Urmărește-ne în Social Media
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

pop, electronica

30 de ani aici și acum alături de trupa Hooverphonic, la Arenele Romane

Pe 9 aprilie, Hooverphonic în formula emblematică cu solista Geike Arnaert, a urcat pe scena de la Arenele Romane pentru a da glas muzicii cinematografice care a făcut publicul să se îndrăgostească de trupă încă de acum 30 de ani, când primele piese abia prindeau contur. Concertul a marcat 25 de ani de la lansarea albumului "The Magnificent Tree", unul dintre cele mai apreciate materiale discografice ale formației, iar publicul s-a putut bucura de un setlist divers, ce a inclus și hipnoticul "Mad About You".

Publicat

pe

Concert Hooverphonic la Arenele Romane pe 9 aprilie 2025
Concert Hooverphonic la Arenele Romane pe 9 aprilie 2025 │ FOTO: Ciprian „Cipane” Vladut / InfoMusic.ro

Când mă gândesc la Hooverphonic, am câteva amintiri sonore ale unor vremuri parcă extrem de îndepărtate. Menţionez sonore, pentru că nu reţin ca vreunul din videoclipurile trupei să fi fost difuzat la TV în anii copilăriei, însă îmi aduc aminte de piesele hit care se auzeau la radio şi de vocea feminină. O voce pătrunzătoare, misterioasă, captivantă, uşor de recunoscut. Geike Arnaert a fost şi reprezintă vocea trupei şi identitatea intrigantă a acesteia, indiferent de partitură. Cooptată în grup când era aproape de vârsta majoratului, ea rămâne glasul care a ridicat acest band şi l-a aşezat pe harta muzicii internaţionale, nu doar europene. Astfel că, în sfârşit, după ani în care mi se părea un gest ciudat să particip la un concert susţinut de alte voci feminine şi pentru că am ratat în 2022 concertul lor în această formulă a anilor de început, în seara de 9 aprilie, la o distanţă de 30 de ani de momentul când trupa s-a înfiinţat, am ascultat live Hooverphonic.

Belgia, ţara care ne-a oferit şi nume precum Jacques Brel, Lara Fabian, Vaya Con Dios, Soulwax, K's Choice, dEUS, Selah Sue sau Triggerfinger a modelat şi spiritele lui Alex Callier, Raymond Geerts şi Geike Arnaer, astfel că cei 3, alături de încă 7 instrumentişti, ne-au oferit un concert marcant preț de două ore la Arenele Romane.

Pieter Peirsman a deschis concertul Hooverphonic

În deschiderea acestui concert l-am avut pe Pieter Peirsman, creatorul şi frontmanul trupei Slow Pilot, apărute în 2014. La doi ani distanţă de acest moment, artistul a început colaborarea cu Hooverphonic, fără să renunţe la a compune muzică pentru proiectul său. Tânărul artist ne-a delectat cu un moment tip one-man show, în care piesele sale indie-rock din zona slowcore ne-au purtat într-un univers electronic de factură melancolică şi visătoare. "Lost", "Fences", "Giants", "What You Gonna Do" sunt genul de piese care te conduc într-o călătorie în care partea de profunzime şi introspecție se împleteşte cu exuberanța şi voioşia. Recomand să fie (re) ascultat pentru un boost de motivaţie oricând.

Concertul Hooverphonic începe cu precizie de ceas belgian

La ora 20:00 fix începem să auzim un intro electronic dublat mai apoi de "Autoharp", piesa care deschide albumul "The Magnificent Tree", lansat în 2000. Am asistat astfel la aniversarea celor 25 de ani de la momentul lansării unui disc de referinţă, prima parte a concertului reprezentând redarea pieselor de pe acesta, în ordinea în care ele se succed.

"Mad About You" şi apariţia solistei îmbrăcată sobru, în negru, ca și colegii de pe scenă

Concert Hooverphonic la Arenele Romane pe 9 aprilie 2025

Concert Hooverphonic la Arenele Romane pe 9 aprilie 2025 │ FOTO: Ciprian „Cipane” Vladut / InfoMusic.ro

De fapt, vorbim aici despre singurul evergreen al trupei şi o creaţie care a supravieţuit timpului şi curentelor muzicale mixte ale ultimului sfert de secol. În conştiinţa noastră, a tuturor celor care savurăm muzica şi poezia, piesa "Mad About You" este răvăşitoare, povestind despre o iubire extrem de puternică, cu nuanţe de nebunie şi obsesie. Mare parte din public a filmat acest moment şi a cântat alături de Geike refrenul puternic infuzat și de orchestră.

