Urmărește-ne în Social Media

Toate stirile

A treia zi de B'Estfest cu Pulp, Caro Emerald, Modestep, Skindred și Dope DOD

Publicat

pe

Skindred la B'Estfest 2012 (foto: Alex Chelba)
Skindred la B'Estfest 2012 (foto: Alex Chelba)

B'Estfest 2012 şi-a închis porţile duminică seară după trei zile pline de muzică bună la care au asistat peste 61.000 de persoane. Pe lângă multitudinea de activităţi pregătite în zonele special amenajate, cei prezenţi în ultima zi de festival s-au delectat şi cu show-urile românilor de la Ţapinarii, Subcarpați, Les Elephants Bizarres, The Mono Jacks, Changing Skins, urmând ca ştafeta să fie preluată noaptea de Dope DOD, Skindred, Caro Emerald, Pulp, Meshuggah și Modestep.

Changing Skins la B'Estfest 2012 (foto: Alex Chelba)

Changing Skins la B'Estfest 2012 (foto: Alex Chelba)

#Ziua 1- Garbage, Kreator, Moonspell, The Qemists, BUG Mafia și Paraziții
#Ziua 2 - Milow, Royksopp, Selah Sue, Mala Vita şi Last Hope

Hardcore, hip-hop şi whisky cu Dope D.O.D.

Scena Coca-Cola a vuit începând cu ora 20.00 pe muzica olandezilor de la Dope D.O.D.. Artiștii au etalat beat-uri agresive, linii vocale dure şi mult whisky. "We're Dope D.O.D. Nice to meet you", a spus MC-ul Jay Reaper, care mai apoi a început să-și prezinte trupa. Fanii prezenţi s-au înmulţit pe parcurs, printre ei aflându-se şi artişti români ca Alexe Marius Andrei (Bean) şi Mihai Câmpeanu (Michi).

Dope DOD la B'Estfest 2012 (foto: Alex Barbulescu)Dope DOD la B'Estfest 2012 (foto: Alex Barbulescu)

Toţi au ridicat mâinile în aer şi au dansat în ritm de hip-hop. Din respect pentru fanii din primul rând DJ-ul Dr. Diggles a coborât de pe scenă şi le-a oferit personal whisky. Setlist-ul a numărat piese ca Butterflies, Gatekeepers, iar la bis binecunoscutele What Happend şi Brutality. La final toţi membrii trupei au sărit şi au dat din cap alături de fani.

Dope DOD la B'Estfest 2012 (foto: Alex Barbulescu)

Dope DOD la B'Estfest 2012 (foto: Alex Barbulescu)

Lăsarea serii pe jazz cu Caro Emerald

Energică, exuberantă, dezinvoltă, îmbrăcată într-o rochie înflorată şi desculţă, aşa a păşit pe scenă Caro Emerald, artista de origine olandeză ce a făcut furori în lume cu melodia Back it up. "Bună seara România... Wow, ce primire! este prima mea vizită în ţara voastră, aştept de mult să cânt aici şi sunt mândră că am reuşit", au fost primele cuvinte dintr-un lung şir de discuții cu publicul. Melodie după melodie, entuziasmul, agitaţia şi plăcerea fanilor din primele rânduri creşteau. Caro şi-a încântat publicul cu ritmurile de jazz ce i-au favorizat o turnură ascendentă încă de la debutul în carieră.

Caro Emerald, live la Bestfest 2012

Caro Emerald, live la Bestfest 2012

Mai multe fotografii cu Caro Emerald la B'Estfest 2012

S-au auzit Back It Up, piesa despre care artista a spus că-i este cea mai dragă şi căreia îi datorează întregul succes, That Man, The Other Woman, Just One Dance și Absolutely Me. A încheiat cu super apreciatele A Night Like This şi evident Stuck, ambele primite cu aplauze, ţipete şi vibraţii pozitive. Artista s-a întors pe scenă pentru a mai cânta odată refrenul piesei Stuck, lăsând impresia că va reveni şi pentru un bis. Acest lucru nu s-a întâmplat, cu toate că mulţimea a scandat minute în şir numele ei. Cântăreaţa a promis că se va întoarce pentru un nou concert în fața românilor cât de repede posibil.

PULP a pompat energie în public

Cu puţin timp înainte de miezul nopţii, lumea grăbită se îndrepta către scena Ciuc, acolo unde britanicii de la Pulp urmau să susţină concertul serii. La ora 00.00 lasere verzi proiectau mesaje în limba română Vreţi să începem? Sunteţi gata?, timp în care tensiunea fanilor din primele rânduri creştea considerabil. Nerăbdarea, ajunsă la cote maxime, a fost spulberată însă în momentul în care cortina de plasă a căzut şi din spate şi-a făcut apariţia trupa Pulp. Solistul Jarvis Cocker a sărit practic în faţa publicului debordând de energie pe ritmurile piesei Do You Remember The First Time. Foarte comunicativ, artistul a salutat publicul în limba română, glumind chiar cu "This is our first time here, in Romania. It only took us 32 years", după care a încercat să traducă numele fiecărei piese din setlist. În scurt timp Javis a coborât în mulţime şi a cântat alături de fani.

