INFO CONCERT:
Summer Well Festival 2018
INFO CONCERT:
AWAKE Festival
INFO CONCERT:
Caro Emerald
INFO CONCERT:
Holograma lui Ronnie James Dio în concert
INFO CONCERT:
Sting
INFO CONCERT:
Hiromi feat. Edmar Castañeda
INFO CONCERT:
2CELLOS

Bonnie Tyler la Sala Palatului, Straight To The Heart - FOTO-VIDEO

Hituri - unul după altul, prezență de spirit atât pe scenă, cât și în sală, instrumentiști buni și o sonorizare eficientă, așa aș sumariza experiența din seara de 8 decembrie 2012. Citeste recenzia concertului si urmareste inregistrarile video si fotografiile cu Bonnie Tyler la Sala Palatului.
Bonnie Tyler in concert la Sala Palatului pe 8 decembrie 2012

Bonnie Tyler in concert la Sala Palatului pe 8 decembrie 2012

Nu știu cum au învățat alții pronunția cuvântului "ache" din engleză, dar eu îmi amintesc cât se poate de clar. La începutul anilor "90, posturile de radio private cunoșteau un boom, iar hit-urile lui Bonnie Tyler făceau parte din avalanșa muzicii internaționale ce le alimenta succesul în FM. Melodia "It's A Heartache" lansată în 1978 era un fel de power-play așteptat de tinerii îndrăgostiți pentru a face pasul "justificat" spre ringul de dans. Vremea baladelor a răsfățat-o pe Bonnie Tyler. Cu timbrul ei răgușit, se auzea laolaltă cu Scorpions, Rod Stewart, Nazareth, Whitesnake sau chiar Guns N'Roses în playlistul petrecerilor vremii la secțiunea slow-uri. Chiar dacă publicul ei era format îndeosebi din romantici, soundul rock al pieselor îi asigura trecerea și în rândul rockerilor. Cum muzica ajuta (pe atunci) românii să învețe mai ușor limba engleză, o pot asocia pe Bonnie Tyler cu asimilarea unor noi cuvinte. "It’s a Heartache" a fost primul succes înregistrat de cântăreață în America. Ea a povestit publicului de la București cum a trăit visul american, auzindu-și piesa pe aproape orice post de radio din Los Angeles. Așa se leagă lucrurile...

Bonnie Tyler in concert la Sala Palatului pe 8 decembrie 2012

Bonnie Tyler in concert la Sala Palatului pe 8 decembrie 2012

Bonnie Tyler este unul dintre cele mai cunoscute nume din muzica venită din Țara Galilor, alături de Tom Jones, Shakin' Stevens și Donna Lewis. L-a concurat prin timbrul său - fără să vrea - pe Rod Stewart. Ceea ce ar fi putut conduce la o dramă, i-a oferit o particularitate a vocii, cu un mare rol în dobândirea succesului. Îndepărtarea unor noduli de pe corzile vocale i-a adus în 1977 o răgușeala permanentă.

Revenind la concertul de la Sala Palatului, primul lucru remarcat la intrarea în sală a fost compoziția publicului. Mă așteptam să văd pe toate axele oameni îmbătrâniți fizic, forțați de melancolie să iasă prin ploaie pentru a-i oferi un spectacol inimii. Surpriză! Tinerii de peste 25 de ani egalau spectatorii de peste 50. Ulterior aveam să constat că tot acest public pestriț cunoștea la unison hiturile lui Bonnie Tyler. Explicația nu poate fi decât că Bonnie Tyler este o voce nemuritoare, adăugând și că anii "90 au adus multă trăire muzicală generațiilor de adolescenți.

Bonnie Tyler in concert la Sala Palatului pe 8 decembrie 2012

Sala Palatului a fost plină, aprox. 4000 de oameni venind la concertul lui Bonnie Tyler

"Mi-a plăcut, e prima dată când o văd în concert, e aproximativ de generația mea. Am văzut multe persoane tinere care-i cunosc melodiile și care s-au simțit bine, a fost minunat. Cred că sonorul a fost un pic tare, dar în rest a fost ok", mi-a declarat vecinul din dreapta la sfârșitul recitalului.

