Urmărește-ne în Social Media

Toate stirile

Concertul Kasabian la Tuborg Green Fest Peninsula (foto)

Publicat

pe

Peninsula 2011: Kasabian (foto: Calin Ilea) Tuborg Main Stage 26 august 2011
Peninsula 2011: Kasabian (foto: Calin Ilea) Tuborg Main Stage 26 august 2011

Dacă la deschiderea festivalului Peninsula au participat 14.000 de spectatori, ziua de vineri cu Kasabian cap de afiș a atras 17.000. Pe scena principală Tuborg au cântat în deschidere Les Elephants Bizarres, Belga (hip-hop-eri din Ungaria) și canadienii Danko Jones, care au impresionat publicul și care se pare nu vor lipsi din programul Peninsulei de anul viitor. Concertul Kasabian a durat aproximativ o oră și jumătate, prestația englezilor fiind peste așteptări.

Peninsula 2011: Kasabian (foto: Calin Ilea) Tuborg Main Stage 26 august 2011

Kasabian a dat așadar de un public bine încălzit. Nu de alta, dar de pe altă scenă, Grimus și-a adus aportul său de indie-rock întru pregătirea fanilor. Kasabian a produs explozie în rândul peninsularilor nu numai prin hituri, dar și cu melodii de pe viitorul album.

Programul celei de-a doua zile de festival a mai cuprins recitalul folk al băieților de la Ţapinarii, trei trupe laureate la Tuborg Sound, revenirea N.O.H.A. și mixul prelungit de drum and bass al lui Andy C. Acesta a mixat până spre 3 noaptea pentru mii de peninsularii. Freedom Music Arena a reunit un public numeros cu duo-ul maghiar Myon & Shane 54 și legenda trance-ului Markus Schulz - cel de-al 8-lea cel mai bun DJ din lume.

Pe lângă muzică, amatorii de bungee jumping şi eurobungee au găsit Peninsula locul trăirilor la maxim. Vă prezentăm mai jos o galerie de fotografii din timpul concertului Kasabian de la Tuborg Green Fest Peninsula.

 

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Concerte & turnee

INNA și Paraziții vin la Young Island 2026, festivalul de la Bacău

Între 30 iulie și 3 august, Young Island Festival 2026 va găzdui la Bacău 4 zile de concerte în mijlocul naturii. Printre artiștii confirmați în lineup se numără INNA, Akcent, Mira, Rareș, Puya și Paraziții.

Publicat

pe

Inna în videoclipul "Iguana"
Inna în videoclipul "Iguana" │ FOTO: Captură YouTube

Young Island Festival ajunge în 2026 la cea de-a 6-a ediție. Festivalul are loc la Insula de Agrement Bacău, între 30 iulie (joi) și 3 august (luni). Din lineup fac parte nume sonore precum Loredana, INNA, Markus Schulz, Puya și Paraziții.

"În 2026, Young înseamnă mai mult decât muzică. Este despre oameni, despre legături reale și despre energia care se creează atunci când suntem împreună. Community, ediția a VI-a, pune în prim-plan autenticitatea, libertatea și bucuria de a fi parte din ceva care contează. Este locul în care te simți mereu tânăr, pentru că fiecare moment trăit aici e viu, sincer și memorabil", spune organizatorii.

Lineup-ul Young Island Festival 2026:

  • Adrian Șaguna & Filarmonica - Akcent -Albert Nbn, Bita - Bogdan Vix - Candyboii - Cosmin Vraciu - Damian Drăghici - Deyu - Dirty Nano - Dj Edi - Dj Ghera - Dj Supernova - El Mariano - Fla$h & Deniz Cds - George Mihail - George și Lucian Toma - Hriscu - Hrisq - Ian - Inna - Jiji Lazar - Jo - Just2 B2B Moise - Karol Diac - Kimberly Dj - Lary - Lazy Ed - Los Vagabondos - Loredana - Luis Demark - Maiia - Markus Schulz - Marwan Dua - Mc Dylma & Pappa M - Mc Zedho & Dj Dan D - Mgl - Mira - Mohombi - Nouă Unșpe - Olix & Fintescu - Oscar - Pado & Belu - Parazitii - Pascal Junior - Pavlo Vicci - Petre Stefan - Puya - Rareș - Rava - Rbor - Reman - Retro Moga - Revol - Sllash And Doppe - Solomon - Speak - Ștefania Iftime - Sweetcase Dj - Teodor Ambarus - Tmz - Tody B2B Nenz - Tribute To Abba - Vanilla & Berechet - Vraciu - Vraciu & Babus - Young Rising Star - Zvan.