Geike Arnaer -  Inocență și discreţie și o apariție aproape neschimbată de la debut

Probabil că mulţi dintre noi am aşteptat mult timp să vedem trupa în această formulă şi vestea revenirii artistei în anul 2020 ne-a bucurat. După mult timp de tăcere, un simplu apel telefonic dat de Geike compozitorului principal Alex Callier a făcut ca acest vis mult aşteptat să prindă contur. În acel an au decis să lanseze o nouă versiune a piesei "Mad About You", iar astfel toată lumea a înțeles că vocalista originală s-a întors.

Concert Hooverphonic la Arenele Romane pe 9 aprilie 2025

Concert Hooverphonic la Arenele Romane pe 9 aprilie 2025 │ FOTO: Ciprian „Cipane” Vladut / InfoMusic.ro

Cumva, inocența, discreţia şi partea introvertă a copilei Geike s-a păstrat şi în prezent. Să nu uităm că viaţa ei artistică a început la 17 ani alături de trupă, pentru ca din 2008 să se axeze pe cariera solo. Timp de două ore am avut în faţa noastră o solistă care nu a comunicat cu publicul decât muzical şi parcă acest fapt i-a conferit și mai multă strălucire pe parcursul pieselor. Au fost momente forte în timpul concertului, precum "Vinegar & Salt" sau "Anger Never Dies", în care Geike părea că te priveşte intens, adăugând note suplimentare de dramatism.

Cu rearanjamente muzicale mai minimaliste şi atmosferice, beneficiind de prezenţa unui cvartet de coarde, piesele s-au succedat cu o viteză ameţitoare, alternând emoţii şi sentimente. Dacă "L'Odeur Animale" ne-a dus într-o zonă abisală cu tenebre, în care spre final Geike a dispărut de pe scenă, "Eden", o piesă pur personală pentru Callier, perfecţionistul declarat şi recunoscut astfel de foşti membri ai trupei, ne-a îmbrăţişat şi încălzit puternic.

Direcție muzicală nouă pentru Hooverphonic începând cu 2010

Alex Callier a comunicat cu publicul, amintind de acordul primit de la David Crosby pentru track-ul "The Magnificent Tree", care dă şi numele albumului. Acesta a oferit detalii și despre activitatea trupei.

"În 2010 am schimbat direcţia artistică a trupei şi am început să ne identificăm mai mult cu zona muzicală orchestrală chamber pop, inspirată din anii ’60, aşa cum reuşesc cei din The Divine Comedy. Ne place să credem că albumele noastre sunt soundtrack-uri pentru filme care încă nu există din zona David Lynch sau chiar din seria James Bond, în care piesele noastre nu s-au regăsit, dar ne bucurăm că acestea au devenit hituri oricum şi se poate simți conexiunea cu acele filme", a spus Alex Callier.

Concert Hooverphonic la Arenele Romane pe 9 aprilie 2025

Concert Hooverphonic la Arenele Romane pe 9 aprilie 2025 │ FOTO: Ciprian „Cipane” Vladut / InfoMusic.ro

"2Wicky" este o altă piesă cult, pe care publicul a vibrat şi dansat. Track-ul are o lirică pe care se poate dezbate la nesfârşit și este construită cu două sample-uri: de la " Walk On By", a lui Isaac Hayes, şi "Le Voile d'Orphée", din repertoriul lui Pierre Henry. De pe albumul cu acelaşi nume, lansat în 2005, "No More Sweet Music", cu sample-ul de la Henry Mancini din piesa "Lujon", ne-a încântat cu senzualitatea discretă şi atmosfera de tihnă senină.

Vocea Geikei Arnaert este extrem de cinematografică, având o capacitate de a crea imagini și stări intense, asemeni unui film, care rezonează profund cu tine, ascultătorul. Este ca și cum vocea ei ar putea spune o poveste, transportându-te într-o lume plină de emoții și peisaje sonore, aducând la viață fiecare cuvânt cu o putere vizuală și narativă remarcabilă.

