Concerte & turnee

Călători prin muzică alături de Mr. Tambourine Man

Compozitorul, scriitorul și muzicianul american Bob Dylan, care și-a pus amprenta în muzica și cultura populară a ultimelor cinci decenii, a concertat pentru a doua oară în București, pe 25 iunie la Sala Palatului, în fața a peste 3000 de spectatori.

Publicat

acum 10 ani

28/06/2014

Otilia Haraga, Redactor colaborator InfoMusic

Bob Dylan │ FOTO: noliesradio.org

Share pe Facebook

Comentează

"Nu te aștepta să recunoști toate melodiile. Le zăpăcește, le schimbă într-o mie de feluri și ajung de nerecunoscut", mi-a spus un fan vechi al artistului înainte de a intra în sala de concert. Și a avut dreptate. Primele acorduri ale "Blowin’ In The Wind", piesa emblematică cu care Dylan a închis concertul, m-au luat pe nepregătite. Versurile sunau foarte familiar, dar melodia și instrumentația erau cu totul diferite față de versiunea “oficială”. La fel s-a întâmplat și în cazul "Tangled Up In Blue", o melodie de pe albumul" Blood on the Tracks" din 1975.

După cum aveam să aflu după concert, nu am fost singura care a experimentat acest lucru. La ieșire, aveam să aud pe coridor: “Abia la sfarșit mi-am dat seama că era vorba de Blowin’ In The Wind!”

La opt jumăte fix, Bob Dylan, cu o pălărie crem, pantaloni negri cu dungă și cizme de cowboy, și-a făcut apariția pe scenă însoțit de trupa de instrumentiști. A început concertul cu "Things Have Changed", o piesă de pe coloana sonoră a filmului "Wonder Boys", pentru care Dylan a câștigat un Oscar și un Golden Globe pentru cel mai bun cântec original.

“People are crazy and times are strange/I'm locked in tight, I'm outta range/I used to care, but things have changed” au fost versurile cu care vocea aspră și răgușită a artistului a deschis concertul de la București, acompaniindu-se la chitară.

Din tinerețe, vocea lui Dylan s-a schimbat radical și ne poartă, după cum afirma criticul Christophe Lebold, “printr-un peisaj al unei lumi frânte și căzute.”

Pe toată durata concertului, muzicienii se vedeau doar ca niște siluete în semi-obscuritate. Doar câteva reflectoare au rămas aprinse, iar figura lui Dylan se putea distinge cu greu.

“A fost un concert mai reușit decât cel de data trecută, mai intim și mai cald” au fost impresiile pe care le-am primit de la fani după concert, în ciuda faptului ca Dylan nu a adresat nici un cuvânt publicului. După cum aveam să aflu, acest lucru nu îi este caracteristic și nici la concertul precedent nu a făcut-o.

Acompaniat instrumentiști aleși pe sprânceană, Dylan a trect de la folk, la blues, la rock, cu interludii jazz, și iar la folk. “Omul ăsta este un univers, poate să îti cânte o piesă într-o mie de feluri” îmi spunea fanul cu care am avut o conversație înainte de concert.

Unul din cele mai frumoase momente ale serii a fost interpretarea piesei "Forgetful Heart" de pe "Together Through Life", cel de-al 33-lea album al artistului (da, ați citit bine!), care a ieșit în 2009. Un cântec dezbrăcat de orice instrumentație complexă. Cu versuri ca “Forgetful heart/Like a walking shadow in my brain/All night long/I lay awake and listen to the sound of pain/The door has closed forevermore/If indeed there ever was a door” și numai un acord simplu de chitară, o muzicuță și un violoncel care se completau în contratimp, acest cântec al maturității artistice și spirituale a dovedit încă o dată, dacă mai era nevoie, de ce Dylan a avut un impact enorm asupra muzicii universale.

Coincidență sau nu, Joan Baez, fosta iubită a lui Dylan, care a jucat un rol pivotal în promovarea carierei artistului, a cântat pe aceeași scenă la Sala Palatului în 2004. I-a luat lui Dylan 44 de ani să își ceară scuze pentru modul în care a încheiat relația dintre ei, și probabil lumea nu îi va mai vedea cântând împreună niciodată. Au concertat alături de atât de multe ori în anii ‘60, într-o perioadă socială turbulentă când muzica era folosită pentru a îmbrăca și susține opinii politice și sociale puternice, care aveau să schimbe lumea.

Concertul a fost fără cusur, însă mulți spectatori au fost nepunctuali și zgomotoși. Pe parcursul primelor cinci melodii, în sală a fost o foială continuă, în care unii încercau să își găsească locul în semi-obscuritate, în timp ce alții făceau selfie-uri pentru a le posta pe Facebook, ignorând omul din fața lor, care a început să facă muzică cu decenii înainte ca mulți dintre ei să se fi născut. Evident, în sală au fost și ceilalți, conștienți că au pe scenă o veritabilă instituție muzicală, savurând concertul și marcând o bifă importantă în lista marilor artiști de văzut live într-o viață.