Urmărește-ne în Social Media

pop, rock

Good Charlotte - Life Can't Get Much Better

Good Charlotte a lansat un lyric video pentru noul single ”Life Can't Get Much Better”. Piesa este extrasă de pe albumul ”Youth Authority”, așteptat pe piață în luna iulie.

Publicat

pe

Fanii muzicii pop-punk au motive de bucurie. Trupa americană Good Charlotte, ce făcea ravagii în anii 2000 cu piese precum "The Anthem", "Girls & Boys", "The Young and the Hopeless" și "Hold On", au revenit cu un nou material de studio, intitulat  ”Youth Authority”. De pe disc au fost extrase piesele "Makeshift Love" și "40 oz. Dream", cea mai recentă melodie promovată fiind ”Life Can't Get Much Better”. Pentru acest nou single a fost realizat și un lyric video în care sunt prezentate poze cu membrii formației alături de fanii lor.

"Succesul nostru de când am început proiectul Good Charlotte s-a datorat fanilor, iar această piesă (”Life Can't Get Much Better”) surprinde perfect vibe-ul relației noastre cu ei", a declarat Benji Madden.

Albumul ”Youth Authority” va fi lansat pe 15 iulie 2016, acesta fiind primul material al formației după o pauză de 6 ani de la precedentul album, “Cardiology“ (2010).

Tracklist ”Youth Authority” - Good Charlotte:

  1. "Life Changes"
  2. "Makeshift Love"
  3. "40 oz. Dream"
  4. "Life Can't Get Much Better"
  5. "Keep Swingin'" (featuring Kellin Quinn)
  6. "Reason to Stay" (featuring Simon Neil)
  7. "Stray Dogs"
  8. "Stick to Your Guns (Interlude)"
  9. "The Outfield"
  10. "Cars Full of People"
  11. "WAR"
  12. "Moving On"
  13. "Rise" (bonus track)

În perioada de pauză de la activitatea în trupa Good Charlotte, frații Benji și Joel Madden au lucrat la un alt proiect, intitulat “the Madden Brothers”. Sub această denumire a fost lansat albumul de debut ”Greetings From California”. În paralel, cei doi au compus și produs piese pentru și în colaborare cu 5 Seconds Of Summer, Three 6 Mafia, Hilary Duff și alți colegi de breaslă.

În componența actuală a trupei Good Charlotte se află Joel Madden, Benji Madden, Paul Thomas, Billy Martin și Dean Butterworth.

Trending