Momentul "Badaboum" a însemnat piesa în care Pieter a lăsat chitara din mână, purtând un dialog spumos muzical cu Geike, cu o retorică amuzantă, în unele momente în limba franceză.

Două bis-uri înainte de final

Pentru primul moment de bis, Callier ne-a povestit că au ales trei piese de un trip-hop pur, însă din momente de timp diferite, fiind inclusă astfel şi una din preferatele mele. "The Wrong Place", piesă cu care aceştia au reprezentat Belgia la concursul Eurovision în 2021 a sunat încântător, deţinând acel aer nostalgic al anilor ’90, ducându-mă cu gândul la unele dintre piesele Garbage pline de umor negru şi sarcasm, dar şi la atmosfera filmelor lui Tarantino.

Concert Hooverphonic la Arenele Romane pe 9 aprilie 2025

Concert Hooverphonic la Arenele Romane pe 9 aprilie 2025 │ FOTO: Ciprian „Cipane” Vladut / InfoMusic.ro

Al doilea moment de bis a fost cu adevărat memorabil, aducând un plus de intensitate prin interpretarea pieselor "Barabas", dintr-o zonă de crescendo și suspans, cu repetiţia obsesivă a refrenului, și "Sometimes". Ultima, cu un aer cinematic distinct, de pe albumul în care am cunoscut personajul fictiv Jackie Cane, a închis cercul sonor al serii folosind un sample din "Young Man Cried" a trupei The Walker Brothers – un detaliu care nu doar că a omagiat trecutul muzical, ci a conferit și profunzime unei atmosfere deja încărcate de emoţii.

Un concert care a reverberat adânc în sufletele celor prezenți, mult după ce reprezentația s-a sfârșit

Revenirea acestei formule ne-a purtat într-o stare suspendată între trecut și prezent, între amintire și un potențial viitor luminos. Am plecat mai liniștiți, mai împăcați, cu certitudinea că Hooverphonic va rămâne mereu unul dintre acele nume care ne vor însoți în playlist-urile noastre, indiferent de momentele de tumult sufletesc.

Concert Hooverphonic la Arenele Romane pe 9 aprilie 2025

Concert Hooverphonic la Arenele Romane pe 9 aprilie 2025 │ FOTO: Ciprian „Cipane” Vladut / InfoMusic.ro

Setlist Hooverphonic la București, 9 aprilie 2025

  1. Intro
  2. Autoharp
  3. Mad About You
  4. Waves
  5. Jackie Cane
  6. The Magnificent Tree
  7. Vinegar & Salt
  8. Frosted Flake Wood
  9. Every Time We Live Together We Die a Bit More
  10. Out of Sight
  11. Pink Fluffy Dinosaurs
  12. L'Odeur Animale
  13. Anger Never Dies
  14. Romantic
  15. Eden
  16. You Love Me to Death
  17. Hiding in a Song
  18. 2Wicky
  19. No More Sweet Music
  20. Badaboum
  21. The Night Before
  22. Amalfi (cu elemente din piesa "Video Games" - Lana del Rey)

Bis 1:

  1. This Strange Effect (Dave Berry cover)
  2. The Wrong Place
  3. Inhaler

Bis 2:

  1. Sometimes
  2. Barabas

Concerte & turnee

Programul Republik Fest 2025 listat pe zile, ore și scene

Republik Fest revine între 5 și 7 septembrie cu cea de-a doua ediție. Din lineup fac parte artiști precum Hooverphonic, Nneka și Subcarpați. Organizatorii au anunțat programul complet, pe zile, ore și scene, iar în articolul nostru îl găsești listat în întregime.

Publicat

pe

Concert Hooverphonic la Arenele Romane pe 9 aprilie 2025
Concert Hooverphonic la Arenele Romane pe 9 aprilie 2025 │ FOTO: Ciprian „Cipane” Vladut / InfoMusic.ro

Republik Fest 2025 își deschide porțile între 5 și 7 septembrie. Evenimentul va avea loc în aceeași locație, în Parcul Memorial "Constantin Stere" din Ploiești, și va avea un lineup eclectic. Pe cele trei scene ale festivalului vor urca artiști de renume nternațional, precum Nneka și Hooverphonic, dar și artiști locali din zona de rock, alternativ și urban precum Norzeatic, Grimus, Argatu, Deliric și Silent Strike, The Mono Jacks, byron și Subcarpați.

