În deschidere am prins-o pe LIL2HOOD, i-am ratat pe EVE şi POL. LIL2HOOD a pus o doză sănătoasă de techno, atipică pentru o zi de luni, la ora 19. Parcă mă simţeam vinovat să fac un rave într-o luni pe lumină. A combinat beat-uri de rock, electro şi techno cu un twerk din BBL care a paralizat publicul, ce nu ştia dacă să scoată telefonul să filmeze sau să facă twerk şi el.
Die Antwoord
Am revăzut filmul "Chappie" zilele trecute, lungmetrajul în care joacă Yolandi şi Ninja, componenţii trupei Die Antwoord. Ei au fost binecuvântaţi de pronie cu faptul că pot face orice să arate cool. Peisaje dezolante, sărăcăcioase, haine de talcioc, beat-uri techno simple cu versuri de grădiniţă peste.
Ei ne fascinează pe noi europenii, pentru că sunt reprezentanţi ai culturii Zef. Cuvântul „zef” provine din argoul afrikaans și, inițial, avea o conotație negativă: „proletar”, „de prost gust”, „ieftin”, „kitsch”. Zef este o atitudine și un stil de viață care combină: estetică „trash glam” – treninguri Adidas, coafuri ostentative, bling ieftin, mașini vechi tunate, tatuaje vizibile, freze mullet sau în stil rave.
Problema cu Die Antwoord e că e foarte uşor să îi urăşti. Şi acum 20 ani şi acum 10 ani şi ieri când le-am zis unora că îi ascult sau merg la ei, am stârnit reacţii viscerale. Ori îi adori, ori îi urăşti. Indiferenţi nu îţi sunt. Poate pentru că puriştii nu consideră "muzica" ce fac ei. Practic muzica e doar vârful iceberg-ului din ce livrează ei.
În fine, despre concert pot să zic că a fost prea scurt. Vreo oră şi 10 minute, plus un bis. Sonorizare OK, iar Yolandi s-a făcut remarcată prin onomatopeele ei ascuţite, undeva între chiţăit şi strigat de împerechere de Amazoana. Ninja a fost Ninja, a făcut câteva crowdsurf-uri şi ne-a arătat poponeţul la final.
S-au auzit clasice că "I Fink U Freeky", "Enter the Ninja" sau "Pitbull Terrier", dar nu şi "Rich Bitch", care continuă să fie imnul adolescentelor care îşi serbează zile de naştere între 14 şi 19 ani. Plus "Fatty Boom Boom", care din care îmi amintesc a fost disstrack la Lady Gaga. Am avut parte şi de "Ugly Boy", cu ACEL videoclip care e adânc înrădăcinat în mintea mea.
Am ţopăit pe "Baby's on Fire", care îmi dă mereu senzaţia de melodie de club din anii 1990. SI mi-am dat seama că "I Fink U Freeky" are negativul lui "Satisfaction" de la Benny Benassi sau măcar ar merge făcut medley cu el de către un DJ care ştie ce face.
S-a încercat şi nişte moshpit timid la Arenele Romane şi dacă ar fi să arunc cifre, aş zice că au fost cam 1500 de oameni. Vreun sfert au stat jos, ceea ce e păcat la ce antren a făcut DJ Hi-Tek, sau mă rog... cine era epigonul grăsuţ care mixa la bustul gol în capul scenei.
Concluzii
Eu am văzut manifestarea culturală de luni seara ca fiind mai puţin despre versuri, talent vocal, cât mai mult despre o sesiune de techno/rave, la care s-a făcut paradă modei trashy cu haine Zef, am savurat accentul sud-african pe care îl etalează Elon Musk şi Charlize Theron uneori şi am văzut legende ale edgyness-ului îmbătrânind frumos, cu fiica lor de 20 de ani pe scenă, cu oameni din public urcaţi pentru un dans nebun pe dubstep şi multă iubire pentru România.
Cât despre anti-muzică, sample-ul ascuţit de la începutul piesei Soulfly "Prophecy", sirenele de la piese Slipknot şi vocea lui Yolandi. Ele sunt gândite să zgârie pe creier, să enerveze, să suscite şi excite ceva de la tine, chiar şi negativ. În asta constă arta anti-muzicii, la celălalt spectru al lui Bach, Chopin, Mozart, Pink Floyd pe care i-am bătut în cuie pe vecie ca "doar ei sunt muzica şi nimic nu mai are voie să fie".
Şi aşa s-a născut şi contra-cultura... al cărei exponent sunt (au fost) Die Antwoord. Arta TREBUIE să deranjeze! De la vioara satanistă a lui Paganini la şoldurile lui Elvis la "yeek-ul" lui Yolandi.
