Genialitatea este tot mai rar întâlnită în zilele noastre. A regăsi sclipiri de geniu în orice domeniu şi în muzica actuală în mod particular a devenit o sarcină din ce în ce mai dificilă. Avem în faţă un personaj complet, care a fost înzestrat cu atât de multe calităţi şi cu un altruism desăvârşit, astfel că oameni din toate colţurile lumii se pot bucura de munca sa. Pharrell Williams nu este doar un creator de hit-uri pe bandă rulantă, ci unul dintre producătorii care se bucură de un succes fără egal încă din momentul apariţiei.

Fascinată dintotdeauna de piesele pe care le-a realizat pentru nume ca Justin Timberlake, Madonna, Mariah Carey, Gwen Stefani sau Jay-Z, am încercat să ajung în mintea şi sufletul unui om care lasă o moştenire deosebit de importantă în creaţie.

Din multe puncte de vedere, Pharrell nu este ca noi toţi. Una dintre caracteristicile fabuloase cu care a fost înzestrat este sinestezia. Această calitate are o definiţie simplă: persoana în cauză percepe sunetele în culori. Williams nu crede în culoare ca şi o formă de marketing sau una de expresie, căci pentru el este o cheie spre spiritualitate. Credinţa sa este că tot ceea ce observă ca şi imaginar sinestezic este o conexiune cu cea mai înaltă putere.

Pentru mine, este atingerea absolutului, calea spre Dumnezeu. Cred că fiecare om are abilitatea să treacă dincolo de partea materială, carnală a existenţei. Eu am fost mereu aşa, dar cred că fiecare copil are referinţe mentale şi vizuale atunci când ascultă ceva. Pharell

Pharrell a ţinut să fructifice la maximum noul val de simpatie generat din momentul apariţiei primului duet cu Daft Punk, astfel că cel de-al doilea album din cariera solo a avut lansarea oficială pe 3 martie. "G I R L" este genul de disc aşteptat, cu multe părţi instrumentale rafinate, însă în acelaşi timp un material cu o tentă vădit comercială. Albumul este un soi de omagiu adus femeii, pe care artistul o consideră "piatra de temelie a existenţei".

"Marylin Monroe" este prima piesa cu care păşim într-o dimensiune aparte printr-un soi de manifest pe toate palierele. ("This one goes out to all the lovers / What can we do? We're helpless romantics /  We can not help who we're attracted to / So let's all dance, and elevate each other.") Prima dată regăsim un aranjament orchestral cu durată de 22 secunde semnat de Hans Zimmer, pentru ca apoi să ne întoarcem în sfera disco prin maniere instrumentale precise şi seducătoare. Un plus valoare îl oferă şi Kelly Osbourne în partea de backround-vocals.

"Brand New" se insinuează discret în mintea ascultătorului printr-un beatboxing  strălucitor ce ni-l aduce în prim plan pe Justin Timberlake, dar şi pe fenomenalul Timbaland. Din nou, o piesa pur disco închinată vizibil lui Michael Jackson prin toate armoniile reliefate de părţile de chitară sau bass. Similară unor creaţii aflate pe discurile solo ale lui Justin printr-un staccato de bun augur, astfel că rezultatul este excelent pentru momente coregrafice de tip sicron.

"Hunter" este o piesă care expune într-un mod plăcut subiectul unei uşoare hărţuiri ce l-a avut în vizor pe Williams. Muzicianul apelează la un falsetto care nu deranjează, creaţia putând fi încadrată cu uşurinţă unui new wave synth funk.

Atmosfera prinde un contur din ce în ce mai romatic din momentul "Gush". De un erotism fascinant, melodia nu are nevoie de foarte multe comentarii, ci necesită savurată alături de omul drag.

Despre mega-hitul deja "Happy" s-au scris multe şi se vor scrie multe în continuare. Parte din coloana sonoră a filmului "Despicable Me 2" şi rămânand la activ cu o nominalizare la premiile Oscar, melodia neo-soul într-un ritm uptempo cu acel bătut din palme duce la o memorare imediată a temei. Din nou, partea de cor este uimitoare, idee care se reia pe parcursul altor creaţii.

"Come Get It Bae" beneficiază de o secţie ritmică precisă, având un aer de dance-rock. Deşi mă aşteptam să trec repede peste piesă şi să nu o ascult în totalitate din cauza lui Miley Cyrus care semnează partea de backing, nu am făcut asta şi i-am dat play de două ori. Uşor previzibilă ca şi linie, dar, din nou suprapunerea planurilor vocale se dovedeşte o soluţie salvatoare.

Urmează cea mai frumoasă supriză de pe disc, melodia la care m-am întors de zeci de ori, "Gust of Wind". Asemeni unei declaraţii de iubire pe note muzicale, cred ca va deveni un hit de calibrul celorlalte două piese înregistrate cu Daft Punk ( "Get Lucky", "Lose Yourself to Dance"). Electrizantă, cu acel distors robotic plăcut auditiv în momentul refrenului, melodia activează plăcut amintiri frumoase, alături de imaginaţie, fiind şi preferată acestui magician al sunetelor.

"Lost Queen" ne poartă pe tărâmuri africane printr-un cor a cappella şi o progresie mult mai liniştită, pentru ca imediat după, legat de acest track, să se regăsească pe post de interlurdiu "Freq". Acesta începe cu sunetul valurilor pe timpul ploii, pentru ca înlănţuirea de versuri cu caracter repetitiv şi suava voce a lui JoJo să întregească un tablou meditativ. ("You gotta go inward / To experience the outer space / That was built for you.")

Prin intermediul apei se pot afla numeroase răspunsuri. În momentul când aceasta curge, multe dintre simţuri se liniştesc, iar mintea reuşeşte să se deconecteze, fiind asemeni unei antene. În studio, obişnuiesc să am alături sunetului ploii pe care îl ascult cu toate luminile stinse, închizând ochii. Tehnica se numeşte privare senzorială şi te ajută la meditaţie. Atunci esenţa ta interioară înfloreşte şi îţi aduce imagini puternic inspiraţionale. - Pharrell Williams

Un duet care va fi primit cu mult entuziasm este cel cu Alicia Keys. Cu o claritate a sunetului demnă de invidiat şi o parte de percuţii mult mai în umbră, "Know Who You Are" se potriveşte perfect cu vocea şi inflexiunile solistei, aceasta fiind personificarea versurilor, aşa cum Williams a ţinut să precizeze. Fără schimbări de ritm, doar de tonalitate după al doilea refren, finalul este constituit din suprapuneri ingenios mixate în genul soul.

Ultima piesă, "It Girl", scrisă cu spectacolele live în minte, poate fi încadrată în zona funk, prin cele două părţi aproximativ egale - cea vocală şi cea instrumentală cu care se termină.

Un disc ca acesta creează dependenţă, lucru care va deveni din ce în ce mai vizibil privind vânzările care se înregistrează şi vor urma sau aşa cum bine îi place muzicianului să afirme: "Prezentul este un moment maleabil care moare în fiecare secundă şi renaşte în fiecare moment când reuşeşti să mergi înainte."