"Un concert excelent, o voce extraordinară, o personalitate deosebită, foarte efervescentă. Este o persoană naturală", a fost impresia despre Bonnie Tyler transmisă la ieșirea din sală de o spectatoare de aproximativ 30 de ani, care în topul preferințelor a plasat "Total Eclipse of the Heart" și "Lost in France".

Șirul epic al întâlnirii cu Bonnie Tyler la Sala Palatului a fost uns cu prezentări de piese, chicoteli și mulțumiri adresate audienței de peste 4000 de oameni. "Mulțumesc Doamne, că s-a inventat botoxul", a glumit cântăreața de 61 de ani care a încercat de-a lungul timpului să-și mențină look-ul blond și surâsul larg - ambele imortalizate în videoclipuri. Din fericire, Bonnie Tyler a demonstrat că are și o voce neschimbată, aceasta fiind principala cheie spre deschiderea inimilor prezente la concert.

Bonnie Tyler alaturi de unul dintre cei 3 chitaristi care au insotit-o la Sala Palatului

Bonnie Tyler alaturi de unul dintre cei 3 chitaristi care au insotit-o la Sala Palatului

Hituri - unul după altul, prezență de spirit atât pe scenă, cât și în sală, instrumentiști buni și o sonorizare eficientă, așa aș sumariza experiența din seara de 8 decembrie 2012. De la intrarea sub lumina reflectoarelor, Bonnie i-a cerut publicului să trăiască muzica împreună. "Sunteți din nou fantastici!" i-a încurajat pe cei prezenți, după ce le-a mulțumit pentru prezență și și-a arătat bucuria revenirii în România.

VIDEO DIN CONCERT: Bonnie Tyler - Have You Ever Seen the Rain

Cea de-a patra piesă din setlist, "Lost in France" a declanșat primele aplauze mai puternice, fiind vorba de primul hit internațional al solistei după semnarea cu o casă de discuri. Bonnie Tyler a povestit cum a fost descoperită de un manager pe vremea când cânta în "The Townsman Club" (1976). "Lost in France" vine de pe discul de debut, intitulat sugestiv pentru ceea ce avea să urmeze - "The World Starts Tonight".

Colaborarea cântăreței cu Jim Steinman a fost factorul declanșator al carierei sale, iar Bonnie ne-a împărtășit acest lucru. A adus deseori în discuție numele producătorului care i-a pavat calea succesului. Jim Steinman este cunoscut în special pentru colaborarea cu Meat Loaf, dar a mai lucrat și cu Barbra Streisand la LP-ul "Emotion" și se face vinovat de hitul "Total Eclipse of the Heart" din 1983. Este poate cea mai iubită melodie interpretată de Bonnie Tyler, ce a marcat la acel moment din anii "80 și schimbarea direcției sale muzicale.

Din prezentările ce au urmat, am aflat că "Bitterblue" de pe discul omonim din 1991 a fost un mare hit în Germania, iar acordurile piesei a schimbat lumina în albastru la Sala Palatului. În cazul melodiei "Turtle Blues", Bonnie și-a amintit și ne-a împărtășit emoțiile ce o cuprindeau la înregistrarea în același studio în care lucrase și Janis Joplin.

Bonnie Tyler in concert la Sala Palatului pe 8 decembrie 2012

Bonnie Tyler si instrumentiștii sai in concert la Sala Palatului pe 8 decembrie 2012

