Urmărește-ne în Social Media

electronica, clasica

Golan Symphonic 3.0 - când muzica nu mai are nevoie de cuvinte

Vă invităm să aflați mai multe despre concertul Golan Symphonic 3.0, care a avut loc la Arenele Romane pe 14 septembrie. Membrii trupei au urcat pe scenă alături de orchestra simfonică și invitați surpriză precum Island Chain sau Miss Platnum.

Publicat

pe

Concertul Golan Symphonic 3.0 pe 14 septembrie 2018 │ FOTO: Alexandru Drăgoi / InfoMusic.ro

Concertul Golan Symphonic a fost o poveste. O poveste în care nu mai este nevoie de cuvinte fiindcă muzica băieților de la Golan se simte, iar starea rămâne și după ce cade cortina. O melancolie plăcută, purtată de o sensibilitate aparte prin instrumentele orchestrei. Dovada că muzica nu are granițe, nu are limite, iar atunci când închizi ochii ești totuna cu sunetul.

Ritmurile electronice s-au armonizat perfect cu muzica clasică, într-o poezie pe note muzicale ce te poartă în amintiri și din amintiri înapoi în realitate.

Am văzut primul concert simfonic al băieților acum 2 ani, la iMapp, când au urcat pe scenă alături de Muse Quartet. Am rămas impresionată și combinația asta mi s-a părut exact doza de muzică altfel pe care mi-aș fi dorit să o aud.

De la concertele de acum vreo 4 ani, când erau 50 de oameni în fața scenei și până la concertele sold out de la Arenele Romane nu a fost doar un pas. A fost multă muncă și dedicare, un vis și dorința de a face muzică ce vine din suflet. Golan demonstrează că se poate - turneul alături de Parov Stelar, show-uri la unele dintre cele mai importante evenimente din Europa și prezența la festivalurile mari de la noi.

Concertul Golan Symphonic 3.0 pe 14 septembrie 2018 │ FOTO: Alexandru Drăgoi / InfoMusic.ro

RECOMANDARE: Vezi galeria de poze de la concert

Băieții au cântat piesele de pe albumul de debut, "Intro" și melodii mai noi precum "Rocket Love" sau "September Fall". Chiar dacă am fost la numeroase concerte, fiecare show e diferit. Magia, buna dispoziție și faptul că membrii formației fac ce le place și cred în proiectul lor cu toată inima se simte. Publicul simte și rezonează cu muzica, este un schimb frumos de energie.

M-a impresionat foarte mult vocea lui Miss Platnum, o artistă berlineză cu sânge de român. Mă uitam, ascultam și nu înțelegeam de ce nu am auzit niciodată de această voce puternică. Părea că a fost în proiectul celor de la Golan dintotdeauna, deși s-a cunoscut abia anul acesta prin intermediul proiectului Sound Travels.

După succesul concertului de la Arenele Romane, băieții se retrag în studio și pregătesc deja al doilea material discografic, care, probabil, va cuprinde și piesa "September Fall". Acest al doilea concert sold out Golan, în care muzica electronică face echipă cu muzica clasică mi-a schimbat puțin perspectiva. Am înțeles că oamenii încep să caute altceva, că vor muzica live de calitate, că vor emoție și autenticitate.

Anul trecut, înainte de lansarea albumului de debut, i-am luat la întrebări pe băieții de la Golan, iar anul acesta, în cadrul evenimentului Mastering the Music Business, am vorbit despre succesul dincolo de granițe.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Concerte & turnee

Golan lansează albumul "V" printr-o trilogie de concerte în București - PROGRAM

După patru ani de pauză în formula live band, Golan revine pe scenă cu un nou album, "V", și un concept inedit de lansare. În luna octombrie, trupa va susține trei concerte diferite în trei dintre cele mai importante cluburi din București, înainte de a porni într-un turneu național.

Publicat

pe

Golan la Fratelli Studios pe 7 septembrie 2023 │ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

Golan marchează revenirea la formula live care a consacrat proiectul și anunță lansarea noului album "V", disponibil atât în format digital, cât și pe vinil. Materialul discografic va fi prezentat printr-un concept special, construit în jurul culturii de club din București.

După patru ani în care membrii formației s-au concentrat pe proiectul Golan Hybrid, orientat exclusiv către dancefloor și muzica electronică, noul album reunește influențele acumulate de-a lungul întregii cariere. "V" îmbină energia instrumentelor live cu direcția electronică dezvoltată în ultimii ani și marchează începutul unui nou capitol pentru trupă.

În locul unui concert clasic de lansare, Golan propune o mini-rezidență în Capitală, cu trei spectacole concepute special pentru identitatea fiecărui club.

Programul concertelor Golan în București

Potrivit organizatorilor, seria celor trei concerte reprezintă o premieră pentru scena locală, fiecare spectacol fiind construit de la zero pentru spațiul în care are loc.

Albumul "V" vine după o perioadă de transformare artistică pentru Golan. După concerte de amploare precum Golan Symphonic, care au adunat peste 15.000 de spectatori, și apariții pe scenele unor festivaluri precum Electric Castle și Summer Well, trupa a ales să exploreze noi direcții muzicale și să își redefinească identitatea. Procesul de creație al noului album și pregătirea turneului au fost documentate într-un film care va fi lansat în perioada următoare. După debutul din București, turneul național va continua în Cluj-Napoca, Iași, Timișoara și Brașov, datele concertelor urmând să fie anunțate în curând.

Prețuri bilete concerte Golan în București

  • Biletele de acces sunt disponibile online, la prețul de 100 lei (earlybird) sau 200 lei (abonament valabil pentru toate cele trei evenimente).
Citește în continuare

Trending