SOUNDLAND feat. Alexandra Ungureanu - Întinderi de nori (by KAZIBO)
Soundland a colaborat cu Alexandra Ungureanu pentru noul single ”Întinderi de nori”. Piesa a fost produsă în studiourile Kazibo și vine acompaniată de un video cu versuri.
""Întinderi De Nori" este într-o oarecare măsura continuarea poveștii primei piese lansate alături de Alexandra, “Atât De Ușor”, și prezintă o situație cu care ne confruntăm cu toții; dificultatea de a renunța la persoana iubită. Piesa abordează subiectul despărțirii, dar vibe-ul este unul optimist și romantic în același timp. Deși este o baladă, piesa are la bază ușoare influențe trap și trance, cu elemente ce se regăsesc în stilul de producție Soundland", declară Andy Platon.
“Îmi place foarte mult piesa și mixul de emoție și dramatism pe care îl redă. La fel ca în momentul în care am decis să lansăm "Atât de ușor", perioada în care am lucrat la "Întinderi De Nori" era una sensibilă în viața mea, și astfel am intrat în starea piesei și mi-am asumat până la capăt povestea”, a adăugat Alexandra Ungureanu.
Soundland este un proiect fondat de Kazibo Music, împreună cu membrul și producătorul român Andy Platon. Single-ul de debut, “Atât De Ușor”, lansat împreună cu Alexandra Ungureanu, a reușit să se claseze pe primele poziții în topurile muzicale de radio și TV. Soundland a mai colaborat cu Markus Schulz pentru piesa “Facedown”, care a devenit rapid un succes internațional.
Ascultă "Dragostea cu mine", noul duet Vunk și Alexandra Ungureanu - VISUALISER
Vunk lansează prima piesă alături de Alexandra Ungureanu, o melodie despre sacrificiile pe care le facem pentru a fi într-o relație. Ironic, cei doi observă cât de bună-i "Dragostea cu mine", atunci când sentimentul e reciproc. Să fie, totuși, asta iubirea adevărată?
VUNK & Alexandra Ungureanu - Dragostea cu mine (Visualizer) │ FOTO: Captură YouTube
"Dragostea cu mine" marchează prima colaborare dintre VUNK și Alexandra Ungureanu, iar piesa are sare și piper din belșug, oferind ascultătorului o descriere fidelă a relațiilor din jurul nostru. Cornel și Alexandra pun în fața noastră o oglindă, făcându-ne să realizăm cât de mult ne schimbăm atunci când iubim. Totodată, ne declarăm îndrăgostiți de cel/cea de lângă noi tocmai pentru că nu încearcă să ne transforme în altcineva. Și din aceste contradicții se nasc noi și noi povești de iubire.
Piesa "Dragostea cu mine" este compusă de Cornel Ilie (muzică, versuri) și produsă de Călin Grăjdan. Melodia este lansată împreună cu un visualizer pe care îl puteți urmări mai jos.
VISUALIZER: VUNK & Alexandra Ungureanu - "Dragostea cu mine"
Piesa "Dragostea cu mine" se regăsește pe ediția deluxe a albumului "Suflet digital". Materialul include, de asemenea, alte două piese noi: "Nocturna" și "Madonna". Cu o durată de aproape șase minute, piesa "Nocturna" este gândită ca o experiență care va trebui trăită live, alături de o orchestră. În contrast, "Madonna" vine cu o energie fun și jucăușă, demonstrând încă o dată versatilitatea și libertatea artistică a trupei. "Suflet digital" (Deluxe) este disponibilă pe toate platformele de streaming.
"Cele trei cântece care închid albumul "Suflet digital", deși sunt foarte diferite una de cealaltă, sunt scrise pentru a transmite speranță și putere. Tema albumului este o călătorie în timp până în 2088 și înapoi, iar rolul acestor cântece este să dea curaj și bucurie celor care ascultă, să ne inspire să rămânem umani și să nu îi lăsăm pe alții să ne sperie sau să ne schimbe inimile cu ale lor", ne spune Cornel Ilie.
De mai bine de 30 ani pe scena muzicală din România, VUNK este una dintre trupele inovației. Single-uri precum "Pleacă" (Hit Gold), "Vreau o țară ca afară", "Așa și" sau "Numai la doi" sunt doar câteva dintre piesele îndrăgite ale trupei.
2025 a venit cu piese noi precum "Te aștept", "Aleluia, mi-e bine!", "2 vulcani", colaborarea cu Anastasia, "Parfum de îmbrățișare’", colaborarea cu Eligarf, și cea mai recentă, piesa "Scrisoare".
Vunk lansează o piesă nouă alături de Alexandra Ungureanu? (Teaser)
Vunk pregătește o piesă de dragoste alături de o artistă din România. Pentru a spori curiozitatea fanilor, trupa a lansat un teaser, lăsând publicul să ghicească a cui este vocea feminină. Indiciul a fost, se pare, atât de bun, încât cei care au răspuns provocării au răspuns în unanimitate că artista surpriză este Alexandra Ungureanu.
Vunk lansează o piesă nouă alături de un artist surpriză │ FOTO: Captură YouTube
Chiar dacă trupa nu a confirmat încă, vocea Alexandrei Ungureanu iese în evidență pe fragmentul publicat de trupa Vunk. Ținuta artistei, chiar dacă este surprinsă cu spatele, este de asemenea un indiciu major, stilul casual/elegant al Alexandrei fiind ușor de depistat. Nu e de mirare, astfel, că toți cei care au răspuns provocării au oferit același răspuns.
