Doomnezeu în Quantic: ritualuri cu păpuşi voodoo vii cu Zen Motherf@cker şi un Doomnezeu perfecţionat

Zen Motherf@cker

Trupa din Oradea, cunoscută şi ca Zen MF, formația e compusă din tineri şi s-a format prin 2020. Pe scena de la Quantic a urcat alături de solista Laura Brat, pe care o ştiam de la multe alte proiecte, inclusiv An Theos şi din faptul că... mi-a fost colegă de liceu. Trecând peste asta, e foarte greu să prezici ce urmează să se întâmple la un concert Zen MF.

Mai ales când totul începe cu o păpuşă voodoo umană, care se pune în mijlocul publicului şi începe să îi lege pe toţi cu sfori. O parte din mine crede că a făcut asta în formă de pentagramă, dar e doar o speculaţie. Ce e cert e că în centrul tuturor sforilor, încâlcite mai ceva ca pânza păianjenului Shelob din Lord of the Rings, făptura şi-a pus un inel şi s-a învârtit prin el.

concert zen mf quantic 2025 infomusic alex stanescu (1) │ FOTO: Alex Stanescu

Iar vestmântul său larg i-a permis să creeze un efect hipnotic ca dansul unui derviş. Dar astea sunt doar gimmick-uri şi artificii... e drept, eficiente, mai ales pentru minţile mai tinere.

Cât despre muzică, parcă fiecare piesă a formaţiei aborda alt gen muzical. Când eram gata să îi categorisesc ca stoner rock, auzeam sludge, auzeam doom, părţi de voce stil The Doors, apoi pendulau brusc spre Rage Against the Machine. Am văzut că i-a comparat cineva cu Kyus sau cu Queens of the Stone Age.

Ce e clar e că le place chitara gâjâită, că basistul este excelent şi că e foarte bun la compoziţie. Spre final ne-au încântat chiar şi cu o piesă punk, în stil Idles, care cred că se numeşte "Molotov". Pe ea "dervişul" a urcat pe picioroange şi a aruncat cu bani falşi şi declaraţii incendiare pe foi A4 în public.

concert zen mf quantic 2025 infomusic alex stanescu (2) │ FOTO: Alex Stanescu

Laura Brat ne-a oferit şi cu părţi curate de voce, dar şi cu growl-uri excelente şi vocalize lungi. Îmi place impredictibilitatea acestei trupe şi îmi plac şi solo-urile sale nebune şi schimbările de genuri muzicale.

Doomnezeu

Dar venisem pentru Doomnezeu totuşi. Parcă au mai scăpat de butaforie, de lumânări, de cădelniţe şi au făcut show-ul mai minimalist. Ce e drept în nici 24 de ore trebuia să ajungă trupa la Timişoara. Ţin minte şi că aveau mai multe soliste ca backing vocals, acum aveau doar una. Iar săraca a avut probleme cu casca şi a tot făcut semn sonorizării că ori "nu aude" ori "nu se aude".

De altfel şi solistul şi chitarist-solistul au avut ceva probleme în a intra ca lumea vocal pe track uneori. Faţă de concertul de anul trecut au redus apăsarea basului şi chitării de doom, care dincolo de gâjâitul plăcut zgâria pe creier. Ţin minte că la ei şi la trupa din deschidere a trebuit să stau în spate în 2024, aşa tare erau date chitara şi basul. Acum puteai savura tot chiar şi în faţă, lângă scenă.

Un alt plus e că odată rezolvate problemele cu earpiece-urile am auzit o armonie foarte frumoasă între solistă şi solist. Show-ul a început cu "Ţine-i Blânzi", care are nişte floricele foarte frumoase de metal progresiv şi a lăsat vocile, feminină și masculină să strălucească prin acele cântece nazale, cu veleităţi bisericeşti.

concert doomnezeu club quantic 2025 infomusic alex stanescu (3) │ FOTO: Alex Stanescu

Aşa cum promitea şi posterul concertului, am auzit câteva piese noi, dar neştiindu-le, o să mă mulţumesc cu a aminti una singură. E vorba despre un fel de interpretare teatrală a lui "Înger, îngeraşul meu", unde solista a dus greul şi a avansat până aproape de public, cu reflectoarele pe ea pentru un moment solo de efect. E o melodie ciudată, o rugă copilăroasă, dar şi lascivă, cu innuendo-uri pe alocuri.

