Urmărește-ne în Social Media

rock

Din primele rânduri, direct pe scenă, alături de Nick Cave

”Where the wild roses grow”, 1996, Nick Cave și Kylie Minogue. Pentru mulți, aceea este printre puținele piese pe care le cunosc atunci când vine vorba despre australianul care de prin anii ‘90 a făcut senzație cu vocea și cu look-ul aparte. În vârstă de 60 de ani, Nick Cave a susținut primul concert la București și a demonstrat, deși nu mai era nevoie, că un artist adevărat poate fi simplu, poate fi real, poate fi agresiv cu trăirile sale și ale celor pentru care a urcat pe scenă.

Publicat

pe

Concert Nick Cave and The Bad Seeds la Romexpo pe 19 iunie 2018 │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

Nick Cave a demonstrat că vârsta este doar un număr, că atunci când trăiești pentru muzică, aceasta devine oglinda sufletului și le permite celor din jur să te vadă așa cum ești, fără mască, uneori trist, uneori vesel, uneori dezarmant de deprimat.

Da, Nick Cave & The Bad Seeds au ajuns la București, în prima zi de Rock The City și, pentru prima oară, s-au fredonat live Jesus Alone, Magneto, Do you love me, Into my arms sau Red Right Hand. Toate aceste piese au fost pe buzele și în inimile celor prezenți la Romexpo. Ele au fost parte dintr-un playlist care a mers la sufletele tuturor, pentru că ascultate live, versurile și notele au avut un alt impact. Vocea gravă a lui Nick Cave a făcut ca totul să sune un pic dramatic, un pic angelic, un pic trist, un pic vesel, ne-a purtat pe toți prin propriile noastre povești de viață.

Nick Cave are, el însuși, o poveste de viață incredibilă (acum trei ani el pierzînd un copil care a căzut de pe o stâncă aflat sub influența LSD), dar asta nu l-a împiedicat să mai urce pe scenă. A reușit să-și pună întreaga durere în versurile pieselor, muzica a fost și este pentru el o terapie reușită. Aseară, pe scena de la Romexpo, Nick Cave a fost extrem de real, de viu, de aproape de public, a fost cald, s-a lăsat atins, îmbrățișat, s-a lăsat salutat, aplaudat, a permis oamenilor să-l simtă așa cum este el, i-a lăsat să-i prindă versurile în palme și să se joace cu ele. Nick Cave a fost zgomotos în senzații, a punctat fiecare notă pentru a scoate din ea trăirea maximă, a săpat foarte adânc în el și-n cei din public, a fost pură poezie în mișcare și și-a lăsat demonii să zburde.

Concert Nick Cave and The Bad Seeds la Romexpo pe 19 iunie 2018 │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

Costumele negre ale celor din band, jocurile de culori de pe ecranul din spatele scenei, de la albul inocent, la roșul pasional și la violetul intens, au reușit să creeze un tablou incredibil care au completat muzica, dând versurilor o intensitate și mai mare pe care publicul a gustat-o din plin. Totul a fost ca un film de calitate.

Concert Nick Cave and The Bad Seeds la Romexpo pe 19 iunie 2018 │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

Către finalul concertului, cei din primele rânduri au fost foarte norocoși, Nick Cave permițîndu-le unora să urce pe scenă și să facă parte, preț de două piese, din lumea lui. În felul acesta, Cave a arătat că un concert adevărat este cu oameni, pentru oameni, despre oameni iar acest lucru nu a făcut decât să-l crească și mai mult în ochii celor care l-au așteptat să vină la București și care ascultă cu plăcere „From her to etenity”, „Lover man”, „The ship song”, „Jubilee street”, „The weeping song” sau „Stagger Lee”.

Concert Nick Cave and The Bad Seeds la Romexpo pe 19 iunie 2018 │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

Comentează

Trending