Urmărește-ne în Social Media

Toate stirile

25000 de fani pentru evoluţia muzicii româneşti la festivalul URSUS de la Năvodari

Weekend-ul trecut stațiunea Năvodari a fost sub semnul evolutiv al muzicii bune, mixul reunind rock, indie-pop, ska și hip-hop. Plaja Hanul Piraţilor își întărește tradiția de gazdă a cântărilor trăite la intensitate. Festivalul URSUS Evolution a adus pe aceeași scenă pe IRIS, Paraziții, Șuie Paparude, byron, raku, Niște Băieți, The MOOoD, C.T.C., Changing Skins, Plastik Charm, Junk & Samurai, Guvid şi East Roots.

Publicat

pe

Guvid la Ursus Evolution Navodari 2012

Guvid la Ursus Evolution Navodari 2012

Weekend-ul trecut stațiunea Năvodari a fost sub semnul evolutiv al muzicii bune, mixul reunind rock, indie-pop, ska și hip-hop. Plaja Hanul Piraţilor își întărește tradiția de gazdă a cântărilor trăite la intensitate. Festivalul URSUS Evolution a adus pe aceeași scenă pe IRIS, Paraziții, Șuie Paparude, byron, raku, Niște Băieți, The MOOoD, C.T.C., Changing Skins, Plastik Charm, Junk & Samurai, Guvid şi East Roots - ultimele cinci regăsindu-se printre trupele noi câștigătoare ale concursului de pe pagina oficială de Facebook. Publicul a numărat peste 25.000 de oameni în condițiile în care petrecerea de vineri s-a curmat brusc din cauza vremii potrivnice. Concertele C.T.C.  (Deliric 1, DOC şi Vlad Dobrescu), Guess Who, Viţa de Vie şi Vama au fost anulate.

IRIS la Ursus Evolution Navodari, 2012

IRIS la Ursus Evolution Navodari, 2012

Urmărește galeria de fotografii de la URSUS Evolution Năvodari

Vineri în deschidere au urcat pe scenă hip-hopperul Guvid şi East Roots, cu un sound eclectic ce îmbină influenţe de drum & bass, reggae, ska şi dancehall. Au urmat cei de la byron cu alternative şi progressive rock, iar din aria urbană - raku. Concertele celor de la C.T.C.  (Deliric 1, DOC şi Vlad Dobrescu), Guess Who, Viţa de Vie şi Vama au fost anulate din cauza condiţiilor meteo nefavorabile. Zeci de mii de fani au rămas însă la primele piese ale celor de la C.T.C., înfruntând ploaia torenţială pentru a-şi asculta preferații.

CTC și ploaia la Ursus Evolution Navodari 2012

CTC și ploaia la Ursus Evolution Navodari 2012

Vremea a ţinut mai mult cu festivalul în cea de-a doua zi, sâmbătă, când evenimentul a început cu alte trupe noi: Plastik Charm, Junk & Samurai şi Changing Skins. „Războinicii luminii”, Şuie Paparude, i-au făcut pe toţi fanii prezenţi pe plaja Hanul Piraţilor să simtă „sunetul din aparat”.

Plastik Charm la Ursus Evolution Navodari, 2012

Plastik Charm la Ursus Evolution Navodari, 2012

Anticorpii muzicii româneşti, Paraziţii, au luat apoi scena cu asalt. La capătul a două seri extraordinare în Năvodari, maeştrii IRIS şi-au încântat fanii timp de o oră într-un spectacol încărcat de vibraţii sonore puternice.

Parazitii la Ursus Evolution Navodari 2012

Parazitii la Ursus Evolution Navodari 2012

Fanii trupelor au avut posibilitatea de a-şi întâlni artiştii preferaţi în back stage, utilizând aplicaţia Prevyou şi răspunzând la un quizz despre trupa favorită. O altă inovaţie pregătită de URSUS pentru festivalul din acest an este scena-instalaţie, care împrumută elemente industriale dintr-o fabrică de bere. Decorul replică cazane, manometre şi alte elemente din procesul fabricării berii.

