Conor Mason aka Man-Made Sunshine transmite un mesaj de optimism și speranță cu noua sa lansare muzicală. "Love Wins Forever" (n.r. dragostea învinge mereu) devine o mantră de șoptit de câte ori simțim că viața devine complicată și dificil de navigat. Este prima piesă extrasă de pe un viitor EP.
"Este un cântec de protest cu o notă aparte. Pune sub microscop atacul de ură și diviziune pe care îl văd în jurul nostru în fiecare zi, diviziunea organizată de bogați în beneficiul celor bogați. Dar este și un cântec despre confuzia mea legată de modul în care un număr tot mai mare dintre noi nu poate vedea realitatea despre cine se află în spatele tuturor acestor lucruri și cum reușesc ei atunci când noi închidem ochii și nu vedem dincolo de plan.
Vreau să controlez ceea ce pot controla și, pentru mine, asta înseamnă să îmi controlez umanitatea. Să protestez prin iubire și bunătate, să accept și să fiu incluziv, este ceva ce NOI toți putem controla, chiar și doar prin gând. Este o reamintire și pentru mine. Cele mai mici gesturi creează o undă. Cred că la nivel personal am nevoie de momente de speranță radicală. Acest cântec pentru mine este aproape o speranță delirantă. Trebuie să cred în bine pentru a trece peste rău. Puterea inimii, puterea pe care o avem de a planta o sămânță și de a spera că pomul va umbri pe cineva în viitor. Inima este o armă, așa că trage cu ea niște bunătate, IUBIREA ÎNVINGE MEREU!", a transmis Man-Made Sunshine.
Lansat în 2022, proiectul Man-Made Sunshine explorează laturile mai vulnerabile și experimentale ale artistului Conor Mason, o fațetă diferită față de cea cu care și-a obișnuit fanii Nothing But Thieves. Man-Made Sunshine vine ca o extensie a unei viziuni muzicale complexe, cu multe de oferit.
Comparativ cu Nothing But Thieves, care abordează preponderent un stil mai heavy și intens, Man-Made Sunshine are un sound mai atmosferic, alternativ și introspectiv, marcat de influențe electronice, dream-pop, art-pop și chiar trip-hop. În ceea ce privește tematica versurilor, acestea vorbesc despre sănătatea mintală, identitatea personală, luptele interioare și căutarea unui sens al existenței umane.











































