Urmărește-ne în Social Media

Toate stirile

Cum a fost la OST Fest 2012 - Ziua #1 - Exodus, Overkill, Dimmu Borgir, Mötley Crüe

Publicat

pe

Caruselul lui Tommy Lee - OST Fest - Motley Crue
Caruselul lui Tommy Lee - OST Fest - Motley Crue

De ceva vreme, vara a devenit anotimpul concertelor pentru români, mai ales pentru cei pasionaţi de muzica rock. Nici 2012 nu face excepţie, startul anotimpului călduros fiind dat de OST Fest, un festival care s-a dat peste cap precum broscoiul din poveste şi s-a transformat într-un veritabil Făt-Frumos.

Publicul la concertul Overkill - prima zi OST Fest 2012

Publicul la concertul Overkill - prima zi OST Fest 2012

Vezi galeria de fotografii de la concertul Overkill

Faţă de ediţiile trecute, OST Fest 2012 s-a mutat în Bucuresti şi a venit cu o ofertă de trupe de nerefuzat pentru rockerii împătimiţi. Astfel, în prima zi a festivalului am avut ocazia de a vedea "la lucru" Exodus şi Overkill (giganţi ai thrash-ului), Dimmu Borgir (reprezentaţii de seama ai black metal-ului norvegian) şi, drept cap de afiş, "nemuritorii" Mötley Crüe.

În primul rând, deşi Exodus şi-a început show-ul relativ devreme, publicul era deja foarte numeros şi înfierbântat. Şi mebrii formaţiei chiar aveau chef să cânte, remarcabil fiind solistul vocal Rob Dukes, care a îndemnat audienţa la realizarea unui mosh pit. Bineînţeles că lumea a dat curs invitaţiei, un veritabil vortex uman formându-se la câţiva metri de locul din care urmăream concertul.

Exodus a fost highlight-ul serii în materie de sonorizare: desi se auzea cam înfundat, sunetul a fost totuşi îndeajuns de clar încât să poţi distinge fără probleme atât instrumentele, cât şi vocea lui Dukes. Din păcate, la acest capitol, lucrurile urmau să meargă din rău înspre mai rău.

Overkill - prima zi OST Fest 2012

Overkill - prima zi OST Fest 2012

Overkill - decibeli în minus

După o probă de sunet destul de lungă, pe scena au urcat cei de la Overkill. Trebuie să mărturisesc că Bobby Blitz & co. reprezentau principalul motiv pentru care am dorit să particip la aceasta primă zi a festivalului, predecentul lor album Ironbound (2010) fiind de departe unul dintre cele mai reuşite discuri pe care am avut ocazia să le ascult în ultimii ani.

Overkill - prima zi OST Fest 2012

Overkill - prima zi OST Fest 2012

Din păcate, concertul Overkill s-a dovedit a fi mult sub aşteptări, problemele de sonorizare reuşind să eclipseze prestaţia formaţiei. Încă de la început, amplificatorul chitaristului Dave Linsk a refuzat să coopereze, trupa fiind nevoită să treacă printr-o melodie întreaga "într-o singură chitară". Din fericire, acest neajuns a fost corectat ulterior.

Overkill - prima zi OST Fest 2012

Overkill - prima zi OST Fest 2012

Pentru a fi gustat aşa cum se cuvine, thrash-ul rapid al celor de la Overkill trebuie scos în faţă de o sonorizare şi un mix de calitate, care să evidenţieze rolul şi aportul fiecărui instrument. În caz contrar, toată "forţa" formaţiei se pierde. Cam aşa ceva s-a întâmplat în concertul americanilor, basul acoperind în mod deranjant chitarele.

N-a ajutat nici măcar faptul că Blitz a făcut tot felul de aprecieri pozitive la adresa publicului şi ţării noastre ţi nici selecţia de melodii din playlist. Încă nu-mi vine să cred că nu s-a cântat "Necroshine", iar impactul unor piese precum "Ironbound" sau "Bring Me the Night" a fost mult diminuat de sonorizarea defectuoasă.

Overkill - prima zi OST Fest 2012

Overkill - prima zi OST Fest 2012

Dimmu Borgir - pe măsura așteptărilor

Cam la fel a stat situaţia şi în cazul show-ului celor de la Dimmu Borgir, mult întârziat faţă de programul anunţat iniţial. Deşi nu se numără printre preferinţele personale, norvegienii nu şi-au dezamăgit admiratorii, prezentându-se în costumaţiile şi machiajul caracteristic formaţiei. Din păcate, şi aici s-a făcut remarcată sonorizarea mult sub aşteptări, piese precum "Puritania" având nevoie de un mix anume pentru a avea impactul dorit. Un alt sunet aveam să descoperim în cazul Manowar.

Dimmu Borgir - prima zi OST Fest 2012

Dimmu Borgir - prima zi OST Fest 2012

Vezi galeria de fotografii de la concertul Dimmu Borgir

Publicul de la Dimmu a fost destul de cuminte. Majoritatea fanilor prezenți erau liceeni, ba chiar am vazut o puștoaica, 15-16 ani, venita cu tatal, care avea dopuri in urechi și tot scria sms-uri sau naviga pe net. Au fost de reținut vopseaua lor și bateria. Da, toboșarul lor e bun, a sunat bine.