Blues-ul de la Fleetwood Mac - "Need Your Love" ne-a arătat că Bonnie a venit cu niște chitariști foarte valoroși la București. Ei au participat și ca backing vocals în cadrul concertului, fiind esențiali în interpretarea celui mai așteptat hit, "Total Eclipse of the Heart", păstrat pentru bis. Oamenii din sală au făcut valuri ridicându-și brațele într-un moment de maximă trăire a concertului. Atent la manifestare și mai ales la clăpar, am conștientizat cât mult se simte amprenta compozitorului Jim Steinman pe această piesă și că eram cu mintea la Meat Loaf. Ce ar fi fost Meat Loaf dacă ar fi continuat să lucreze cu Steinman...  Bonnie Tyler și masivul Meat Loaf au cântat deseori împreună, cel puțin piese ca "Faster Than the Speed Of Light", "Have You Ever Seen the Rain?", "Holding Out for a Hero" și "Straight from the Heart". Ultima dintre acestea mi-a fost inspirație în intitularea acestei recenzii.

Bonnie Tyler in concert la Sala Palatului pe 8 decembrie 2012 Bonnie Tyler in concert la Sala Palatului pe 8 decembrie 2012

Bonnie Tyler a adus la București o naturalețe pe care nu o vezi prea des la starurile internaționale. Dincolo de glume sau de chicoteli (unele aparent infantile) solista și-a deschis inima în fața publicului. A cântat "Amazed" (o piesă ce mi-a amintit iarăși de Rod Stewart), dedicându-i-o soțului său, Robert. Mai mult, Bonnie l-a chemat pe scenă pe Robert Sullivan, alături de care își împarte și bunele și relele de peste 39 de ani.

Solista a interpretat la bis hitul "River Deep, Mountain" al Tinei Turner. Bonnie Tyler a povestit spectatorilor că la vârsta adolescenței obișnuia să cânte această melodie în dormitor. O mătușă avea să o înscrie într-un concurs de talente, de unde urma să plece cu locul 2 și, mult mai important, cu o deschidere în lumea muzicii. Este momentul să reamintesc că după show, Bonnie Tyler a mers direct la platoul de unde se transmitea un alt concurs de talente. Ea a cântat la gala românească X Factor piesele "It's a Heartache" și "Total Eclipse of the Heart", ridicând audiența emisiunii de pe Antena 1.

Bonnie Tyler in concert la Sala Palatului pe 8 decembrie 2012

Bonnie Tyler in concert la Sala Palatului pe 8 decembrie 2012

După "River Deep...", artista a continuat cu "The Best", de această dată un hit preluat de Tina Turner din repertoriul lui Bonnie Tyler. Melodia "The Best" a fost înregistrată de Bonnie în 1988 pe albumul "Notes from America", iar zece ani mai târziu a fost subiectul unui cover cântat de Tina Turner.

În concluzie, concertul lui Bonnie Tyler de la Sala Palatului a fost o experiență foarte plăcută, desfășurată în condiții bune de sonorizare și organizare. Setlist-ul plin de hituri a bucurat orice spectator, indiferent de vârstă. Audiența estimată a fost de aproximativ 4000 de spectatori, sala fiind aproape plină. Evenimentul a fost pregătit de Project Events (care va reveni în curând la Sala Palatului cu Salvatore Adamo) în colaborare cu European Event Service, InfoMusic.ro susținându-l în calitate de partener media.

VIDEO DIN CONCERT: Bonnie Tyler - Hide Your Heart

Setlist Bonnie Tyler la Sala Palatului, 8 decembrie 2012

  1. Have You Ever Seen the Rain?
  2. Hide Your Heart
  3. To Love Somebody
  4. Lost In France
  5. Under One Sky
  6. It's A Heartache
  7. Need Your Love
  8. Amazed
  9. Straight from the Heart
  10. Bitterblue
  11. Total Eclipse of the Heart
  12. Faster Than the Speed Of Light
    Bis:
  13. Turtle Blues
  14. River Deep, Mountain
  15. Simply The Best
  16. Holding Out for a Hero

Galerie foto Bonnie Tyler

Vezi toate pozele de la concertul Bonnie Tyler

Așteptăm cu interes viitorul album al lui Bonnie Tyler - "Rocks and Honey".

Ionut Paraschiv este Project Manager la InfoMusic.ro.
Citește și alte articole ale autorului.
CLOSE
CLOSE