Programul Republik Fest 2025 listat pe zile, ore și scene

Vineri, 5 septembrie

Main Stage (Republik)

  • 19:00 – 20:00: Queen Simfonic
  • 21:00 – 22:00: Norzeatic & Quinta Spart...
  • 23:00 – 00:15 : Grimus Simfonic

Second Stage (Revolt)

  • 18:00 – 19:00: Paul Tihan
  • 20:00 – 21:00: Sukar Nation
  • 22:00 – 23:15: Grayssoker
  • 00:00 – 01:30: Argatu

Third Stage (Revolution)

  • 17:15 – 18:00: Kronophagia
  • 18:45 – 19:30: Arthur Project
  • 20:15 – 21:00: Roșu Vara
  • 21:45 – 22:45: Sedativ
  • 23:30 – 02:00: Retrologia Party

Sâmbătă, 6 septembrie

Main Stage (Republik)

  • 19:00 – 20:00: Deliric x Silent Strike Simfonic
  • 21:00 – 22:00: The Mono Jacks
  • 23:00 – 00:15: Nneka

Second Stage (Revolt)

  • 18:00 – 19:00: Am Fost la Munte și Mi-a Plăcut
  • 20:00 – 21:00: Sam Evans
  • 22:00 – 23:00: Pinholes
  • 00:00 – 01:00 : Toulouse Lautrec

Third Stage (Revolution)

  • 17:00 – 18:00: Ferma Animalelor
  • 19:00 – 20:00: The Greatest Show
  • 22:30 – 00:30: Retrologia Party
  • 00:30 – 03:00: Andu Simion B2B Tea Bee

Duminică, 7 septembrie

Main Stage (Republik)

  • 19:00 – 20:30: Subcarpați Simfonic
  • 21:15 – 22:15: Byron
  • 23:00 – 00:15: Hooverphonic

Second Stage (Revolt)

  • 18:15 – 19:00: Claro Que No
  • 20:30 – 21:15: Dimitri’s Bats
  • 22:15 – 23:00: Cojo x Corul Filarmonicii
  • 00:00 – 01:00: E-an-na

Third Stage (Revolution)

  • 17:00 – 18:00: Al Mătale, Caragiale
  • 18:30 – 19:30: Ploiești Jazz Trio & Carmen Sylva Group
  • 20:30 – 22:30: Varer aka Rareș Tone
  • 00:00 – 03:00: Tripolar

Detalii despre accesul la Republik Fest 2025

Accesul copiilor sub 14 ani este gratuit, cu condiția de a fi însoțiți de un părinte/tutore legal cu bilet valid.

Copiii între 14 și 16 ani au nevoie de un bilet valid pentru acces și să fie însoțiți de un părinte/tutore legal cu bilet valid.

Minorii între 16 și 18 ani au nevoie de un bilet valid pentru acces și pot intra neînsoțiți, cu condiția de a prezenta o declarație din partea părinților/tutorelui legal prin care li se permite participarea.

Reguli de acces în festival:

Obiectele ce pot fi aduse pe teritoriul festivalului:

  • ghiozdan
  • aparate foto profesionale și camere video
  • medicamente – vezi punctul iii.1.13
  • steaguri & selfie sticks
  • apă în bidoane de plastic sigilate
  • parfumuri, deodorante și orice alte obiecte de igienă
  • recipiente reutilizabile de apă, atât timp cât nu sunt confecționate din sticlă
  • cremă de protecție solară
  • gel dezinfectant pentru mâini
  • șezlong gonflabil portabil

Obiectele ce NU pot fi aduse pe teritoriul festivalului:

  • droguri
  • mâncare și băutură
  • cuțite și bricege cu lama mai mare de 6 cm
  • arme (indiferent dacă sunt sau nu legal deținute), explozibil etc.
  • orice obiect care conține sau este fabricat din sticlă
  • alcool
  • animale
  • biciclete, skate-uri, trotinete, hoverboards, segways
  • umbrele de orice fel
  • hamace
  • instrumente muzicale
  • graffiti, stickere, etc
  • materiale publicitare (stickere, flyere, bannere, etc.)
  • mobilier de grădină, scaune sau mese pliabile, etc.
  • boxe, amplificatoare sau sisteme audio
  • drone
Citește în continuare