Prețurile biletelor la Young Island Festival 2026:

  • 4 Days Standard Pass - 600 lei
  • 4 days VIP Pass – Main Stage - 900 lei
  • 4 days VIP Pass – Urban Stage - 800 lei
  • Ultra VIP 4 days - 1,500 lei
  • Friends pack 4 + 1 Gratis - 2,400 lei
Citește în continuare

Concerte & turnee

Folk Fest Remember Costinești revine la malul mării, pe 29 și 30 august 2026

Spiritul liber al verilor de altădată revine la malul mării odată cu o nouă ediție Folk Fest Remember Costinești, programată pe 29 și 30 august 2026, la White Horse Costinești. Evenimentul aduce pe scenă artiști reprezentativi ai folk-ului și folk-rock-ului românesc. Detalii despre lineup și bilete găsești în articol.

Publicat

pe

Folk Fest Remember Costinești 2026
Folk Fest Remember Costinești 2026

În ultimul weekend al verii, stațiunea Costinești își redeschide porțile pentru unul dintre festivalurile care păstrează vie atmosfera boemă a muzicii folk românești. Pe 29 și 30 august 2026, terasa White Horse Costinești găzduiește o nouă ediție Folk Fest Remember Costinești, un eveniment construit în jurul întâlnirii dintre nostalgie, comunitate și muzică live.

Festivalul își propune să readucă spiritul "vechiului Costinești" și să ofere publicului două seri în care acordurile de chitară, versurile memorabile și energia concertelor devin punctul central al finalului de vară.

Gazda evenimentului va fi Cristi Dumitrașcu, realizatorul emisiunii "Folk Bun" de la Rock FM și una dintre prezențele constante ale festivalului în ultimii ani, care a declarat:

"Folk Remember Costinești este unul dintre cele mai originale și iubite festivaluri din România, vorbind aici evident despre zona folk! A fost creat de o echipă de oameni valoroși, poeți, scriitori, jurnaliști, iar cel mai mult este legat de numele lui George Stanca, cel care și-a dorit mult ca spiritul <<vechiului Costinești>> să nu se piardă."

Ediția din acest an marchează și un moment important în evoluția proiectului, prin asocierea cu Rock FM și Kimaro Entertainment, parteneriat care deschide o nouă etapă de dezvoltare pentru festival.

Program Folk Fest Remember Costinești 2026

Sâmbătă, 29 august:

  • Timpuri Noi
  • Alina Manole
  • Cristi Dumitrașcu & Andreas Aron
  • Daniel Iancu

În deschidere: Andrei Arad

Duminică, 30 august:

  • Sarmalele Reci
  • Mircea Vintilă
  • Țapinarii
  • Cosmin Vaman

În deschidere: Romeo Mocanu

Prețuri și detalii despre biletele la Folk Fest Remember Costinești

Biletele de acces sunt disponibile online la prețurile de 105 lei (abonament) și 65 lei (bilete pe zi). Pentru mai multe detalii despre și modalitatea de achiziționare, accesează agenda InfoMusic.

Citește în continuare

Concerte & turnee

Festivalul VINO revine în iulie 2026, cu byron și The Mono Jacks în lineup; Afla detalii

VINO, festivalul cu intrare liberă de la Sibiu, revine în 2026. Cea de-a șasea ediție va avea loc în perioada 2 - 5 iulie, într-o nouă locație, în Parcul Sub Arini, din zona Stadionului Municipal. The Mono Jacks și byron sunt în lineup, alături de alți artiști din zona alternative.

Publicat

pe

Concert byron la Sala Radio pe 9 noiembrie 2024 │ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

"Nu facem teasing. Doar începem cu ce contează!", spun organizatorii festivalului VINO, odată cu dezvăluirea primilor artiști din lineup-ul ediției din 2026. Primul val de confirmări include nume precum Grimus, Nidal, byron și The Mono Jacks, mulți alți artiști urmând a fi anunțați. Anul acesta, festivalul se mută din primăvară în plină vară, VINO 2026 urmând să aibă loc în perioada 2 - 5 iulie.

Line-up oficial la VINO 2026:

  • Byron
  • The Mono Jacks
  • Nuanțe
  • Grimus
  • Snails
  • Helda
  • Nidal
  • Bob Ramanka
  • + MORE TBA

"Mai avem artiști și DJ de anunțat. Mai avem surprize. Iar vara acesta ne vedem într-un loc nou:  Parcul Sub Arini – zona Stadion", au anunțat organizatorii.

Despre festivalul VINO Music & Street Food Festival

VINO – Music & Street Food Festival este un eveniment organizat de Asociația Grey Projects și Asociația Sibiul de Odinioară și cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Culturală. Festivalul nu înseamnă doar muzică live, ci și o experiență culinară completă, la edițiile anterioare participând zeci de food truck-uri.

Gândit pentru întreaga familie, copiii au parte și ei de un mini-festival. Astfel, pentru cei mici, organizatorii pregătesc o zonă specială, unde distracția este garantată. Copiii au parte de ateliere de creație, tobogane gonflabile și jocuri interactive.

La ediția de anul trecut a festivalului au urcat pe scenă COJO, Cabron, Bitză, Eva Timush, K-Lu, Brugner și Enășescu. Evenimentul avea loc atunci în luna mai, în Parcul Tineretului din Sibiu, intrarea fiind liberă.

Citește în continuare

Trending