Urmărește-ne în Social Media

pop

Shania Twain - Poor Me

Shania Twain a revenit după o pauză de lansări muzicale în luna mai a acestui an, cu piesa "Life's About to Get Good". După acel imn optimist artista ne prezintă un single nou, "Poor Me", prin care renunţă la country şi trece la un pop cu influenţe electronice.

Publicat

pe

Aflăm că legenda country din Canada pregăteşte un nou album, numit "Now" şi lansat pe 29 septembrie. Mă intrigă piesa "Poor Me" pentru că este total diferită de ce lansează Shania de obicei. Începe precum o melodie The XX, cu o chitară cu mult ecou şi inspirând la visare, iar interpretarea vocală a artistei aduce cu ceva ce ar face Skylar Grey de exemplu.

Începem să o recunoaştem pe Shania la refren, datorită faimoaselor sale inflexiuni şi trilului vocal. "Poor Me" este o baladă despre finalul unei relaţii şi din ce am înţeles single-ul, ca şi întregul nou album de altfel au fost influenţate de divorţul artistei de soţul Robert John Lange. Aceasta este a patra piesă de pe LP-ul cel nou şi a fost scrisă în întregime şi produsă de către Shania Twain.

Artista a avut următoarele de spus despre noile piese:

Mi-am depăşit limitele, ştiind că mă va speria provocarea şi ştiind că eu, singură eram răspunzătoare de cum va ieşi albumul. Ador să colaborez, dar nu am dorit influenţe emoţionale, psihologice sau muzicale. În clipa când inviţi pe cineva în acel spaţiu, eşti influenţat.

Şi apoi nu aş mai fost eu, nu ar mai fi fost pur. Aceasta e probabil cea mai pură operă a mea. Am avut momente fericite, am avut momente triste. A trebuit să decid ce doream să includă acest album. Am dorit diversitatea emoţiilor să apară pe acest LP şi a trebuit să renunţ la acele lucruri care inclinau prea mult balanţa într-o anumită direcţie".

Viitorul album ar trebui să aducă serioase influenţe pop, dar şi nuanţe din alte genuri, precum gospel. Nu e foarte clar dacă acest release va fi susţinut de un turneu, mai ales că Shania a avut teoretic un turneu de rămas bun în 2015.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Industria muzicala

VIDEO: Shania Twain și-a auzit propria piesă răsunând dintr-o mașină de pompieri; ce reacție a avut artista

În timpul unui interviu pentru "Track Star Show", Shania Twain a fost surprinsă de o coincidență amuzantă: o mașină de pompieri a trecut pe lângă ea având pe fundal chiar "Man! I Feel Like a Woman!", unul dintre cele mai cunoscute hit-uri ale sale.

Publicat

pe

Shania Twain la Track Star
Shania Twain la Track Star │ FOTO: captură YouTube

În cel mai nou episod al show-ului Track Star, în care invitații trebuie să recunoască piese și să identifice artiști pe baza unor fragmente audio, Shania Twain a ascultat o selecție eclectică, concentrată pe artiste feminine. Playlistul a fost început de Fleetwood Mac cu piesa "Dreams", despre care Twain a declarat ca a fost una dintre influențele sale de la începutul carierei.

"Fleetwood Mac reprezintă una dintre marile mele influențe folk rock. Cred că aveam în jur de nouă ani când am ascultat pentru prima dată trupa sau când am aflat cine sunt, pentru că am crescut ascultând muzică country foarte veche, din Vest. Apoi am trecut treptat spre zona de country folk rock, categorie în care eu aș încadra și Fleetwood Mac."

Cu o pasiune pentru muzică începută din copilărie, Shania Twain a știut de la vârsta de nouă ani că vrea să urmeze o carieră artistică. Și-a făcut debutul cu cover-uri, cântând în baruri și făcându-și, ușor, ușor, un nume propriu. Mama ei o asemăna cu Tanya Tucker și visa ca mica ei cântăreață să devină următoarea Tanya Tucker:

"Tanya Tucker a fost mereu artista care mama își dorea ca eu să devin într-o bună zi. Credea cu adevărat că voi ajunge <<următoarea Tanya Tucker>>. Ei bine, asta nu s-a întâmplat niciodată. Visul mamei mele nu s-a împlinit în felul acela. Dar unul dintre cele mai frumoase lucruri este că am ajuns să o cunosc pe Tanya Tucker. Am cântat alături de ea. Am invitat-o să interpreteze o piesă scrisă chiar despre visul mamei mele de a mă vedea devenind următoarea Tanya Tucker, iar melodia se numește <<Little Miss Twain>>".

"Man! I Feel Like A Woman!" a răsunat dintr-o mașină de pompieri chiar lângă Shania Twain

În timpul interviul, realizat pe străzile din New York, o mașină de pompieri a trecut cu semnalele luminoase pornite, dar și cu hit-ul "Man! I Feel Like A Woman!" la volum maxim. Atât artista, cât și gazda show-ului, Jack Coyne, au rămas perplecși.

"E atât de drăguț! Mama visa că într-o zi voi scrie o piesă precum <<Man! I Feel Like A Woman!>> și își imagina, într-un scenariu și mai nebunesc, că numele meu va străluci pe afișe și va răsuna dintr-o autospecială de pompieri din New York. Iar acum, iată-mă aici. Visurile ei s-au împlinit", a glumit Shania Twain.

În continuare, Shania a vorbit despre alte cântărețe pe care le-a ascultat cu plăcere și în muzica cărora mereu a găsit inspirație: Dolly Parton, Heart sau Minnie Riperton. În ceea ce privește artiștii din noua generație, Twain s-a declarat fana celor de la twenty one pilots, precum și a cântăreței de muzică country Ella Langley. Nu a uitat să-l menționeze pe Harry Styles, alături de care va urca pe scenă în concertele celui din urmă de pe Stadionul Wembley din vara aceasta.

Tracklist complet Track Star cu Shania Twain

  • Dreams - Fleetwood Mac
  • You've Got a Friend - Carole King
  • Hit Me With Your Best Shot - Pat Benatar
  • Delta Dawn - Tanya Tucker
  • Alone - Heart
  • Lovin' You - Minnie Riperton
  • Rainy Days And Mondays - The Carpenters

VIDEO: Shania Twain la Track Star

Citește în continuare

Trending