PULP la B'Estfest 2012 (foto: Alex Barbulescu)

PULP la B'Estfest 2012 (foto: Alex Barbulescu)

Mai multe fotografii cu PULP la B'Estfest 2012

Din program au făcut parte Monday MorningPencil Skirt, Disco 2000Like a Friend și Babies. La final piesa Common People a fost interpretată alături de o tânără violonistă româncă, făcând furori în rândul fanilor care le-au așteptat de mult timp venirea la București.

PULP la B'Estfest 2012 (foto: Alex Chelba)PULP la B'Estfest 2012 (foto: Alex Chelba)

Skindred, o doză puternică de adrenalină

Cu ceva timp în urmă, câteva piese Skindred ne-au ajuns întâmplător pe la urechi și am făcut ochii mari la amalgamul de stiluri nefiresc alăturate, dar combinate atât de bine. S-a instaurat atunci curiozitatea de a-i vedea live. Ultimul concert de pe scena Coca Cola din cadrul B’Estfest 2012 a fost unul plin de energie, de țopăială, de mosh pit, de dans și de busturi goale.

Skindred la B'Estfest 2012 (foto: Alex Chelba)

Skindred la B'Estfest 2012 (foto: Alex Chelba)

În fața unui public destul de restrâns, și-au făcut apariția excentricii de la Skindred. De cum a pășit pe scenă, Benji Webbe a și dominat-o. Ne așteptam deja la ceva deosebit. A salutat publicul, spunând franc că abia s-au întors din Turcia iar „Turkey sucks!” și că audiența din România va fi cu mult peste. Indiferent de sinceritatea vorbelor, spectatorii au gustat lauda din plin. După câteva piese, frontman-ul și-a întărit punctul de vedere cu „Is this Germany?! Is this Spain?! Or is this ROMANIA?!”

Ratrace a deschis concertul și a dat și startul la dansat, dat din cap, pogo, toate laolaltă. Agitația din primele rânduri era molipsitoare. Doar ce ne bucurasem de răcoarea serii că în câteva minute concertul Skindred ne-a și încins la loc. Printre piesele rele și agitate, și-a făcut loc și The Fear pe care presupun că a gustat-o în special publicul tânăr pentru mesajul său. Ne-a plăcut mult inserarea unor pasaje din melodii consacrate printre piese sau chiar în piese - ceva Slipknot, ceva Metallica, ceva AC/DC, dar ceea ce ne-a dat pe spate a fost All The Single Ladies de la Beyonce.

Skindred la B'Estfest 2012 (foto: Alex Chelba)

Skindred la B'Estfest 2012 (foto: Alex Chelba)

Show-ul se apropia de sfârșit, iar înainte de Nobody, Benji a avut ceva de muncă în a-i învăța pe cei din public să țină un ritm simplu cu palmele. Probabil că românii nu au impresionat la capitolul sincronizare și ureche muzicală, dar cu o doză de perseverență din partea solistului a ieșit ceva. Înainte de ultima piesă, Benji s-a declarat din nou impresionat de fanii prezenți și că ar reveni la toamnă pentru un concert de club. Ne-a spus că am face bine să strigăm către organizatori „Get that niggah back here!” Warning a marcat finalul dozei de adrenalină Skindred, dar și momentul când o mare de tricouri au fost fluturate puternic deasupra capetelor. Cred că fiecare ar putea găsi ceva să-i fi plăcut la concertul Skindred - fie că e metal, raggae, dancehall sau piepturi dezvelite.

Isterie generală pe dubstep: Modestep

În timp ce Pulp era la jumătatea concertului, pe Dance Arena se făceau pregătiri intense pentru Modestep. Lăsându-i pe Pulp deoparte, mulţimea de adolescenţi au pornit să invadeze cortul Freedom Dance, făcându-l neîncăpător. Aranjamentele tehnice au întârziat câteva minute venirea pe scenă a lui Josh Modestep, Tony Modestep, Matthew Modestep şi Nick Modestep (aşa cum s-au prezentat). Isteria în masă a fost declanşată. Fără prea multe cuvinte, britanicii şi-au început show-ul. Mâini ridicate de sus în jos, garduri deplasate, sărituri, picioare jucăuşe, versuri fredonate şi ţipete, toate acestea descriu publicul la Modestep. Însă nici membrii trupei nu s-au lăsat mai prejos. De o energie ieşită din comun, tinerii au mixat, au sărit laolaltă cu spectatorii, au rupt chitările şi tobele, au făcut poze publicului în extaz.

Modestep la B'Estfest 2012 (foto: Alex Barbulescu)

Modestep la B'Estfest 2012 (foto: Alex Barbulescu)

Show me a sign (cel mai recent single), To the stars, Feel good, dar şi mixuri dubstep pentru piesele Fuck you a lui Cee Lo Green şi Freestyle a celor de la Bomfunk Mc's au compus playlistul show-ului incendiar. La anunţul ultimei melodii, publicul a strigat la unison Sunlight. Fanii au plecat cu sufletul împăcat că au auzit cel mai mare hit Modestep. Nu a mai contat pentru nimeni că sunetul nu a fost chiar așa de bun.

Modestep la B'Estfest 2012 (foto: Alex Barbulescu)Modestep la B'Estfest 2012 (foto: Alex Barbulescu)

Comentează

Trending