Ce te legeni, Codrule?
"Acasă" are 16 piese şi voi începe cu cea care mi-a plăcut cel mai mult. Sună a Deliric + Silent Strike şi se numeşte "Ce te legeni, Codrule?", fiind un track trip-hop binevenit în muzica din România. Piesa există într-o formă sau alta pe YouTube şi s-a auzit şi live de câteva ori, dar această versiune este produsă cu atenţie obsesivă la detalii. E un moment special la minutul 1:44 cu o producţie complet occidentală, cu o picătură de Massive Attack şi ceva de Silent Strike.
Irina Rimes are aici o abordare ceva mai "folclorică" prin unduirea vocii sale. Îmbină poezia lui Mihai Eminescu cu un mesaj ecologist şi un mesaj de trezire a oamenilor scufundaţi în propriul egoism. Irina dovedeşte un flow deosebit, bun de hip-hop sau trap după acea porţiune mixată perfect.
"Nu Ştiu"
Imediat după vine balada "Nu Ştiu", care începe pop, prietenos cu radio-ul, alunecând spre un sunet cinematic şi dramatic spre refren, de o tristeţe aparte. Am auzit piesa în documentarul HBO Max şi abia aşteptam să aud versiunea sa finală. Pare o piesă de despărţire sau de amintiri amare. Ar putea fi văzut că versiunea în oglindă a lui "Nu ştii tu să fii bărbat", doar că acum căpătând proporţii apocaliptice la refren, prin durerea imprimată de acel cor bogat din spatele Irinei.
"Pentru totdeauna"
Hitul de radio al acestui LP este "Pentru totdeauna", colaborare cu Grasu XXL, care a apărut deja ca single de la final de an 2021 şi a strâns peste 6 milioane de vizualizări pe YouTube. Este o producţie marca Alex Cotoi, pe care Grasu XXL intră ceva mai matur şi meditativ decât de obicei. Versurile sunt despre momentul când "nu mai doare dorul", despre "adevărul crunt" şi relaţiile în care cei doi sunt "singuri împreună".
"Acasă"
Pentru mine e mereu important să ascult piesa care dă numele unui album, deoarece în jurul său e construit întregul său concept. "Acasă" are o poveste complexă, sensibilă şi e desprinsă direct din sufletul artistei. Este o piesă despre relaţia Irinei cu mama sa, despre revenirea acasă şi revenirea la vorbele părinţilor, la poveţele lor, aplicate sau nu de-a lungul vieţii. Piesa are un crescendo interesant, este surprinzător de golaşă de instrumental la început, pentru ca apoi să se dezlănţuie cu o orchestraţie complexă ce aminteşte de experimentele din a doua parte a carierei Placebo.
E o melodie destul de lungă, de 5 minute şi 37 de secunde, care îşi atinge potenţialul maxim atunci când auzim chitara electrică, basul şi viorile îmbinate peste versurile Irinei. Muziciana cântă despre responsabilitatea artistului în faţa celor care o asculta ("ai grijă ce îi înveţi"). Dorul de casă este un motiv etern în operele de artă, care rezonează cu numărul mare de expaţi ai României şi Republicii Moldova, iar toţi s-ar putea regăsi în acest track. Construcţia piesei are ceva de o... operă rock, exagerând puţin.
Avem şi o piesă în limba rusă, o versiune a piesei "Pentru Totdeauna" cu Jah Khalib, artist din Kazakhstan, cu un videoclip doldora de CGI şi ţinute futuriste.
"Outro"
"Outro" nu trebuie deloc neglijată, amintindu-ne de faptul că Irina scrie şi poezii. E practic o poezie peste o chitară ascunsă în fundal, o rană deschisă din cuvinte. Creatoarea piesei vorbeşte despre povestea sa de dragoste care a ţinut "două toamne" şi despre faptul că s-ar fi întors la cel drag oricând, dar nu mai era rost de aşa ceva.
E interesantă dihotomia piesei: Irina a separat muzica şi versurile. La început avem poezie, apoi avem un joc de sample-uri psihedelice şi vocalizare care arată tăria vocală a creatoarei de hituri din Republica Moldova. Piperate cu un solo de chitară al excelentei trupe care a însoţit-o pe Rimes în călătoria sa spre casă.
"Sunt a nimănui"
"Sunt a nimănui" e o baladă la pian, piesă de final de concert, cu luminile stinse şi cu blitzurile de telefoane în aer. Vulnerabilitatea este din nou palpabilă, cu titlul repetat obsesiv peste acel pian ce aduce aminte de Lady Gaga puţin.
Coperta acestui LP are ceva de "Kill Bill" şi cred că Irina vrea să ne arate că artistul trebuie să sufere, să dea şi un ochi la nevoie pentru arta sa. În acelaşi timp pare să asume şi o figură de războinică care nu te anunţa neapărat că ai (încă) un album vulnerabil şi sensibil de ascultat. Dacă e să comentez ceva negativ, ar fi faptul că unele piese sunt supra produse de Global Records şi preferam să aud mai multe instrumente ale trupei şi mai puţine sample-uri. Dar avem şi destule piese golaşe şi sincere, voce şi pian şi vulnerabiliate. E în altă cheie decât "Pastila" din 2020 şi parcă s-au mai închis din rănile lui "Cosmos" din 2018 şi ale lui "Despre el" din 2017. Nu de tot... totuşi.
