Urmărește-ne în Social Media

Toate stirile

Cum a fost la Rock the City - Within Temptation

Shanon și colegii săi olandezi au venit din nou in Romania, de data aceasta la Rock the City. Impresii si fotografii de la concertul de la Romexpo.

Publicat

pe

Sharon den Adel, eleganta pe scena Rock the City, Romexpo 2012
Sharon den Adel, eleganta pe scena Rock the City, Romexpo 2012

Membrii Within Temptation nu sunt străini scenelor românești, ei au mai poposit pe meleagurile noastre chiar cu un an în urmă la Peninsula, dar au ajuns pe scena Rock the City cu aceeași bună dispoziție și energie pozitivă ca la un debut.

Sharon den Adel, eleganta pe scena Rock the City, Romexpo 2012

Sharon den Adel, eleganta pe scena Rock the City, Romexpo 2012

Vezi mai multe poze cu Within Temptation la Rock the City 2012

Sharon den Adel s-a afișat în fața publicului într-o rochie albă-argintie scurtă și cu cizme asortate spre deliciul fanilor de sex masculin (presupun) și a început spectacolul cu Shot in the Dark și In the Middle of the Night. Nu s-au terminat bine primele două piese ale olandezilor că oamenii deja începuseră să se îndrepte către scenă. Până să fi terminat Faster și What Have You Done, vocea lui Sharon deja era acompaniată de cea a fanilor.

Vorbind despre vocea solistei, nu am putut să nu observăm că părea puțin răgușită. A sunat bine, în ciuda acestei impresii. La capitolul prezență scenică, Sharon a fost la înălțime. Cântăreața a alergat pe toată scena dansând și mulțumind publicului pentru susținere.

Within Temptation la Rock the City 2012

Within Temptation la Rock the City 2012

La final, i-a venit rândul să facă o gafă din categoria Metallica. Solista a afișat în fața publicului un mare steag... al Bulgariei. Oamenii au rămas muți, dar când se pregăteau să își exprime indignarea, Sharon a primit din public un tricolor românesc pe care l-a fluturat vizibil stresată în fața noastră. Părerile despre incident sunt împărțite.

Within Temptation la Rock the City 2012

Within Temptation la Rock the City 2012

Setlistul Within Temptation - Rock the City 2012

  1. Shot in the Dark
  2. In the Middle of the Night
  3. Faster
  4. What Have You Done
  5. Ice Queen
  6. Where is the Edge
  7. Iron
  8. Stand my Ground
  9. Sinead
  10. Mother Earth

Video Within Temptation - Rock the City 2012

Vezi mai multe poze cu Within Temptation la Rock the City 2012

Muzică nouă

Within Temptation a lansat piesa "Ritual", cu un sunet tribal

Within Temptation continuă să lanseze single-uri pentru a promova noul său album din 2023. Acest track se numeşte "Ritual" şi are un sample tribal pe fundal care aminteşte cumva de filmul "Avatar". Impresii despre ce ne propune trupa olandeză aflaţi în articol.

Publicat

pe

Coperta single Within Temptation Ritual
Coperta single Within Temptation Ritual │ FOTO: Within Temptation

"Ritual" este un single promoţional pentru noul album de studio Within Temptation, "Bleed Out", care se lansează pe 20 octombrie. Este al optulea album al formaţiei, gândit pentru a reflecta tumultul global. Sunt citate ca surse de inspiraţie uciderea lui Mahsa Amini în Iran şi războiul din Ucraina. Există totuşi şi lumina speranţei pe acest LP.

Solista Sharon den Adel a explicat despre ce e vorba în "Ritual":

Este una dintre cele mai kinky piese scrise de trupă şi este complet inspirată de filmul lui Quentin Tarantino "From Dusk Till Dawn". Este un track distractiv despre seducţie. Este despre doamna sau domnişoară care preia puterea într-o lume dominată de bărbaţi şi ea preia iniţiativa.

"Bleed Out" este un pas în faţă pentru acest grup. Include riff-uri de djent, sample-uri electronice şi evident elemente simfonice, care au definit sunetul Within Temptation pe parcursul carierei. De la începutul războiului din Ucraina, formaţia şi-a schimbat subiectele melodiilor sale, de la emoţii personale şi aspecte sociale la nedreptate la scară globală şi starea lumii în care trăim.

Piese de pe albumul nou că "Wireless" şi "We Go to War" examinează agresiunea din Ucraina şi alte teatre de război. În schimb, piesa titulară este despre femeile din Iran care luptă pentru drepturile lor, în frunte cu Mahsa Amini, care a fost ucisă.

Solist Sharon den Adel a locuit în Yemen când era copil şi este familiarizată cu opresiunea împotriva femeilor din Orientul Mijlociu.

Iată tracklist-ul noului album:

01. We Go To War
02. Bleed Out
03. Wireless
04. Worth Dying For
05. Ritual
06. Cyanide Love
07. The Purge
08. Don't Pray For Me
09. Shed My Skin (feat. Annisokay)
10. Unbroken
11. Entertain You

Formaţia symphonic metal din Olanda este activa din 1996 şi a fost fondată de către solista Sharon den Adel şi chitaristul Robert Westerholt. A abordat genuri că symphonic metal, alternative metal, gothic metal şi chiar doom metal la începuturile sale.

Citește în continuare

Trending