Urmărește-ne în Social Media

rock

David Duchovny la Sala Radio, un actor grăbit....să facă muzică

A lansat cel de-al doilea album și a demarat un turneu european „Every Third Thought Tour”, motiv pentru care a făcut o escală în România, la Sala Radio, unde și-a întâlnit prietenii care l-au urmărit în serialele ce l-au consacrat. Acum a reușit să-i salute pe note, să le strângă mâinile și să le mulțumească de primirea și gândurile bune. Bine ai venit, David Duchovny.

Publicat

pe

Concert David Duchovny la Sala Radio pe 10 februarie 2019 │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

David, David, ai făcut-o și pe asta. Chiar mă întrebam cu ce ne-ai mai putea surprinde, după ce toți te-au urmărit în serialele în care ai făcut senzație. Ei, bine, te-ai apucat de cântat, pentru că ai crezut că dacă scrii poezii, versuri, dacă poți să interpretezi niște acorduri, atunci nu mai e decât un pas mic până la a urca pe scenă și a avea concerte.

Și uite că ai ajuns și la noi, la București, să cânți melodiile de pe cele două albume pe care deja le-ai scos. Și ai venit aici pentru că ție-ți place mult zona asta a Europei, mereu spui că te simți aproape sufletește de partea asta a lumii. Este foarte mișto că zici asta, noi nu putem decât să-ți mulțumim că ne consideri calzi și primitori.

A fost interesant să te urmăresc pe scenă, să te văd într-o altă ipostază. Și să te văd pe tine, David, nu pe agentul Mulder care vâna extratereștri, să te ascult cum pui în versuri iubiri, dezamăgiri, cum încerci să transmiți ceva, cum vrei să te apropii de oamenii care te știu de la televizor.

Concert David Duchovny la Sala Radio pe 10 februarie 2019 │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

„MULTUMESC”, aste le-ai zis de multe ori celor care te-au urmărit în concert și toți au zâmbit ori de câte ori nu puteai pronunța consoana ț....Stai liniștit, nu e nicio problemă. N-am înțeles de ce ai simțit nevoia să zici și mersi, mersi beaucoup, dar deh, poate ai crezut că așa e cu francofonii.

Stările care se nasc în sufletele celor care te ascultă

Da, te-ai apucat de cântat. Versurile pieselor tale sunt sensibile și da, mai toți cei care le ascultă se regăsesc în durerile despărților și în bucuriile revederilor despre care vorbești tu pe scenă. Iar timbrul vocii tale este cald, într-adevăr, te ajută uneori să ajungi la inimile femeilor. Și poate că asta le face să nu mai fie atente la micile imperfecțiuni, la unele mici rateuri ale vocii, la unele note false.

Concert David Duchovny la Sala Radio pe 10 februarie 2019 │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

Până la urmă contează stările care se nasc în sufletele celor care te ascultă, nu? Că doar nu ești la vreun concurs unde să fii taxat că ai grești un DO și ai falsat pe ultima notă. Dar parcă ceva lipsește muzicii tale, interpretării tale. Au existat momente în care melodiile tale nu mi-au trezit nicio stare, nu m-au făcut să-mi simt pielea de găină, nu mi-au dat acel tremur și acea stare de WOW. Chiar și cover-urile cu care ai venit pe scenă nu au avut ceva nou în interpretarea lor, n-ai pus în ele nota personală, n-ai transmis feeling-ul acela extraordinar.

Concert David Duchovny la Sala Radio pe 10 februarie 2019 │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

În piesa „I am burning for you” l-am văzut doar pe actorul David Duchovny, nu pe cântărețul David Duchovny. Poate că înainte de toate ești actor, da, pentru că de muzică te-ai apucat doar de vreo 6 ani. Și ești un actor bun. Ai arătat-o și la Sala Radio, când ai coborât de pe scenă, când te-ai apropiat de cei din sală, le-ai simțit palmele, le-ai simțit cuvintele de drag pe care ți le-au spus, le-ai simțit dorința de a te alina (un gest mic al unui fan care ți-a oferit un pachet de șervețele pe care scria SENSITIVE, așa ca tine, cum ai glumit tu). Oamenii au simțit asta și te-au răsplătit cu aplauze, cu multă energie bună.

Concert David Duchovny la Sala Radio pe 10 februarie 2019 │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

E un început, David. E un nou drum pentru tine, un nou traseu în care să spui ce ai pe suflet. Și dacă și tu ai rămas la finele celor aproape 2 ore de concert cu sufletul plin de bucurie, atunci scopul a fost atins, pentru că la asta se rezumă muzica.

Comentează

Trending