Grimus a devenit un nume important pe scenă de muzică alternativă, performanță obținută pe parcursul anilor prin concertele live susținute în țară și în străinătate. Atunci când am primit noul material spre ascultare, am avut emoții. Nu știam la ce să mă aștept și mă întrebam ce voi regăsi pe acesta. Cumva, formația deține un stil bine definit și presupun că presiunea a fost mare în momentul depășirii unei oarecare zone de confort muzical. Căci da, "Emergence" este mult mai agresiv decât precedentele albume, nu este previzibil, fiind asemeni unui risc asumat zugrăvit într-un rock conceptual și experimental.
Am avut nevoie de câteva zile pentru a înțelege mai bine esența acestui disc și pentru a diseca sonorități, mesaje, respirații, ascultând piesele alternativ prin intermediul căștilor și prin sistemul audio.
"Tunguska" este primul track, prologul, căci timp de două minute suntem introduși într-o zonă instrumentală de forță. Numele nu este ales deloc întâmplător, fenomenul de la Tunguska fiind cel mai mare eveniment de impact asupra scoarței terestre din istoria recentă. Cu o energie infinit mai mare decât cea rezultată în urma bombelor atomice, explozia s-a dovedit deosebit de distrugătoare, iar instrumentalul Grimus pare să reliefeze exact o manifestare sentimentală de proporții, între două coordonate: agonie și extaz. De fapt, acestea sunt constantele care însoțesc tot albumul.
Piesa care dă numele discului creionează și mai mult atmosfera nostalgică, printr-o suită de armonii și distorsuri de chitară care pun în evidență caracterul de manifest interpretat de Valentin Rauca, chitarist și vocea a doua după Bogdan Mezofi. ("Let's dive below the ice / Into our deepest selves / Tonight we're gonna make a leap of faith.") Speranța este o noțiune care se reia pe parcursul melodiilor, astfel că producția în sine rămâne echilibrată.
Unul dintre deliciile acestui disc este constituit de "High", piesa pe care o reperez fără echivoc din momentului reprezentației Grimus în deschiderea concertului Hurts. Deosebit de cinematică și cu un joc al umbrelor bine punctat ritmic, melodia rămâne intensă, iar durata de 2 minute și 35 de secunde te face să dai play de mult mai multe ori.
"The Hell I'm In" subliniază exact unul dintre sentimentele universale cele mai pregnante, într-o manieră obsedantă. Astfel, ideea de a te izola de o societate sterilă, imună strigătelor tale de disperare, perfect justificate este marcată de abordarea în crescendo a partiturii vocale de către solist în deplină concordanță cu riff-urile de chitară. Fuga aceasta din întuneric pentru a regăsi lumina este susținută de versuri profunde. ("The air I breathe, I can't stand the air I breathe / I just want some privacy, privacy / ...of my dreams, I'm a victim of my dreams / in this "great" society, society/ ... / So why does this fake night make the sun a lie? / It's a fake life and it's all mine.")
Videoclip oficial: Grimus - "The Hell I'm In"
După tumultul sufletesc resimțit, ajung în peisajul de "Weird Disco". Intrigată de titlu, aștept să fiu surprinsă. Ușor frapată de tema piesei care te poartă în lumea artistică din backstage, s-a dovedit o piesă destul de addictive, la care m-am întors de multe ori. Glam-rock și cu variate elemente din alternative dance, creația deține ca și elemente de tensiune o direcție ascendentă alături de acorduri disonante.
Prin "Morning Stars" revenim la linia trasată de la începutul discului printr-o alternare a planurilor tonale care duc nota de dramatism și oniric mai departe: ideea de singurătate în cuplu.
"Planemo" se strecoară liniștit în memoria auditivă a ascultătorului, iar pe mine m-a sedus prin maniera șoptită a lui Mezofi de a povesti rânduri trăite de noi toți. Grimus reușește cu succes să surprindă pasaje întregi existențiale, în ale căror ape ai înotat și ți-ai cufundat sufletul în căutarea adevăratului tău sine. Astfel că piesa aceasta cu nume astral vine cu promisiunea pe care trebuie să ți-o faci după un eșec de orice natură. ("I'm sick of it all / There's a new life ahead / I'm gonna find my way.") Partea de percuție este evidențiată prin momente de staccato cu valoare de simbol, iar prezența lui Vali Rauca este de bun augur, conferind o nouă notă de gravitate.
"Legends", "Satelittes", "Crasthing to Earth" prin suprapunerile de voci și repetările frecvente m-au obosit, iar emfaza muzicală din acestea poate fi coloana sonoră pentru momente de depresie acută.
"We Don't Live Here" îl aduce din nou în prim plan pe Rauca, cel care semnează o parte vocala însemnată din piesă. Într-un piano absolut, piesa cunoaște momentul de crescendo, având un aer ușor paranoid, dar cu caracter de manifest sonor și vizual.
"Vitriol", un titlu cu caracter destul de controversat, dovedește încă o dată o schimbare de atitudine în ceea ce privește trupa de la Cluj și ideea că ai în fața ta un album surprinzător, asemeni unei lecturi sonore. "Pelegrine", un interludiu scurt constituit din două versuri repetitive beneficiază de parte electronică cu reverberații magice care face trecerea spre ultimele piese aflate pe disc.
"Pale Hands" m-a ținut cu sufletul la gură, neștiind în mod cert evoluția acestui track. Ieșind din zona strictă, plină de acuratețe, piesa a devenit una dintre favoritele personale de pe acest album, după "High" și "Planemo". Ideea de iubire solară, plenară, care întregește personalitatea unui om, asociată cu suferința este un lait-motiv pe care trupa îl reia, fiind o piesă cu o pauză de respiro, prinzând viteză și încetinind apoi, asemenei poveștilor de dragoste din vremurile pe care le traversăm.
"Haze" reprezintă un act final introspectiv, liniștit în zona de tempo, care aduce cu sine speranța prin corul excelent integrat în linia piesei. Am asociat-o cu una din creațiile aflate pe unul dintre discurile solo ale lui Skye Edwards - "Exhale". Asemeni acesteia, piesa de la Grimus subliniază ideea că fantomele trecutului ne pot bântui doar dacă le dăm ocazia.
Singura piesa în limba română de pe acest album este "Privește-mă", inclusă ca și bonus track.
"Emergence" este un album deosebit de interesant, cu puține momente statice, care va lua prin surprindere fanii, dar și critica muzicală. Lansarea oficială a acestuia va avea loc în club Colectiv pe data de 13 martie, unul dintre invitații speciali fiind Doru Trascău ( ex The Mono Jacks). Produs de Music in Space, înregistrat și mixat de Adam Whittaker, benefiicind de masterul lui Tom Waltz, cel de-al treilea disc Grimus confirmă frumusețea unor noi începuturi și ideea lui Bono referitoare la această artă: “Music can change the world because it can change people."
