Urmărește-ne în Social Media

rock

Coldplay - Coloratura

Coldplay străbate galaxii cu noul single ”Coloratura”, o adevărată epopee ce se rupe complet de șirul pieselor comerciale cu care au ajuns în mainstream. Spațialitatea regăsită în muzica trupei Pink Floyd se simte și în această nouă piesă Coldplay, ce pare să transmită mesajul că formația vrea să facă artă și nu doar să mimeze că-și dorește asta.

Publicat

pe

Coldplay renunță la orice parametri prestabiliți pentru muzica de radio și-și permite să crească. Fără a mai ține cont de durata recomandată a unei piese (3 - 4 min.) ori de structura strofă / refren, formația se lasă ghidată doar de nevoia de a explora, de a simți și de a transmite. "Coloratura" este, probabil, cea mai necomercială piesă a trupei de până acum, iar asta arată dorința de evoluție reală, dincolo de cifre și difuzări.

Noua piesă "Coloratura" se regăsește pe albumul "Music Of The Spheres", un material la care trupa lucrează de ceva timp. Sintagma "Music Of The Spheres" a fost înregistră de trupă ca marcă proprie, încă din luna februarie circulând zvonul că așa se va intitula noul LP al trupei. Indicii privind planurile Coldplay de a lansa acest material au început a fi răspândite încă din 2019, sintagma "Music Of The Spheres" fiind printată pe vinyl-ul albumului "Everyday Life", împreună cu mesajul: "Coldplay, în curând".

Între timp, formația a dezvăluit că noul LP va fi lansat pe 15 octombrie. Discul include single-ul "Higher Power", întregul tracklist fiind dat publicității. Printre titlurile pieselor se regăsesc și trei emoji-uri, a căror semnificație nu a fost încă explicată de membrii trupei.

Tracklist "Music of the Spheres":

01. [Ringed Planet Emoji]
02. Higher Power
03. Humankind
04. ✨
05. Let Somebody Go
06. ❤️
07. People of the Pride
08. Biutyful
09. 🌎
10. My Universe
11. ♾
12. Coloratură

Anteriorul album Coldplay a fost unul atipic. Apărut în 2019, înainte de pandemie, "Everyday Life" a fost promovat, în mare parte, online, trupa nedorind să susțină concerte. 

"Nu mergem în turneu și nu prea vorbim despre album, așa cum ar fi normal să o facem. Simt că acest album trebuie pur și simplu lansat și lăsat în mâinile publicului. Pentru că multe dintre piese au venit dintr-un loc pe care nu-l înțeleg, dar și din alte motive, el nu este făcut pentru a susține un turneu, încă. Punem pe pauză planurile de turneu până reușim să găsim soluții pentru problemele de mediu (încălzirea globală)", declara Chris Martin în 2019.

Concerte & turnee

Maisie Peters și EMAA cântă în deschiderea concertelor Coldplay din București

Timpul până la mult așteptatele concerte Coldplay de la Arena Națională din București se scurge, astfel că au fost deja comunicate cele două acte din deschidere. Este vorba de cântăreața engleză Maisie Peters și românca EMAA. Te invităm să citești mai multe despre activitatea muzicală a celor două.

Publicat

pe

Maisie Peters / EMAA
Maisie Peters / EMAA │ FOTO: capturi YouTube

Coldplay vine în premieră în România anul acesta, cu două concerte ce vor avea loc pe 12 și 13 iunie la Arena Națională. Evenimentele fac parte din turneul mondial "Music of the Spheres", ce promovează albumul cu același nume lansat de formație în 2021.

Maisie Peters și EMAA cântă în deschidere

Maisie Peters este o cântăreață și compozitoare originară din Steyning, Marea Britanie. A început să cânte din copilărie, iar de la vârsta de 12 ani s-a dedicat și compoziției muzicale. În august 2017, Peters și-a lansat independent single-ul de debut, "Place We Were Made". Patru luni mai târziu, ea a lansat cel de-al doilea single, "Birthday". Cântecele au atras atenția în cercurile indie-pop, iar "Place We Were Made" a fost desemnat cântecul săptămânii la BBC Music Introducing la începutul lui 2018.

Tot în 2018, Maisie a semnat cu Atlantic Records, lansând două EP-uri și o coloană sonoră pentru seria britanică de comedie "Trying".

