Urmărește-ne în Social Media

jazz

Călătorie în timp cu Postmodern Jukebox

Fenomenul YouTube-ului, trupa de cover-uri vintage Postmodern Jukebox, a revenit pe scena Sălii Palatului într-un concert plin de culoare, pe 29 martie 2017.

Publicat

pe

Concert Postmodern Jukebox la Sala Palatului

Să creezi muzică este un lucru, dar să recreezi piese extrem de bine mediatizate într-o manieră care te duce undeva prin anii de glorie ai jazz-ului, este cu totul altă poveste. Acest lucru a fost posibil printr-o măiestrie ieșită din tipare a membrilor trupei Postmodern Jukebox.

Concertul mult așteptat de către fani a început puțin după ora 20:00. Scena era pregătită, asemeni unei porți care să te întoarcă în timp. Nu a fost nevoie de ecrane pe care să apară diverse imagini, de lumini orbitoare sau alte brizbrizuri. A fost nevoie doar de muzică.

Sala aproape plină a fost formată din toate categoriile de vârsta. De la bunici și familii, până la adolescenți cu tricouri Nirvana și Guns'n'Roses și copii car s-au ridicat efectiv în picioare, au dansat și au cântat alturi de cei care creau magie pe scenă.

Concert Postmodern Jukebox la Sala Palatului

Seara a prins contur odată cu prima piesă, un cover după hit-ul „Call Me Maybe” al lui Carly Rae Jepsen și a fost încheiată într-o manieră energică prin care să te scuturi la propriu de toate grijile și anume, cu single-ul „Shake It Off”, al lui Taylor Swift.

E surpinzător cum o reorchestrare, câteva voci excepționale, puțină teatralitate, câteva rochii cu paiete și sclipici, amestecate ca într-o formulă chimică, pot crea un rezultat care să capete un aer vintage, dar și actual în același timp. Poate că nu ți-ai fi dat seama de la primele note muzicale, dar din momentul în care ascultai versurile, știai imediat despre ce este vorba.

Concert Postmodern Jukebox la Sala Palatului

Amfitrionii serii Robyn Adele Anderson, Maiya Sykes, Sara Niemietz, Von Smith și MC-ul LaVance, care nu s-a rezumat doar la rolul care i-a fost dat, au creat un tot unitar alături de instrumentiști. Spectacolul a fost completat, bineînțeles, și de dansatoarea de step care ajunsese la un „duel” cu toboșarul. Și nu doar oricum. Toboșarul nu a folosit tobele, ci scena, la propriu.

Dialogul nu a lipsit aproape deloc, cei de pe scenă comunicând cu publicul la fiecare ocazie ivită. De exemplu, înainte de piesa „Trift Shop”, Robyn, ne-a vorbit și a glumit cu noi în română, ba chiar ne-a povestit despre rochia pe care o purta.

„Vă place rochia mea? Am cumpărat-o de la un Second Hand. Știți cât am dat pe ea? 99 de cenți.”

Concert Postmodern Jukebox la Sala Palatului

Reacția publicului în timpul pieselor a fost una cât se poate de pozitivă, aproape incredibilă. Postmodern Jukebox a făcut posibil ca pe aceiași scenă să apară și Justin Timberlake și Beyonce, dar chiar și Celin Dion sau Jason Derulo. Mai concret, ne-am îmbărbătat pe „I Will Survive”, am plâns pe „Halo”, am retrăit momentele tandre din Titanic cu „My Heart Will Go On” și am petrecut la propriu și la figurat pe „Wiggle, Wiggle”.

Au fost momente trăite la maxim, acompaniate de muzică de calitate și oameni de nota 20. Nu a fost un simplu concert. A fost un spectacol complex, o combinație de teatru plin de euforie și de note muzicale, toate transpuse într-un Las Vegas din anii de glorie a jazzului. Fericirea s-a văzut pe chipul fiecărui om din sală. Au resimțit fiecare sentiment transmis de artiști, au luminat sala cu blițurile de la telefoane, i-au aclamat, au devenit una cu cei care au făcut dintr-o seară banală de miercuri, una plină de culoare.

Concert Postmodern Jukebox la Sala Palatului

Dacă nu ați avut ocazia, data viitoare nu ratați șansa de a vedea din nou Postmodern Jukebox într-un concert live, de excepție. Aceasta a fost una dintre cele mai bune exemplificări ale unui show animat, extravagant și de neuitat, pe care în mod sigur, l-aș revedea cu drag.

Trending