază de bilet valid. Accesul publicului după ora de începere a spectacolului, așa cum apare tipărită pe bilet, nu este permis. Ușile de acces în sala se vor închide la ora începerii spectacolului, adică 20:00.

Copiii sub 7 ani pot avea acces gratuit, însă nu beneficiază de loc, părinții trebuind să îi țină în brațe. De asemenea, organizatorii recomandă, pentru a înlătura orice dubii, prezentarea la intrare a unui act doveditor al vârstei copilului (copie). Este recomandat să aduceți căști speciale pentru protecția auzului copilului. Volumul puternic poate afecta auzul celor mici.

Deținătorii de bilete pot fi controlați la intrarea în locație pentru a se asigura respectarea regulilor anunțate. Spectatorii sunt rugați să păstreze permanent biletele asupra lor. După ce s-a făcut accesul, spectatorii nu mai pot părăsi incinta pentru a se reîntoarce decât dacă își achiziționează din nou bilet, însă nu după ora de începere a spectacolului, adică 20:00.

Neprezentarea la timp în scopul intrării în sala de spectacole nu dă dreptul la rambursarea biletului sau la utilizarea sa la o reprezentație ulterioară.

Este INTERZIS accesul cu:

  • sticle, conserve;
  • arme, bate, cuțite, spray-uri, lanțuri lungi, selfie stick, glow stick, obiecte ascuțite, artificii
  • substanțe interzise cf. legii 143 / 2000
  • mâncare sau băuturi de orice fel;
  • artificii, arme, obiecte periculoase;
  • obiecte cu laser (ex. pointere, brichete cu laser);
  • aparate foto/video profesionale sau semi-profesionale (cu obiectiv detașabil);
  • aparate de înregistrare audio-video profesionale sau semi-profesionale;
  • animale de companie;

Informații utile:

Persoanele cu probleme de ordin medical trebuie să aibă asupra lor dovezi clare pentru a putea intra la concert cu medicamentele necesare.

Este interzis consumul de droguri sau de alte substanțe ilegale în locația unde se desfășoară evenimentul. Constituie infracțiune și va fi pedepsită conform prevederilor legale în vigoare.

Este interzis fumatul, inclusiv cel electronic, în spațiul unde se desfășoară evenimentul.

Obligațiile publicului

  • să respecte măsurile de apărare împotriva incendiilor;
  • să nu introducă sau să nu încerce introducerea în incintă de făclii, artificii, petarde, torțe, recipiente, materiale incendiare ori fumigene, substanțe toxice, substanțe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant (ori alte asemenea materiale, substanțe sau obiecte), obiecte artizanale și de distracție, pe baza de amestecuri pirotehnice, artificii din categoria "obiecte zburătoare luminoase", pocnitori ori altele asemenea ce pot favoriza producerea și propagarea incendiilor;
  • să nu aducă în stare de neutilizare, indiferent de mod, semnele, afișele, marcajele sau altele asemenea, destinate apărării împotriva incendiilor aflate în incintă;
  • publicului îi este interzis să dezlipească sau să distrugă reclamele, anunțurile și afișele expuse de organizator în incinta ansamblului construit, precum și să deterioreze, să ridice sau să mute semnele ori indicatoarele amplasate de organizator, pentru facilitarea accesului în incintă, a evacuării persoanelor, a intervenției în situații de urgență sau a celor care semnalează existența unui pericol pentru viața persoanelor;

Prețuri bilete concert Ville Vale la Sala Palatului

  • Biletele de acces se găsesc online, la prețuri ce pornesc de la 99 lei (+taxe). Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare, accesează agenda InfoMusic.
Citește în continuare

Trending