În 2021, a părăsit Atlantic și a semnat cu casa de discuri Gingerbread Man Records a lui Ed Sheeran. La scurt timp după aceea, a lansat primul său album de studio, "You Signed Up for This". În vara anului trecut, Peters a lansat cel de-al doilea album, "The Good Witch". Maisie Peters a devenit cea mai tânără artistă solo britanică care a urcat pe primul loc în topurile britanice în aproape un deceniu cu "The Good Witch".

EMAA este o artistă care își ademenește ascultătorii într-o lume unică cu ajutorul vocii ei pătrunzătoare. Într-o lume divizată de genuri muzicale, EMAA reușește să fie relevantă atât în mainstream, cât și în underground. Colaborările ei alături de Deliric & Silent Strike au pus-o pe harta fanilor hip-hop, in timp ce lansări precum "Sufletul Imun" și "Zburătorul" s-au bucurat de susținerea radiourilor naționale si locale. Vocea specială i-a adus colaborări cu cei mai apreciați artiști din țară, precum Carla's Dreams și The Motans, piese care au petrecut multiple săptămâni în fruntea topurilor radio.

Artista a avut și o colaborare alături de SATRA B.E.N.Z., "Prima zăpadă", iar piesa "În fiecare seară", a fost în heavy rotation pe cele mai mari posturi de radio și în playlisturi populare Apple Music și Spotify. Anul trecut, EMAA a lansat cântecele "Poartă-mă" și "Razna", care au ajuns să fie foarte îndrăgite de fanii artistei, dar și de radiouri. În plus, EMAA a colaborat cu HBO Max pentru coloana sonoră a serialului "Spy/Master", cu piesa "Free man falling", și cu Manache pentru piesa "Cât mai lejer", care a stat 11 săptămâni în Top 10 Media Forest, ajungând până pe locul #1, și cu The Motans pentru piesa "La ce te gândești".

Citește în continuare

Industria muzicala

Videoclipul piesei "Yellow" (Coldplay) a depășit 1 miliard de vizualizări pe YouTube

Coldplay își consolidează poziția ca una dintre cele mai apreciate trupe din istorie cu o nouă reușită. Videoclipul piesei "Yellow" a depășit un miliard de vizualizări pe YouTube, devenind cel de-al șaselea clip muzical al formației care a obținut acest rezultat.

Publicat

pe

Videoclip Coldplay - Yellow
Videoclip Coldplay - Yellow │ FOTO: captură YouTube / Coldplay

"Yellow" a intrat oficial în "clubul miliardelor de vizualizări", marcând, astfel, cea de-a șasea victorie a trupei Coldplay. Celelalte clipuri care au depășit 1 miliard de vizualizări sunt "Paradise", "Adventure of a Lifetime", "Something Just Like This" (cu The Chainsmokers), "The Scientist" și "Hymn for the Weekend", alături de Beyoncé.

În comparație cu alte videoclipuri mai spectaculoase lansate de formația britanică, "Yellow" este special tocmai prin conceptul minimalist pe care l-a abordat. Regizat de James Frost și Alex Smith, și filmat în Studland Bay din Anglia pe 23 mai 2000, videoclipul a fost realizat într-un singur cadru și îl prezintă pe Chris Martin cântând melodia în timp ce se plimbă pe plajă.

"Yellow" este single-ul principal extras de pe "Parachutes", albumul de debut al trupei. Materialul i-a adus un Premiu Grammy, la categoria "Cel mai bun album alternativ".

Anul trecut, Coldplay și-a continuat turneul mondial Music of the Spheres, o călătorie marcată de un adevărat succes. Turneul a primit review-uri pozitive atât de la fani, cât și de la critici și a primit titlul de "Favourite Touring Artist" în cadrul premiilor AMA din 2022, precum și titlul de "Turneul Anului", oferit de iHeartRadio Awards în 2023.

Coldplay a luat naștere în 1997 în Londra și este formată din Chris Martin (voce), Jon Buckland (chitară), Guy Berryman (bas) şi Will Champion (tobe). Este una dintre cele mai de succes trupe, cu peste 50 de milioane de albume vândute, numeroase single-uri no. 1 și multiple Premii Grammy. Coldplay are la activ nouă albume de studio, cel mai recent fiind "Music of the Spheres", lansat în 2021.

Citește în continuare

Trending