SETLIST DIMMU BORGIR

  1. Mourning Palace
  2. Spellbound
  3. Death's Embrace
  4. Vredesbyrd
  5. Kings
  6. Dimmu Borgir
  7. Ritualist
  8. Gateways
  9. Puritania
  10. The Serpentine Offering
  11. Progenies

Mötley Crüe - alt show, mai puțin rock

Cu aproape o ora de întârziere, şi-au făcut apoi apariţia pe scenă veteranii de la Mötley Crüe. Din păcate, se poate lesne observa că Mick Mars, Nikki Sixx, Tommy Lee şi Vince Neil nu mai sunt tocmai tineri, reprezentaţia muzicală pălind în faţa show-ului. Scena a fost echipată cu un ecran circular gigantic, imaginile difuzate pe acesta completând jocul de lumini. S-au făcut remarcate şi prezenţele feminine, care, în ciuda costumaţiilor sumare şi a dansurilor provocatoare, au reuşit să-şi îndeplinească cu brio rolurile de backing vocals pentru Vince Neil.

Vince Neil ajutat vocal de două prezențe feminine - OST Fest - Motley Crue

Vince Neil ajutat vocal de două prezențe feminine - OST Fest - Motley Crue

Nu au lipsit hiturile clasice ale formaţiei: "Wild Side", "Shout at the Devil", "Dr. Feelgood", "Girls, Girls, Girls" şi nici coverul "Smokin' in the Boys' Room". Momentul culminant al show-ului a fost solo-ul de tobe realizat de Tommy Lee în timp ce întregul său set de tobe urca şi cobora pe structura circulară montată pe scena, precum un mini-carusel. Toboşarul celor de la Mötley Crüe a făcut de asemenea şi niste remarci măgulitoare la adresa ţării noastre, declarându-se încântat de Centrul vechi al Capitalei.

Tommy Lee s-a dat în carusel cu bateria - OST Fest - Motley Crue

Tommy Lee s-a dat în carusel cu bateria - OST Fest - Motley Crue

Sonorizarea a lăsat de dorit şi în cazul celor de la Mötley Crüe, în special volumul vocii lui Vince Neil. Ca o remarcă personală, deşi înţeleg că formaţia doreşte să recreeze atmosfera concertelor din anii '80 (fete aproape dezbrăcate, jocuri de lumini, momente speciale precum "caruselul" lui Tommy Lee), show-ul Mötley Crüe mi-a lasat mai mult impresia de spectacol de cabaret şi mai puţin de concert rock adevărat.

Caruselul lui Tommy Lee - OST Fest - Motley Crue

Caruselul lui Tommy Lee - un spectacol vizual la OST Fest - Motley Crue

Recrutarea lui Vlad (asociat cu Dracula de Tommy Lee - evident de dragul show-ului) a fost cel mai important moment de interacțiune cu publicul. Spectatorul câștigase în acest sens un concurs pe Rock FM pentru a se bucura de o tură în carusel alături de bateristul Mötley Crüe.

OST FEST, dincolo de muzică

În privinţa organizării nu sunt multe de spus. Pentru a facilita achiziţia de băuturi şi mâncare s-a folosit din nou sistemul de jetoane (6 lei/jeton), fără prea multe puncte de vânzare însă. Astfel, la fiecare casă de jetoane s-au creat cozi de zici că lumea aştepta lapte şi carne pe vremea lui Ceauşescu.

Măcar oferta de băuturi a fost ceva mai largă decât obişnuita bere la dozator (exista şi radler, precum şi bere neagră), iar cozile la suc/bere au fost practic inexistente (cel puţin în sectorul Golden Circle). În privinţa mâncării, puteai alege standurile hot dogs sau terasele cu mici. Ca o bilă neagră, de trei ori am comandat "meniu de mici" şi de trei ori am primit o combinaţie diferită de mici, ketchup, muştar, cartofi prăjiţi, varza murată şi/sau pâine. De fiecare dată fără niciun fel de tacâmuri sau măcar nişte banale scobitori.

Un chip special în publicul de la concertul Overkill

Un chip special în publicul de la concertul Overkill

Astfel, din păcate, prima zi de OST Fest a fost marcată de evidentele probleme de sonorizare, iar show-ul spectaculos al celor de la Mötley Crüe nu a fost suficient pentru a le face uitate. Aceste neajunsuri au fost corectate în următoarea zi de festival, când Europe a sunat excelent, iar Manowar a făcut până și scena 2 să vibreze. Am aflat că muzica s-a auzit chiar și în cartierele învecinate.

Vom reveni cu informații și despre cântările nocturne de pe Scena 2. Până atunci, te invităm să vezi galeriile de fotografii cu trupele Overkill și Dimmu Borgir. Îți recomandăm și recenzia celei de-a doua zile de festival cu principalii protagoniști Europe și Manowar.

4 comentarii

Trending