Concerte & turnee

Republik Fest revine în 2025 cu cea de-a doua ediție; Cine sunt primii artiști anunțați

Republik Fest revine cu ediția a doua în 2025, între 5 și 7 septembrie, în Parcul Memorial "Constantin Stere" din Ploiești. Festivalul promite același proiect fusion simfonic, dar mai spectaculos și cu o mulțime de surprize. Hooverphonic, Nneka și Deliric X Silent Strike Simfonic sunt printre primele nume confirmate.

Publicat

pe

Concert Hooverphonic la Arenele Romane pe 9 aprilie 2025
Concert Hooverphonic la Arenele Romane pe 9 aprilie 2025 │ FOTO: Ciprian „Cipane” Vladut / InfoMusic.ro

După un debut care a depășit toate așteptările organizatorilor, partenerilor și publicului participant, Republik Fest revine cu ediția a doua în 2025, între 5 și 7 septembrie. Evenimentul va avea loc în aceeași locație, în Parcul Memorial "Constantin Stere" din Ploiești, și va avea un lineup eclectic, ce promite un fusion simfonic unic pe piața din România.

Primii artiști anunțați la Republik Fest 2025

Primele nume anunțate la Republik Fest 2025 vin cu proiecte ce vor oferi o gură de aer pentru suflet:

  • Hooverphonic,
  • Nneka,
  • Subcarpați Simfonic,
  • Deliric X Silent Strike Simfonic,
  • Byron,
  • Grayssoker,
  • Dimitri's Bats,
  • Claro Que No,
  • Orchestra Simfonică a Filarmonicii Ploiești,
  • Corul Filarmonicii Ploiești,
  • Ploiești Jazz Trio.

Multe alte nume vor fi anunțate în curând!

Detalii despre accesul la Republik Fest 2025

Accesul copiilor sub 14 ani este gratuit, cu condiția de a fi însoțiți de un părinte/tutore legal cu bilet valid.

Copiii între 14 și 16 ani au nevoie de un bilet valid pentru acces și să fie însoțiți de un părinte/tutore legal cu bilet valid.

Minorii între 16 și 18 ani au nevoie de un bilet valid pentru acces și pot intra neînsoțiți, cu condiția de a prezenta o declarație din partea părinților/tutorelui legal prin care li se permite participarea.

Prețurile biletelor la Republik Fest 2025:

Abonamentele pe 3 zile sunt disponibile online la prețuri reduse, early bird. Biletele pe zile nu fost încă puse în vânzare. Prețurile vor crește de la 1 august.

  • Abonament 3 zile - Early Bird - 300 lei

Reguli de acces în festival:

Obiectele ce pot fi aduse pe teritoriul festivalului:

  • ghiozdan
  • aparate foto profesionale și camere video
  • medicamente – vezi punctul iii.1.13
  • steaguri & selfie sticks
  • apă în bidoane de plastic sigilate
  • parfumuri, deodorante și orice alte obiecte de igienă
  • recipiente reutilizabile de apă, atât timp cât nu sunt confecționate din sticlă
  • cremă de protecție solară
  • gel dezinfectant pentru mâini
  • șezlong gonflabil portabil

Obiectele ce NU pot fi aduse pe teritoriul festivalului:

  • droguri
  • mâncare și băutură
  • cuțite și bricege cu lama mai mare de 6 cm
  • arme (indiferent dacă sunt sau nu legal deținute), explozibil etc.
  • orice obiect care conține sau este fabricat din sticlă
  • alcool
  • animale
  • biciclete, skate-uri, trotinete, hoverboards, segways
  • umbrele de orice fel
  • hamace
  • instrumente muzicale
  • graffiti, stickere, etc
  • materiale publicitare (stickere, flyere, bannere, etc.)
  • mobilier de grădină, scaune sau mese pliabile, etc.
  • boxe, amplificatoare sau sisteme audio
  • drone
Citește în continuare
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

CONCERTELE LUNII

Trending