"Bună-i dragostea cu mine, m-am îndrăgostit de tine... VUNK feat…?,", ne întreabă formația, întrebarea venind și cu un teaser audio/video.
Nu știm momentan când apare noul single și nici cum se numește. Campania de teasing de abia a început, așa încât ne așteptăm ca noi detalii să fie dezvăluite în zilele următoare.
Anterior acestei piese, Cornel Ilie și colegii săi au colaborat cu Sore, pentru piesa "Suflet digital". Cornel a fost prezent recent și la concertul Metallica, scriind câteva rânduri despre cum s-a văzut prestația prin ochii săi.
Despre Vunk
De mai bine de 30 ani pe scena muzicală din România, VUNK este una dintre trupele inovației. Primul videoclip 3D, primul concert multimedia, primul afiș exclusiv din GIF-uri sau primul videoclip filmat live pe Facebook. Single-uri precum "Pleacă" (Hit Gold), "Vreau o țară ca afară", "Așa și" sau "Numai la doi" au ocupat primul loc în topurile radio de-a lungul anilor, timp de mai multe săptămâni.
Despre Alexandra Ungureanu
Alexandra Ungureanu a început să colaboreze în anul 2001 cu formația Sistem. În 2004, cântăreața a intra în trupa dance/pop Crush, iar printre melodiile cunoscute lansate în această formulă se numără "Aprinde dragostea", "I need U More" și "Hello". Artista a avut parte de succes și în cariera solo, precum și în proiecte de televiziune.
Semifinalele pentru Selecția Națională Eurovision 2026 s-au încheiat; urmărește ultimii participanți
Suntem cu un pas mai aproape de aflarea reprezentantului României la Eurovision 2026 odată cu încheierea ultimei runde de audiții. Noi participanți au urcat pe scenă pe 11 februarie, iar tu poți urmări în articol momentele lor muzicale.
Participanții din a treia semifinală a Selecției Naționale Eurovision 2026 │ FOTO: Eurovision Romania
Cea de-a treia și ultimă semifinală a Selecției Naționale Eurovision a fost șansa decisivă a concurenților de a demonstra că merită un loc în finală. Emoțiile au fost mai intense ca niciodată, iar miza evidentă. Odată cu încheierea acestei runde, tabloul finalei este complet, iar cele mai apreciate zece piese sunt pregătite să intre în cursa pentru trofeu și pentru șansa de a reprezenta România pe scena internațională.
Semifinala a fost transmisă integral, în direct, pe platforma de streaming TVR+, tvrplus.ro, pe parcursul celor trei zile de audiții (9-11 februarie). Este arhivată tot pe aceeași platformă, iar piesele sunt postate pe pagina oficială de Youtube a TVR.
Joi, 12 februarie, în cadrul Telejurnalului de la ora 20.00, sunt anunțați finaliștii Selecției Naționale, în direct la TVR 1, TVR INFO și pe tvrplus.ro. Primele zece piese, conform punctajelor obținute la Atelier, vor concura în finală, de unde juriul va alege reprezentantul României la ESC 2026.
Ascultă piesele din a treia semifinală a Selecției Naționale Eurovision 2026
Anna Michael - Get nasty
Compozitori: Anamaria Mihali, Sorin Dumitru Roman
Textier: Anamaria Mihali
Antonio Pican - Humas
Compozitori: Ioan Antonio Pican, Costel Pavel Dominteanu, Cezar Alexandru Gună
Textieri: Ioan Antonio Pican, Costel Pavel Dominteanu, Cezar Alexandru Gună
Impact - Bengalo
Compozitori: Claudiu Rareș Timiș, Silvia Cristina Bălan, Marius Alexandru Mirică
Textieri: Claudiu Rareș Timiș, Silvia Cristina Bălan, Marius Alexandru Mirică
Paula Leahu - Warrior Pose
Compozitori: Robbe Ghysen, Paula Leahu, Shalini Kumar, Abigail Hercules
Textieri: Claudiu Rareș Timiș, Silvia Cristina Bălan, Marius Alexandru Mirică
wrs - All The Way
Compozitori: Andrei Ursu, Costel Domințeanu
Textier: Andrei Ursu
Adriana Moraru - Get Your Freak Out
Compozitor: Oana Adriana Moraru
Textier: Oana Adriana Moraru
Kadjavsi - Heavensground
Compozitor: Andrei Nikita Dembinski
Textier: Andrei Nikita Dembinski
The Twins - Think of you
Compozitori: Ylva Persson, Linda Persson, Eric McCallaghan
Textieri: Ylva Persson, Linda Persson
Patricia Thomits - Bonsoir Amore
Compozitor: Elvin Dandel
Textier: Elvin Dandel
Marcus - Self Control
Compozitori: Andrei Mihai, Marcus Mureșan, Lucian Naste, Dan Healy
Textieri: Dan Healy, Marcus Mureșan
Mara Berechet - Beyond the sun
Compozitori: Ionuț Adrian Radu, Virginia Maxim, David Andrei Burlacu, Ionuț Silivestru
Textieri: Ionuț Adrian Radu, Virginia Maxim, David Andrei Burlacu
Andreea Bănică - Marinero
Compozitor: Theea Eliza Ioana Miculescu
Textieri: Theea Eliza Ioana Miculescu, Andrei Tostogan
Alexandra Ungureanu - TikTok Tastic
Compozitori: Clive Lukeover, Andrew Edward William Gray