Ursus Evolution Navodari, 2012

Ursus Evolution Navodari, 2012

URSUS susţine evoluţia muzicii româneşti de calitate. Şi pentru că de la an la an ne propunem să inovăm, elementul de noutate de anul acesta - capabil să valideze misiunea noastră - este că ne-am dorit să găsim şi să sprijinim artiştii talentaţi la început de drum, cărora să le acordăm şansa de a cânta pe aceeaşi scenă cu nume importante din muzica românească.”, a declarat Ioana Şapera, reprezentant URSUS şi Project Manager URSUS Evolution.

Urmărește galeria de fotografii de la URSUS Evolution Năvodari

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Concerte & turnee

Deliric organizează propriul festival, Porc Fest, în cadrul Nibiru 2026

Nibiru se conturează ca o destinație de neratat pentru iubitorii de muzică și divertisment. Conceptul este atractiv și pentru nume grele din industrie, Deliric pregătind un festival propriu, denumit Porc Fest. Când va avea loc evenimentul, ce artiști au fost anunțați în program, dar și cât costă biletele de acces găsești în articol.

Publicat

pe

Deliric live
Deliric live │ FOTO: captură YouTube

Deliric a dezvăluit pe platformele de socializare că ideea unui festival propriu a reprezentat mult timp un vis, care acum devine realitate printr-un maraton hip-hop desfășurat pe parcursul a două zile, pe 22 și 23 august. Perioada a fost aleasă special pentru ca litoralul să fie mai accesibil și mai puțin aglomerat.

Lineup-ul va reuni numeroși artiști și apropiați, inclusiv nume cunoscute publicului din cadrul Urbanist Sessions, colaboratori mai vechi, dar și artiști pe care participanții îi pot descoperi pentru prima dată. Deliric va urca pe scenă în ambele seri: sâmbătă alături de Silent Strike și Muse Quartet, iar duminică împreună cu CTC.

Nibiru a părut alegerea perfectă

Deliric a ales Nibiru drept spațiu de desfășurare a festivalului datorită condițiilor oferite atât publicului, cât și artiștilor, dar și pentru posibilitatea de a oferi participanților biletele la prețuri accesibile:

"Am ales Nibiru pentru că e singurul loc în care putem să oferim condiții excelente atât artiștilor, cât și publicului și, totodată, să ținem prețurile ireal de mici cât să poate veni oricine. Scena și sunetul o să fie extra top!!!", a menționat Deliric.

Noul festival gândit de Deliric este descris astfel:

"Porc Fest este un weekend construit din tot ce ne-a adus împreună de la început: muzică hip hop, graffiti, prietenii, nopți pierdute și sentimentul ăla că îți găsești oamenii prin muzică. Născut din Porc, brandul de haine pornit în 2012 din dragoste pură pentru cultura hip hop, festivalul păstrează același spirit care a crescut comunitatea din jurul lui ani la rând."

Program Porc Fest la Nibiru 2026

Sâmbătă, 22 august

  • Deliric x Silent Strike
  • Guess Who
  • Sami G
  • Blanco
  • Stefan Costea
  • George Pitariu
  • Vlad Flueraru

Duminică, 23 august

  • CTC
  • El Nino
  • Maximilian
  • DZWS
  • Lucawts
  • Tomi Marfa

Prețuri bilete Porc Fest la Nibiru 2026

Primele bilete sunt disponibile online la prețul de 59 de lei, urmând ca tarifele să crească treptat.

Info bilete și acces Porc Fest

Vârsta minimă pentru participarea la acest eveniment este de 14 ani. Minorii cu vârsta cuprinsă între 14 și 15 ani trebuie să fie însoțiți de un părinte sau tutore legal. Părintele/tutorele legal trebuie să dețină, de asemenea, un bilet valid pentru a intra în eveniment.

Minorii care doresc să participe la festival trebuie să aibă asupra lor Declarația de acord parental semnată de părinte / tutore legal.

Toate biletele sunt NERAMBURSABILE.

Toate biletele sunt NOMINALE și NETRANSFERABILE.

Numele complet al participantului trebuie furnizat în termen de 7 zile de la data achiziției. Dacă biletul nu este personalizat în termen de 7 zile, se va percepe o taxă de 75 RON pentru personalizarea biletului. Dacă participantul nu se poate prezenta la eveniment, biletul devine nul, iar numele de pe bilet nu poate fi schimbat ulterior.

Citește în continuare

Trending