Personal eu m-am dus la concert să aud "Du-ne, Adu-ne". Începe ca o melodie veche, ascultată la un radio vechi, un Celelalte Cuvinte şi are versuri savuroase, care îţi umplu gura, " a putregiune duhneşte", "întunericul pizmei". Apoi intră chitara aia psihedelică, atemporală, de stoner rock şi după ce o auzi prima dată, abia îl aştepţi pe chitaristul decorat cu halou de sfânt să îşi mai facă odată milă de enoriaşi şi să ne mai dea o doză.

Piesa are mult mai mult efect cu un cor feminin mai mare, asta e sigur.

concert doomnezeu club quantic 2025 infomusic alex stanescu (2) │ FOTO: Alex Stanescu

Când lumina s-a făcut albastră pe scenă, am ştiut că e momentul pentru "Lazăr". Iar sună a piesă din rock-ul anilor '80, deşi chitara era de Sabbath după intro şi atmosfera de Blue Oyster Cult. Mie îmi plac interludiile calme ale piesei şi îmi place să mă uit cum chitaristul de ritm cu masca de Lună pe cap şi jovialul basist se reculeg atunci când totul e calm şi azuriu pe scenă.

Nu ne puteam lipsi de colinde la un concert de Crăciun, iar pentru asta a fost "La Viflaim colo-n jos", gateway drug-ul cu care momesc eu lumea spre această trupă. "Hai să îi asculţi, au colinde şi muzică bisericească metal". E cea mai prietenoasă cu radio-ul melodie a lor, cea mai mainstream şi cea mai fredonabilă. Ajută mult şi originalul, e drept. Şi tărăgănarea de doom, cu acele chitari grele de tot şi vocile soliştilor care se înlănţuie. Mă duce cu gândul la un Candlemass cu acel efect de remix atât de popular pe YouTube, "slowed down and reverb".

concert doomnezeu club quantic 2025 infomusic alex stanescu (5) │ FOTO: Alex Stanescu

Concluzii

Nu voi înceta să merg la concerte Doomnezeu prea curând şi mi-a părut rău că i-am ratat la Rockstadt Extreme Fest 2025, fiind puşi prea devreme în lineup (am pierdut trenul). Zen MF m-a surprins, m-a şocat, m-a uimit, m-a intrigat la fiecare pas. Au trişat cumva, pentru că nici acum nu ştiu dacă îmi place sau nu. De buni sunt buni, dar parcă se aruncă în prea multe direcţii.

Doomnezeu s-a maturizat, ştie să dozeze efortul, controlează cu ochii închişi publicul, are nucleu dur de fani, se cumpără merch (şi se poartă merch) în draci, sau în sfinţi, dacă pot spune aşa. Solista e mai bine sincronizată cu solistul, dar nu a ajutat-o sonorizarea. Chitaristul care mai bagă şi voce rămâne preferatul meu, el e coloana vertebrală a trupei.

Au mai dispărut din butaforii, dar nu mă plâng şi parcă îmi pare rău că a ţinut aşa puţin concertul. A avut o oră sau chiar mai puţin, clar mai puţin decât acum un an. Nişte Doomnezeu în plus nu strică, asta e sigur. Abia aştept şi albumul nou şi îmi pare rău că nu am reţinut exact şi cealaltă piesă nouă cântată, care se ducea spre alternativ şi a provocat enorm de mult headbanging.

Apropo, media de vârsta a fanilor e jos de tot şi chiar mai mică decât acum un an. Doomnezeu e cool! Amin!