Magnat & Feoctist și Irina Rimes au preluat cântecul popular "Foaie verde și-un chiper" și i-au dat un nou suflu. Cu o atmosferă tradițională reinterpretată în cheie contemporană, "5 Chiperi" pulsează de energie și optimism, păstrând o poveste despre dor, dragoste și foc interior.
Magnat & Feoctist sunt doi tineri artiști din Republica Moldova care au început colaborarea lor muzicală în urmă cu un deceniu. De-a lungul timpului, au reușit să îmbine cu succes elemente tradiționale moldovenești cu influențe moderne, creând un stil distinctiv care le-a adus recunoaștere pe ambele maluri ale Prutului.
În septembrie 2024, au fost invitați speciali în cadrul concertului "Descântatele" susținut de Irina Rimes la Arenele Romane din București. La finalul aceluiași an, Magnat & Feoctist au sărbătorit 10 ani de activitate muzicală printr-un concert aniversar la Arena Chișinău. Evenimentul a fost marcat de prezența unor invitați speciali, printre care Irina Rimes și Satoshi, și a fost considerat de duo drept cel mai energic și emoționant concert al lor de până atunci.
Un concert special promit și vara aceasta, când vor urca pe scena festivalului Născut în Moldova. Pe 14 și 15 iunie, pe Stadionul Zimbru din Chișinău, vor evolua artiști de renume precum Carla’s Dreams, Irina Rimes, Zdob și Zdub și Alternosfera, într-un eveniment care celebrează muzica autohtonă.
Irina Rimes este unul dintre artiştii emblematici ai industriei muzicale actuale din România, care şi-a pus amprenta asupra publicului, topurilor radio şi TV prin stilul unic de interpretare, piese statement, sute de show-uri live intense şi pline de emoţie și peste 450 de milioane de vizualizări pe YouTube.
"Despre el", "Cosmos", "Pastila" și "ACASĂ" sunt cele patru albume compuse de Irina care includ hituri precum "Visele", "Ce s-a întâmplat cu noi", "Iubirea noastră mută", "Bandana", "Bolnavi amândoi", "Nu ştii tu să fii bărbat", iar colaborările cu artişti precum Guess Who, Carla's Dreams, The Motans, INNA, Grasu XXL, Bruja sau Cris Cab, dar şi piesele compuse pentru Andra, Antonia, Nicole Cherry confirmă versatilitatea sa.



















































