Urmărește-ne în Social Media

pop

Marshmello ft. Bastille - Happier

Ecourile concertului Bastille de la Summer Well încă ne răsună în urechi şi iată că trupa tocmai a lansat un nou single, împreună cu Marshmello, "Happier". Cel mai pe val DJ din State şi-a unit forţele cu băieţii din UK şi rezultatul este un hit instant. Vă invităm să îi vizionaţi videoclipul cu versuri în articol.

Publicat

pe

Colaborarea "Happier" este doar preview-ul a ceea ce va veni şi anume un nou album al celor de la Bastille. Aceştia au oferit deja teasere pentru un succesor al LP-ului "Wild World" din 2016. Recent au lansat single-ul "Quarter Past Midnight", devenit instant imn al ieşirilor în oraş mult trecute de ora 12 noaptea.

"Happier" este după cum îi spune şi numele o piesă optimistă, cu un sintetizator ce aminteşte de creaţiile clasice Marshmello, precum colaborarea cu Selena Gomez, "Wolves". Ideea artiştilor a fost de a captura euforia şi melancolia în cele aproape 4 minute ale acestei piese. Solistul Dan Smith îşi etalează latura sensibilă şi timbrul vocal inconfundal cu foarte mult ecou spre finalul acestei creaţii.

Acelaşi Smith a confirmat odată cu acest debut că există multe mixtape-uri gata de lansare. "Câteva albume şi un mixtape" ar fi în studio şi e doar o chestiune de timp până ce indie rockerii britanici ne vor încânta cu muzică nouă. Motivul pentru care Bastille procedează ca rapperii şi anume abordează conceptul de mixtape e faptul că publicul s-a schimbat, ca şi modul în care lumea consumă muzica.

Nu e nimic atipic în a oferi jumătate de album ca single-uri înaintea de lansarea sa. Smith a mai explicat şi că Bastille doreşte să producă discuri mai concise şi să le lanseze mai des decât la intervalul deja consacrat de 3 ani şi jumătate. Piesele noi ale trupei vor fi cântate la concertele programate pentru finalul de vară. Al treilea album rămâne totuşi un mister, când vine vorba de titlu, dată de lansare sau piese.

Single-ul cel nou a fost scris încă din 2017, dar se simţea nevoia unui extra element şi anume cel EDM. Marshmello a venit în studio şi şi-a adus aportul magic, care generează mereu hituri, găsind bucurie în originalul cel melancolic compus de muzicieni. Marshmello vine după lansarea albumului "Joytime II" şi după o serie de colaborări cu Anne-Marie, Selena Gomez şi Khalid.

Bastille a cântat la Summer Well 2018, pe 12 august, fiind headlinerul acestui eveniment organizat la Domeniul Stirbey. Iata o galerie foto a concertului Bastille.

Trending