Urmărește-ne în Social Media

jazz, r&b

Gregory Porter la Sala Palatului - Soul jazz ca pe vremuri

Solistul american de jazz distins cu două premii Grammy Gregory Porter a poposit pentru prima dată în România pe 24 aprilie, în concertul organizat de Twin Arts la Sala Palatului din București. Publicul a fost onorat cu un concert elegant și plin de emoții transpuse în muzică de înalt nivel, aducând aminte de jazz-ul clasic și muzica soul a anilor '60.

Publicat

pe

Concert Gregory Porter Bucuresti 24 aprilie, Bucuresti, Sala Palatului

Gregory Porter este unul dintre muzicienii transportați în timp dintr-o vreme în care populația afro-americană a Americii de Nord alegea să se exprime în mod intens prin intermediul muzicii. Istoria jazzului este una fascinantă și bogată, o istorie care vorbește despre Pământul Nou și amestecul culturilor pe teritoriul său, despre repatriere, colonialism și sentimente puternice de diferențiere între oameni. În esență, jazzul și toate subgenurile derivate duc către sentimente de unitate sufletească, povestesc despre complexitatea trăirilor emoționale și despre suflet, aduc in muzică toata gama emoțiilor, de la tristețe la extaz, transpuse prin note muzicale și alăturări complexe de instrumente.

Ei bine, în timp ce îi ascultam pe Gregory Porter si trupa sa la Sala Palatului din București, ne bucuram să ne amintim de muzicieni de jazz care au marcat etape de trecere pe parcursul istoriei, precum Count Basie, Ornette Coleman, Dizzie Gilespie, Nat King Cole și așa mai departe. Fie că Porter aduce cu el gena muzicianului clasic de jazz, fie că instrumentele în sine aduc istoria odată ce sunt activate, bucuria și transpunerea în timp a fost minunată pentru un ascultător pasionat de jazz.

Concert Gregory Porter Bucuresti 24 aprilie, Bucuresti, Sala Palatului

Concertul a fost unul elegant, cu instrumentiști îmbrăcați la costum și garnisiți cu pălării, în empatie cu solistul, iar întreaga atmosfera pe parcursul serii a fost una regală, cu piese care au curs natural una din cealaltă, schimbând deseori tempoul de la duios la energic, dar păstrând aceeași notă de eleganță.

Concert Gregory Porter Bucuresti 24 aprilie, Bucuresti, Sala Palatului

Setlistul a inclus piese de pe albumele distinse cu Grammy ale lui Gregory Porter, Liquid Spirit și Take Me to the Alley, precum și piese de pe albumul Be Good. Pentru cei cărora le place să asculte o piesă în totalitea ei, versurile completează liniile melodice în piesele lui Porter, aducând o traducere în cuvinte a trăirilor transpuse prin instrumente. Astfel, piesele lui Porter vorbesc despre bucurie si tristețe, despre relații, despre bunătate, despre Dumnezeu, despre suflet. Merg către interior și ating corzi emoționale, solistul părând a fi în empatie cu fiecare dintre ele atunci când își folosea vocea pentru a le reda, o voce care de multe ori făcea pereții sălii să tremure de vibrații.

Concert Gregory Porter Bucuresti 24 aprilie, Bucuresti, Sala Palatului

Un moment notabil pe parcursul concertului a fost piesa "Musical Genocide", pe parcursul căreia Gregory Porter a adus omagiu mai multor muzicieni, printre care Charlie Parker, Stevie Wonder, Prince sau Billie Holiday, mentionându-i ca parte din manifestul său împotriva "genocidului muzical".

Porter și instrumentiștii care l-au însoțit au cântat într-o notă de abundență pentru publicul român, oferind piese parcă de toate felurile, iar la bis întorcându-se cu bucurie și cadorisindu-ne cu mai mult decât ne așteptam. Abundența a venit si prin comunicarea caldă din partea lui Porter si a palmelor folosite deseori de membrii publicului pentru a susține ritmul muzicii si a amplifica trăirile tuturor celor prezenți.

Concert Gregory Porter Bucuresti 24 aprilie, Bucuresti, Sala Palatului

Un concert reușit de la cap la coadă, o transpunere în timp alături de un gen muzical care nu va muri niciodată, o voce puternică și plină de iubire, pe scurt, o seară de nota zece plus. Mulțumim!

Trending